Meci cu bronzul pe masă, România – Olanda
Publicat de Catalin Donose, 16 decembrie 2018, 06:20
Finalele Campionatului European de handbal feminin din Franţa sunt programate duminică, la Paris.
De la ora 15, în finala mică, naţionala României va întâlni Olanda, vicecampioana europeană, iar de la ora 18,30, în finala mare, Rusia şi Franţa vor lupta pentru titlul european.
Ambele partide vor fi transmise în direct la TVR 1 şi TVR HD.
Vineri seară, în semifinale, campioana olimpică, Rusia a învins România, cu 28-22 (16-15), iar campioana mondială, Franţa a trecut de Olanda, cu 27-21 (12-11).
Obiectivul echipei României a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, iar handbalistele noastre şi-au asigurat şi prezenţa directă la turneul final al Campionatului Mondial din Japonia, din 2019, fără să mai evolueze în faza play-off.