Lumea musulmană celebrează intrarea în cele trei luni sfinte
Publicat de Doina Sirbu, 11 ianuarie 2024, 15:28
În luna ianuarie a.c., sunt două mari sărbători înscrise în calendarul anului islamic 1445; Regaib Kandili şi începutul celor trei luni sfinte: Regep, Şaban şi Ramazan din calendarului islamic.
Astfel, începând cu data de 12 ianuarie 2024, musulmanii din lumea întreaga intră în cele trei luni sfinte “Recep, Şaban şi Ramazan”.
Aceste luni sfinte preced luna Ramazanului (luna postului), luna curăţirii spirituale. Iar în data de 11 ianuarie a.c., este celebrată noaptea de “Regaib kandili”, în calendarul religios islamic și are semnificaţia de binefacere şi recompensă, de practică virtuoasă. Termenul “regaib” în dicţionar înseamnă donaţie, dar, un dar important şi bogat. “Regaib” este vestitorul “Miraç-ului”, al ascensiunii spirituale, al călătoriei nocturne, al înălţării spere al 7-lea cer, eveniment ce se întâmplă în a 27-noapte a lunii Recep în acest an islamic, pe 6 februarie. Este noaptea reculegerii, a „căutării” sinelui, noaptea căinței și a „contabilizării” tututor faptelor din ultimul an. În această noapte, credincioșii recită din Coran și cu acest prilej se poate citi și viața Profetului (Pbu-h).
“Miraç” în limba arabă, limbă a religiei islamice, are sens de treaptă, de înălţare, de ascesnsiune. “Miraç” este călătoria nocturnă a Profetului Mahomed, înălţarea în ceruri şi primirea lui de către Allah. Miracolul miracolului a survenit în a 27-a noapte a lunii recep, înainte cu un an de la fuga-exil, emigrarea de la (hicret) a Profetului de la Mecca la Medina, 16 iulie 622, an ce marchează debutul erei islamice.
Nopțile sfinte din calendarul musulman au primit denumirea „kandil-luminate”, în timpul Sultanului Selim al II-lea (sec. XVI), când acesta a statuat iluminarea minaretelor moscheilor cu lumânări pentru a vesti credincioșilor caracterul sfânt al acestora. Deoarece acest calendar este calculat în raport cu mișcarea de revoluție a lunii în jurul pământului datele de celebrare a nopților de kandil diferă, anual.
În cele trei luni sfinte “uç aylar”, trăirea sentimentelor religioase este mai accentuată. Alături de slujbele religioase obligatorii, enoriaşii citesc din cartea sfântă Coran. După noaptea de Miraç urmează noaptea Berat Kandili – noaptea iertării păcatelor (24 februarie 2024) şi Kadir gecesi – noaptea revelării Coranului (05 aprilie a.c,), când Allah îşi revarsă milostivirea şi binecuvîntarea asupra credincioşilor. Tradiţia spune, de asemenea, că tot în această noapte dorinţele sunt îndeplinite. Aici, pe aceste meleaguri în nopţile sfinte sunt oficiate slujbe speciale în toate lăcaşurile de cult musulmane. Aceste nopți sunt izvoarele de liniște ce alină sufletele iar în Ziua de Apoi aduc liniștea și răsplata divină. Acestea sunt intervale de timp oferite de către Bunul Allah în vederea luminării spirituale.
Tot anul acesta pe 11 martie, începe luna ramazan (luna postului), iar după noaptea revelării Coranului (05 aprilie), în perioada 10, 11 și 12 aprilie se sărbătoreşte “Ramazan Bayram”.
Redactor: Ghiulşen Ismail Iusuf / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă personală