Ascultă Radio România Constanța Live

inmormantare Aleksei Navalnîi

FOTO / Rusia: Mulţimea a scandat ”Nu războiului!” în faţa cimitirului unde a fost înmormântat Aleksei Navalnîi

FOTO / Rusia: Mulţimea a scandat ”Nu războiului!” în faţa cimitirului unde a fost înmormântat Aleksei Navalnîi
Foto: People visit the grave of Russian opposition politician Alexei Navalny following his funeral at the Borisovskoye cemetery in Moscow, Russia, March 1, 2024. REUTERS/Stringer

Publicat de Doina Sirbu, 1 martie 2024, 18:47

Mulţimea care s-a adunat la cimitirul Borisovo de la o periferie a Moscovei unde a fost înmormântat vineri liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi (47 de ani) a scandat „Nu războiului!”, în semn de protest faţă de invazia declanşată cu doi ani în urmă de Kremlin în Ucraina, relatează AFP.

„Nu i-a fost frică şi nici nouă nu ne este frică!”, au strigat susţinătorii lui Navalnîi, în pofida prezenţei numeroase a poliţiei în zonă. „Nu vom ierta”, au mai strigat aceştia.

Sicriul cu trupul lui Navalnîi a fost coborât în groapă sub acordurile piesei lui Frank Sinatra ‘My Way’, în timp ce mulţimea adunată în faţa cimitirului Borisovo, care nu era lăsată de poliţie să intre, scanda ‘Rusia va fi liberă’, potrivit Meduza.io.

Înaintea de aceasta, în timpul scurtei ceremonii de rămas bun desfăşurată la cimitir, din difuzoare a răsunat partea finală a coloanei sonore din pelicula „Terminator 2”. După cum a explicat pentru Meduza.io Leonid Volkov, unul din aliaţii lui Navalnîi, acesta era filmul preferat al disidentului rus.

Înainte de slujba religioasă, lângă biserica din cartierul Mariino din sud-estul Moscovei, unde a locuit Aleksei Navalnîi, s-a adunat o mulţime de câteva mii de oameni, formând un şir foarte lung pe trotuare. Importante dispozitive ale trupelor speciale au fost desfăşurate în zonă, forţele de ordine împânzind întreaga zona cu bariere de protecţie metalice.

Ambasadorii SUA, Franţei şi Germaniei au fost prezenţi la funeraliile lui Navalnîi, iar printre cei care au venit au putut fi văzute şi trei personalităţi cunoscute ale opoziţiei ruse care se mai află încă în libertate: Evgheni Roizman, Boris Nadejdin şi Ekaterina Dunţova.

După decesul subit al lui Navalnîi la 16 februarie într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, Kremlinul a avut o serie de întâlniri cu generali din cadrul FSB şi Ministerul de Interne, au declarat două înalte surse guvernamentale pentru The Moscow Times.

Potrivit acestora, înmormântarea lui Navalnîi a provocat nelinişte în rândul conducerii de vârf a ţării, în pofida încrederii de sine ostentative afişate de preşedintele Vladimir Putin.

Funeraliile lui Navalnîi au constituit un test pentru autorităţile ruse. Acest subiect a fost unul dintre cele mai importante discutate la întâlnirile care au implicat oficiali de la Kremlin, generali FSB şi din Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat un înalt oficial rus pentru The Moscow Times, sub condiţia anonimatului.

Conform acestei surse, serviciilor speciale li s-a ordonat să desfăşoare o „operaţiune” privind „protejarea ordinii constituţionale de ameninţări”. Un rol important în această operaţiune i-a fost atribuită „propagandei”.

„A fost trasată sarcina de a nu permite o imagine similară cu funeraliile lui Andrei Saharov”, a indicat sursa citată de The Moscow Times. În 1989, sute de mii de oameni au participat la înmormântarea fizicianului sovietic dizident, laureat al Premiului Nobel în 1975, la Moscova.

Actuala conducere nu are nevoie de repetarea acestui scenariu, a explicat cealaltă sursă a The Moscow Times. „De aceea serviciile speciale lucrează conform planului trasat. Şi mass-media de stat au primit ordin să umple spaţiul de emisie, inclusiv cu discursul despre starea naţiunii a preşedintelui, în care acesta a promis investiţii de miliarde de dolari, precum şi cu poveşti conform cărora noua elită rusă este alcătuită din oameni obişnuiţi”, a adăugat sursa.

Cu o zi înainte, forţele de ordine au instalat o antenă lângă biserică Icoana Maicii Domnului din cartierul Mariino, unde urma să fie oficiată slujba religioasă, pentru a oferi comunicaţii speciale forţelor de securitate şi a bruia transmisiunile din zonă.

În timpul funeraliilor, autorităţile au oprit internetul mobil în suburbia Mariino, potrivit directorului Societăţii pentru protecţia internetului, Mihail Klimarev. Staţiile de bază au fost trecute pe modulul învechit 3G|UMTS, care are restricţii privind conexiunile simultane, motiv pentru care au apărut defecţiuni, a explicat el.

OVD-Info, grup independent axat pe monitorizarea şi combaterea represiunilor în Rusia, a indicat că poliţia a reţinut mai multe persoane în timpul funeraliilor lui Navalnîi. „Cel mai probabil aceasta s-a făcut pentru a intimida activiştii şi susţinătorii lui Navalnîi”, indică organizaţia pe canalul său de Telegram.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: reuters.com

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate