Farul Constanța a fost învinsă Sâmbătă 05 Februarie pe teren propriu de Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa a-XXIV-a din Liga I de fotbal.
În minutul 30 al partidei, atacantul gazdelor, spaniolul Jefte Betancor a fost sancționat cu cartonaș roșu, după ce l-a lovit în careul advers pe fundașul Paul Iacob.
Deși la reluările transmise de televiziunile cu drept de autor s-a văzut că în realitate ambii jucători s-au bruscat reciproc, arbitrul central Horia Mladinovic a hotărât eliminarea lui Betancor
pentru joc nesportiv.
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat cazul și a decis ieri, suspendarea jucătorului de la Farul pentru două etape.Totodată, Betancor va avea de plătit și o amendă în valoare de 3000 de lei.
Farul Constanța joacă mâine după-amiază de la ora 16.00 cu Chindia Târgoviște, în etapa a-XXIV-a din Liga I de fotbal.Partida va avea loc pe Stadionul Central al Academiei Hagi de la Ovidiu.
Meciul este foarte important pentru formația manageriată de Gheorghe Hagi (locul 6, 35 de puncte) în lupta pentru calificarea în play-off.Oaspeții vor încerca să obțină un rezultat bun deși formația dâmbovițeană a pierdut șansele de a se clasa printre primele șase echipe la finalul sezonului regulat (locul 12, 24 de puncte).
La conferința de presă de astăzi, organizată înaintea meciului cu Chindia, au fost prezenți din partea jucătorilor, fundașul central Ionuț Larie și mijlocașul Andrei Artean.
„Noi trebuie să ne ridicăm cel puțin la nivelul meciului de acum două săptămâni când am marcat trei goluri , să jucăm un fotbal bun și să marcăm, pentru că treabuie neapărat să ieșim învingători din acest meci, să fim bine din toate punctele de vedere și să ne îndeplinim obiectivele.”, a declarat căpitanul echipei Farul referindu-se la meciul cu FC U Craiova (scor 3-2) din etapa a-XXIII-a.
În opinia sa, era mai bine dacă meciul cu Academica Clinceni nu ar fi fost reprogramat, dar această partidă se va disputa la 17 Februarie după ce formatia ilfoveană a cerut amânarea având în lot patru jucători infectați cu Covid-19.
„Cu siguranță ne așteaptă un meci greu, cu o echipă foarte bine organizată…Va trebui să avem răbdare pentru că ei în majoritatea timpului joacă defensiv, se apără și sperăm să facem un meci bun mâine, să câștigăm, pentru că ăsta-i cel mai important lucru.” , a afirmat mijlocașul Andrei Artean.
La rândul său, managerul tehnic Gheorghe Hagi s-a declarat nemulţumit de decizia LPF de a amâna partida cu Academica Clinceni, mai ales că cei de la Farul au avut cinci cazuri de Covid 19 în lot, însă jucătorii respectivi au fost înlocuiți.
Referitor la meciul cu Chindia, Gheorghe Hagi a declarat: „Știm că va fi foarte greu să-i desfacem, să marcăm, dar încercăm să facem mult mai bine lucrurile decât în tur.Sperăm ca de data aceasta, echipa în general, mijlocașii și atacanții să joace mai bine.Sperăm să vină victoria, să repetăm meciurile bune pe care le-am făcut acasă în faţa suporterilor noștri.Eu zic că până acum am făcut meciuri foarte bune acasă și le-am adus satisfacții mari!” , a fost de părere managerul tehnic Gheorghe Hagi.
O victorie în partida de mâine cu Chindia ar fi un frumos cadou pentru managerul de la Farul, la împlinirea vârstei de 57 de ani.
În următoarele trei săptămâni, echipa constănțeană va avea un program încărcat urmând să dispute cinci partide din campionat (inclusiv restanța cu Academica Clinceni).