INTERVIU | Înghețul din primăvară poate compromite livezile. Cei mai afectați sunt piersicul, migdalul și caisul
Publicat de Adina Sîrbu, 10 aprilie 2023, 12:35
Perioadele cu temperaturi negative din primăvară pot crea pagube importante în plantațiile de pomi fructiferi. În ultimii ani sunt tot mai dese situațiile în care plantații pomicole întregi sunt compromise, neexistând soluții viabile de protejare a pomilor. Această stare de fapt poate anticipa, și în acest an, lipsa de pe piață a unor soiuri de fructe românești foarte apreciate. Nicu Ispas a discutat subiectul cu Ion Trofim, specialist în pomicultură, din localitatea tulceană Nalbant.
Domnule Trofim, cum ne dăm seama dacă un pom fructifer a fost afectat de temperaturile negative?
Ion Trofim: Temperaturile negative venite târziu, în primăvară, afectează mult piersicul, migdalul și caisul. Dar dacă temperatura este până la -3° să spunem, -1 … -2°, șansele de a scăpa cu fructe sunt mai mari. În schimb, dacă vine un ger de -3… -4°, atunci nu mai avem șanse, indiferent cu ce soluție venim și mai încercăm să rezolvăm anumite lucruri. De obicei se confundă atacul infecției de monilioză (brunificarea florilor și frunzelor și mumificarea fructelor n.red.) cu atacul produs de temperaturile scăzute. Prunul nu poate fi afectat acum. El înflorește peste o săptămână – două, deci 2-3 săptămâni este diferența ca perioadă de înflorire între celelalte specii. Cine a pus în Constanța, în sudul Constanței, de exemplu în zona Eforie-Agigea, toată linia în jos, în Mangalia, acolo e mama pierticului, caisului și a migdalului. Deci acolo sunt mai multe șanse de a avea fructe în fiecare an. Cu cât urcăm mai spre centrul țării, mai spre nord, șansele scad până la zero.
Există și metoda de a proteja plantația de frig prin focuri. Ce părere aveți despre această modalitate?
Ion Trofim: Nu dă rezultate în momentul în care se lasă ger! Gerul se instalează atunci când cerul este liber, nu avem nori deasupra. Se face inversiunea termică și, în momentul când facem foc, flacara și fumul pleacă cu o viteză extraordinară în sus, iar în stânga, în dreapta, la câțiva metri, temperatura este aceeași. Nu putem să ajutăm cu nimic livada respectivă. Doar dacă în curți sunt câțiva pomi se pune o plasă de umbrire și mai rezolvă cu un grad temperatura.
Redactor: Nicu Ispas/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: unsplash.com