(Audio) Alexandru Brădățan – Haida hai cu veselie
Publicat de Liliana Fustanela, 20 iunie 2016, 23:21
Alexandru Brădățan a început anul cu ”Sănioară cu doi cai” și după o jumătate de an , de ziua lui , a vorbit la Radio Constanța despre succesul pe care l-a obținut prin această melodie ce va face parte dintr-un album de colinde și cântece de iarnă pe care speră să-l imprime până la Crăciun .
Alexandru Brădățan s-a născut la 9 iunie 1989 , în luna lui cireșar și a copilărit în Gura Humorului .
”Nu am fost un copil foarte cuminte. Am făcut destule năzbâtii . Bătaia cu mere, era bătaia cu mere, până când deveneau cel mai delicios gem al bunicii. Furam corcodușe și le foloseam în adevărate tabere de luptă . Colibile făcute prin pădure erau locul de refugiu, atunci când plecam de acasă”, povestește Alexandru Brădațan ,sunt amintiri așa ca în poveștile lui Creangă .
După anii de școală primară petrecuți în Gura Humorului a urmat Colegiul Alexandru cel Bun şi Universitatea „Stefan cel Mare”, Suceava, apoi a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
Zburdalnicul Alexandru Brădățan este acum un tânăr responsabil care își construiește o casă în localitatea natală Gura Humorului. De ziua lui , petrece cu prietenii o adevărată seară bucovineană ,cu muzică și mâncăruri alese .
Alexandru Brădățan reamintește ori de câte ori are ocazia că s-a lansat în Dobrogea. În 2007, a obținut Trofeul Festivalului Național de Cânt Românesc pentru Tineri Interpreți de la Cumpăna , unde în juriu se afla regretata Elena Roizen , apoi peste un an, adăuga în palmares, Trofeul primei ediții a Festivalului Național Elena Roizen( 2008 ) .
In același an, a imprimat și primul său album din carieră : ”Am în suflet cânt și joc ”, 2008 .
Cel de-al doilea CD , a apărut în 2012 și se numește ”Cu drag de Voroneț ”.
A vorbit despre toate acestea în ediția 9 iunie 2016, în emisiunea ”Seri de cântec românesc”, când creștinii ortodocși sărbătoreau Înălțarea Domnului . Interviul realizat de Liliana Fustanela , poate fi ascultat aici :
Piesele despre care Alexandru Brădațan spunea că sunt în lucru , în urmă cu două săptămâni sunt gata și se vor auzi în primă audiție la Radio Constanța, în ediția 21 iunie . Le puteți asculta aici:
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)