Ascultă Radio România Constanța Live

ingrijire la domiciliu

Guvernul a aprobat două programe pentru dezvoltarea sistemului de asistență a vârstnicilor la domiciliu

Guvernul a aprobat două programe pentru dezvoltarea sistemului de asistență a vârstnicilor la domiciliu

Publicat de Arantxa Catană, 13 iunie 2018, 18:45

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un proiect de Hotărâre care prevede finanțarea a două programe de interes național (PIN) destinate persoanelor vârstnice.

Cele două PIN-uri,„Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” și „Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”, vor fi implementate în perioada 2018 – 2020. Bugetul total alocat este de aproape 115.000.000 lei.

Primul program de interes național vizează creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă și a instituţionalizării.

În cadrul acestui PIN se vor asigura servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente și vor fi înființate noi unități de îngrijire la domiciliu, publice, în cadrul/în subordinea serviciilor publice de asistență socială (SPAS), în unitățile administrativ-teritoriale în care acestea nu există.

De asemenea, programul „Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” vaimplementa metoda managementului de caz pentru persoanele vârstnice care beneficiază de suport pentru realizarea unor activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, asigurate de voluntari sau de îngrijitori informali și de servicii de asistență comunitară.

Prin cel de-al doilea PIN, „Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”, autoritățile administrației publice locale vor fi ajutate să-și îndeplinească atribuțiile privind organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale. Serviciile publice de asistență socială din 1.000 de comune vor fi sprijinite să obțină certificatul de acreditare prin angajarea/contractarea, în fiecare dintre acestea, a unui asistent social, iar salariile asistenților sociali din aceste servicii vor fi asigurate pentru 24 de luni.

În acest fel, cel puțin 300.000 de persoane aflate în dificultate din comunitățile în care se înființează SPAS vor beneficia de serviciile de asistență socială, de realizarea evaluării inițiale, inclusiv de consiliere și informații referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care poate beneficia, de consilierea necesară în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, precum și de servicii de asistență comunitară.

Prin acest program, 1.000 de comune vor beneficia de resurse umane specializate în asistență socială, pentru a elabora strategiile locale de dezvoltare a serviciilor sociale și planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale.

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate