TULCEA: Gestionarea incendiului din satul Pătlăgeanca, verificată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2019, 16:46
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta va verifica modul în care Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) al Primăriei comunei Ceatalchioi a gestionat, la finele săptămânii trecute, un incendiu în timpul căruia şase gospodării din satul Pătlăgeanca au fost afectate.
‘La Pătlăgeanca, a fost o situaţie deosebită, din punctul meu de vedere, a fost o încălcare a legislaţiei. Intervenţia a fost gestionată deficitar, dar asta va stabili echipa de control care se va deplasa în zonă’, a declarat luni, în timpul unei şedinţe cu primarii, inspectorul şef al ISU Delta, Daniel Petrov.
El le-a mulţumit primarilor pentru modul în care s-au implicat în gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute în ultima perioadă şi a menţionat că au existat şi situaţii în care s-a acţionat contrar legii, fără ca ISU Delta să fie informat.
‘Au fost şi situaţii în care SVSU a participat la o intervenţie fără a informa ISU. Ştiţi foarte bine că aceasta este prima obligaţie a serviciilor de voluntari. Au constatat faptul că mijloacele de intervenţie nu funcţionează, au încercat să gestioneze situaţia şi nu au reuşit, am fost alertaţi de către altcineva după o oră de la momentul prezenţei SVSU şi am răspuns în 50 de minute, timp în care şase gospodării au fost afectate, o casă de locuit a ars complet, trei anexe gospodăreşti au fost distruse’, a mai spus Petrov.
Potrivit ISU Delta, şase gospodării şi o suprafaţă totală de circa 20 de hectare vegetaţie uscată din satul tulcean Pătlăgeanca au fost afectate vinerea trecută de un incendiu, cauzat cel mai probabil de utilizarea focului în spaţii deschise.
Sursa – Agerpres