Intervenţie la un incendiu în municipiul Călăraşi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 decembrie 2015, 12:37
În data de 12.12.2015, ora 16.56, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Aviator Diaconu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o butelie încărcată cu gaz propan, existând risc de extindere la bunurile materiale aflate în imediata vecinătate.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului gospodăriei, care a folosit o butelie şi un arzător pentru pârlirea porcului, fără a verifica însă aceste instalaţii înainte de folosire.
Cel mai probabil, butelia a scăpat gaze prin furtunul improvizat care alimenta arzătorul şi astfel a fost posibil ca în momentul în care bărbatul a folosit o sursă de aprindere pentru a folosi instalaţia improvizată, gazul scurs din butelie a luat foc, generându-se arderea necontrolată.
Pompierii militari din Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate medie, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ cinci minute.
În urma incendiului a ars gazul din respectiva butelie, nefiind înregistrate pagube materiale.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la bunurile materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.