30 de ani de la Revoluție | Viața cotidiană în comunism. Neajunsurile care au stârnit revolta românilor
Publicat de , 23 decembrie 2019, 10:39 / actualizat: 23 decembrie 2019, 17:42
Volumele de istorie notează că Revoluţia din 1989 izbucnit „pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste“. Astăzi, după 30 de ani, stilul de viaţă din perioada comunistă pare aproape de neînchipuit.
Mihai Gheorghe, doctor, jurist, profesor asociat la o universitate în București a trăit evenimentele din 1989 la Constanța. Își amintește foarte clar reacția plină de revoltă oamenilor din acea perioadă, născută din lipsuri și îngrădirea libertății.
„Se anunțase la televizor că generalul Milea s-a sinucis și că era un miting în fața Comitetului Central. După aceea, a venit vorba că s-a întâmplat ceva, oamenii voiau să intre în Comitetul Central, că e revoltă! După câteva momente, cineva a venit și a spus că Ceaușescu a fugit cu un elicopter. Vă dați seama cum a crescut gradual această emoție colectivă. Nu am reușit niciun dialog cu Mihai Marina, primul secretar, iar câțiva dintre cei de față au luat bulgării de pământ de la trandafirii de pe aleea de pe bulevard și au aruncat înspre geamurile Comitetului Județean de partid, actuala Prefectură. S-au spart geamurile, iar câțiva au încercat să urce pe coloană. La a treia încercare, cineva a reușit să urce până pe balcon. A fost o nebunie, au intrat în biroul primului secretar, i-au rupt hainele, alții au luat tablouri, cărți, le-au aruncat, le-au dat foc…Era o bucurie necontrolată. Un om care este ținut în frâu, care nu are mâncare, nu are căldură, îl prinde pe cel care era capul răutăților. Vă dați seama ce a ieșit!“, a povestit Mihai Gheorghe, în emisiunea „Atelier urban“, la Radio Constanța.
În anii ’80, viaţa românilor de rând se scurgea aparent liniştit, însă cu multe lipsuri ce astăzi par desprinse dintr-o realitate foarte îndepărtată, mai ales pentru generaţia tinerilor născuţi în anii 2000. Consumul de orice fel a fost raționalizat, pentru a achita datoria externă a României. În primăvara lui 1989, Ceaușescu anunța că datoria a fost achitată. Însă românii trăiau din ce în ce mai auster și ajunseseră la limita răbdării.
Oamenii învăţaseră să combată frigul din case cu „o pătură în plus“, să aştepte cu nerăbdare cele două ore de program la televizor, şi acelea încărcate de ştiri ce lăudau realizările sistemului, sau să se mulţumească cu puţinele alimente pe care le mai găseau în rafturile magaznelor de tip „ALIMENTARA“. Şi să stea la cozi. Multe cozi.
„În anii ‘80, procurarea bunurilor de orice fel, de la hrană şi haine la electrocasnice şi combustibil, a presupus comportamente şi strategii neobişnuite pentru sfârşitul secolului XX. Relaţiile şi cunoştinţele erau cea mai important resursă de a obţine hrană, în primul rând. Cultivarea lor însemna, de fapt, mituirea vânzătorilor sau gestionarilor, întreţinerea unor false prietenii, căutarea rudelor cu poziţii importante. O altă strategie larg răspândită deopotrivă în mediul urban şi la ţară a fost producţia independent de bunuri – hrană, alcool, haine, unelte, chiar aparate şi maşinării improvizate pentru diverse activiţăţi casnice sau Agricole. Toate la un loc asigurau creşterea nivelului de trai al familiei, fiind situate în afara controlului de stat“, notează autorii manualului „Istoria comunismului în România“, apărut la editura Polirom.
La data de 19 decembrie 1980 a apărut „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei“, aşa că în ani ce au precedat Revoluţia românii au mâncat „cu porţia“. O porţie stabilită de comunişti şi controlată prin celebrele cartele. Fiecare familie era arondată magazinului alimentar din cartier de unde îşi făcea aprovizionarea. Produsele de strictă necesitate (alimente, combustibil), chiar şi în cantităţile insuficiente în care erau repartizate, nu puteau fi obţinute fără prezentarea cartelei.
Doi ani mai târziu, a fost creat și „Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, document care stabilea necesarul de calorii, raţiile de mâncare şi inclusiv standardele de greutate ale românilor.
Austeritatea anilor ‘80
Viaţa cotidiană din România anilor ‘80 a fost sintetizată într-un dicţionar publicat pe site-ul comunisminromania.ro, deţinut de Muzeul Naţional de Istorie a României, ce sintetizează perfect realitatea cotidiană din acele vremuri.
În anii ‘80, statul la coadă era rutina zilnică. Se stătea la coadă pentru orice, de la primele ore ale dimineţii. Uneori, oamenii se aşezau la coadă fără să ştie ce alimente vor putea cumpăra atunci când le va veni rândul. Membrii familiilor stăteau la coadă cu schimbul, pentru că aşteptarea se putea prelungi pe perioadă nedeterminată.
„Rafturile erau goale, găseai mai mult creveți și conserve, iar procurarea alimentelor de bază era un adevărat stres. Ne petreceam mult timp stând la cozi, pentru orice“, își amintește constănțeanul Nicolae Vasile.
Ce găseau românii la alimentara? Conservele de peşte erau printre singurele produse care puteau fi cumpărate fără cartelă. De altfel, comuniştii promovaseră intensiv un slogan rămas în mintea românilor până în prezent: „Nici o masă fără peşte!” Şi tot din belşug erau şi faimoşii „creveţi” expandabili, importaţi din ţările „prietene” din Asia.
Celebrii „adidaşi“, adică partea inferioară a piciorului de porc, erau unul dintre puţinele produse din „carne” care se găsea în galantare. Puii care cântăreau aproape cât un porumbel şi care erau câte doi le pungă erau numiţi „fraţii Petreuş“. Cafeaua fusese înlocuită cu un surogat pe bază de cicoare, numit „nechezol“. De cafeaua naturală se puteau bucura cei care aveau în familie un „vaporean“ care aducea la întoarcerea acasă şi boabele atât de râvnite.
Sifonul era cea mai populară bautură carbogazoasă de pe piaţă. Aproape că nu era român care să nu aibă în casă măcar un recipient de sticlă sau metal, pentru sifon.
Fructele exotice, cum ar fi portocalele sau bananele, erau disponibile doar în perioada sarbatorilor, adică de Crăciun şi Revelion. Celebrele banane verzi erau împachetate în ziar şi puse în dulap la copt.
Şi nu doar mâncarea era vândută cu porţia. Întreruperile de curent erau foarte dese, aşa că fiecare familie avea în casă faimoasa lampă cu gaz. Raţionalizarea consumului de energie a determinat restricţionarea distribuţiei de apă caldă şi căldură. Aşa încât apa caldă era „disponibilă” doar pentru câteva ore pe zi.
„Sistemul comunist a pierdut legătura complet cu audiențele, iar asta s-a văzut la Revoluție“
În acele vremuri, oferta televiziunii Române era anostă. Românii aveau televizoare alb-negru, pe bază de lămpi, care se stricau foarte des şi erau reparate în cel mai empiric mod cu putinţă.
„Lămpile se încălzeau foarte greu, se ardeau, era o adevărată provocare să urmăreşti şi aşa puţinele ore de program de la televizor“, îşi aminteşte Elena Oprea (57 de ani). Programul zilnic de două ore al TVR era deschis de „Telejurnal“, emisiunea informative ce prezenta realizările partidului şi ale lui Nicolae Ceauşescu. „O jumătate de oră era Telejurnalul de seară, în care se vorbea despre tot ce vrei și ce nu vrei, din activitatea partidului, și o jumătate de oră de încheiere – tot Telejurnal. Între ele, era jumătate de oră de cântece patriotice. Și, dacă era vreun eveniment, ceva, un filmuleț scurt, o piesă de teatru înjumătățită, scurtată…“, își amintește Mihai Gheorghe, doctor, jurist, profesor asociat la o universitate în București.
Duminica, preţ de câteva minute, copiii aveau program special de desene animate şi îi puteau urmări pe Tom şi Jerry, Ciocănitoarea Woody, Cip şi Dale sau autohtonele Miaunel şi Bălănel. O adevărată delectare era Teleenciclopedia, emisiune săptămânală care prezenta documentare din domenii diverse – istorie, literatură, artă, ştiinţă sau emisiunea „Cascadorii râsului“, una dintre puținele surse de divertisment, în acele vremuri.
La radio, una dintre cele mai ascultate emisiuni era teatrul radiofonic. Oferta de filme cuprindea producţii indiene şi chinezeşti şi foarte puţine filme venite din Occident. Dintre acestea, Dallas este unul dintre cele mai populare seriale, rămas întipărit în memoria colectivă.
Oamenii tânjeau, însă, după oferta de divertisment din Vest. „A existat entuziasmul față de produsele vestice, acestea erau deja disponibile «pe sub mână» în România, erau filmele aduse de navigatori, canalele de televiziune – bulgarii sau rușii, iugoslavii, depinde ce prindea fiecare și în ce zonă a țării se afla. Exista această dorință de a fi conectat la produse de masă mai plăcute, mai dinamice, cu actori mai frumoși, cu acțiune mai intensă…Erau filme cu Jackie Chan, cu Bruce Lee. Lumea ştia despre ele, nu era chiar așa o mare necunoscută. Dar, după 1989, a existat posibilitatea ca în mod legitim să poți să te uiți la așa ceva. Oferta de stat, aceea de două ore de program, nu mai mulțumea pe nimeni și nimeni nu prea-și dorea să-l vadă pe Ceaușescu, toată lumea voia altceva! În plus, această dorință de a avea și altceva a fost întreținută de canalele de radio, precum Vocea Americii, Europa Liberă, iar părinții, bunicii noștri ascultau aceste canale alternative în epocă și și-ar fi dorit ca media din România să fie mai degrabă ca acele posturi și nu ca ceea ce era disponibil în spațiul public din respectiva perioadă. Eu cred că sistemul comunist, pe undeva la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80 a pierdut legătura complet cu audiențele, iar asta s-a văzut la revoluție“, spune conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul specializării Jurnalism, de la Facultatea de Litere, din cadrul Universității „Ovidius“.
Privind în trecut
Astăzi, părerile privind regimul comunist sunt împărţite. Potrivit unui sondaj publicat de INSCOP Research, 27,2% din români consideră că regimul comunist a făcut mai mult bine Romaniei, 29,6% că a facut mai mult rău ţării, în timp ce 34,3% aleg varianta de răspuns „Lucrurile sunt mai complicate. Comunismul din anii 50 este una, cel din vremea lui Ceauşescu este cu totul altceva”. Procentul non-răspunsurilor este 8,9%.
Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Costanţa, este de părere că tinerii sunt debusolaţi şi ar putea fi influenţaţi de opiniile celor maturi, care vorbesc cu nostalgie despre România comunistă, care oferea locuinţe şi locuri de muncă. „Chiar şi în aceste condiţii, eu mă îndoiesc că tinerii ar alege comunismul în devafoarea unei vieţi libere, pe care merită să o ducă, pentru că, în definitiv, toţi cei care au făcut atâtea sacrificii nu le-au făcut pentru ei înșiși, ci pentru generațiile viitoare. Au fost sute de mii oameni care şi-au sacrificat viaţa, care s-au opus sistemului. Ura a fost principalul sentiment pe care l-a cultivat sistemul comunist. Poate că noi, cei care am trecut prin infernul sistemului concentraţionar, îl cunoaştem mai bine, l-am simţit mai bine“, spune fostul deținut politic.
Tânăra generaţie spune că principalul avantaj al înlăturării comunismului este libertatea de exprimare. Astăzi, elevii pot opta pentru studierea istoriei comunismului ca materie de sine stătătoare, iar din ce în ce mai mulţi profesori organizează activităţi care să-I ajute pe elevi să înţeleagă mai bine această perioadă din istorie, cu toate implicaţiile sale. De pildă, elevii de clasa a XI-a de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu au participat, luna aceasta, la Biblioteca Județeană I.N.Roman și la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, la o serie de manifestări dedicate evenimentelor desfășurate în urmă cu 30 de ani.
De asemenea, în cadrul proiectului eTwinning M@pping the milestones of free Europe, împreună cu colegii din alte țări, Cehia, Slovacia, elevii Colegiului au realizat o reconstituire a evenimentelor din anul 1989 din țările lor. Dacă în Cehoslovacia, revenirea la democrație s-a realizat pe cale pașnică, prin revoluția de catifea, în România trecerea s-a realizat prin vărsare de sânge.
„În urma unui dialog intergenerațional, cu părinții și bunicii, elevii au rememorat firul evenimentelor petrecute în România și în Constanța în acele zile în care sacrificiul suprem al unor oameni a adus tuturor, libertatea și respectarea valorilor democrațice . Tinerii au aflat de la bunici și părinți dramele personale ale familiilor lor care au luptat pentru libertate și democrație în anii` 50, sfârșind apoi în închisorile comuniste, dar și restricțiile și privațiunile la care erau supuși românii în anii `80 pentru a plăti datoria externă a României, dictatorul Nicolae Ceaușescu. Ei au dovedit interes și curiozitate, au adresat întrebări și au căutat răspunsuri. Deși nu au trăit în 1989, tinerii au avut sentimente de tristețe față de măsurile luate în acele zile împotriva cetățenilor, având în vedere că printre victime s-au aflat și copii“, ne-a declarat Cristina Gîlă, profesor de istorie la Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu.
Redactor – A. Enache / Foto – Radio Constanța