Antrenorul Ilie Poenaru este nemulțumit de arbitrajul din meciul cu Rapid
Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 august 2022, 08:42
Antrenorul echipei arădene, Ilie Poenaru și-a exprimat nemulțumirea în privința arbitrajului, la finalul meciului Rapid – UTA, scor 1-0, din etapa a-VI-a a Superligii de fotbal.
El este de părere că arbitrul central, Iulian Călin a influenţat decisiv rezultatul din Giuleşti.
„Oare de ce domnul Călin ne arbitrează? Este al treilea meci. În fine. Din păcate, noi avem șapte-opt cartonașe galbene, iar la Rapid orice atac… Nu vreau să dau vina pe el, dar a avut largul concurs la acest meci, în a influența acest rezultat. Mi-a scos echipa din joc, a fragmentat foarte mult, multe decizii luate greșit și nu mi se pare normal.”, a declarat antrenorul Ilie Poenaru.
Rapid a obţinut al patrulea succes al sezonului şi, cu un total de 12 puncte a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii. În schimb, UTA a rămas pe poziţia a douăsprezecea, cu 7 puncte, fără victorie în deplasare din luna Octombrie a anului trecut.
În etapa viitoare, Rapid va juca în deplasare cu Sepsi Sf.Gheorghe, iar UTA are meci acasă cu FC U Craiova 1948.
Text-Claudiu Doberscu / Foto DIGISPORT.RO