ISU Dobrogea a sărbătorit 91 de ani de Protecție Civilă în România
Publicat de Adina Sîrbu, 28 februarie 2024, 14:38
Aniversarea a 91 de ani de la legiferarea Protecției Civile le-a oferit pompierilor militari constănțeni prilejul ca, astăzi, 28 februarie 2024, să celebreze această componentă importantă a apărării naționale, a cărei rol a crescut de la an la an, dobândind noi valențe, dând încredere și siguranță românilor.
Misiunile și atribuțiile structurilor de protecție civilă din România au devenit tot mai complexe, orientate a face față tuturor situațiilor de risc, asigurând resurse necesare supraviețuirii, iar rezultatele lor se reflectă în mii de vieți salvate și bunuri protejate ori puse la adăpost în caz de dezastre naturale, precum și acțiuni militare.
Cu acest prilej, la ISU Dobrogea a avut loc și festivitatea de înaintare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad a unui ofițer și a 7 subofițeri, din cadrul inspectoratului, care s-au distins prin modul de îndeplinire al atribuțiilor.
De asemenea, 54 de cadre din cadrul Inspectoratului au fost recompensate moral astfel: 24 de citări în ordinea de zi pe unitate, 5 felicitări și 25 mulțumiri.
Sursă și foto: ISU Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu