O binecuvântare istorică

Publicat de , 31 martie 2016, 11:38

„Secolul XX va fi secolul stingerii aromânilor” spunea în anii ‘60 ai veacului trecut, într-o lucrare fundamentală pentru identitatea romanităţii balcanice, apărută în România, etnologul şi lingvistul Tache Papahagi.
Poate că, dacă vremurile ar fi încremenit în formula geopolitică a timpului acela, cunoscutul om de ştiinţă ar fi avut dreptate. Aromânii s-ar fi stins (ca identitate distinctă) absorbiţi în masa culturală a neamurilor între care îşi duceau traiul: ţările din Balcani, în România, în Europa de Vest şi chiar în multe alte zone din lume, unde au plecat să scape de urgiile abătute asupra lor…

Dar, chiar în vremuri de răstrişte, peste tot în Balcani, în Europa de Est, în Statele Unite ale Americii, în Australia sau Canada, pâlpâiau mici lumini aprinse de aromâni care, în ciuda restricţiilor şi a cenzurii oficiale-de la nivelul instituţiilor statului, din unele ţări, reuşeau să menţină treaz interesul pentru acest neam. Trebuie să recunoaştem faptul că, în România, mai mult ca oriunde, cu sprijinul statului român, au fost tipărite studii istorice şi dialectologice, dicţionare, literatură, s-au realizat înregistrări discografice cu personalităţi ale culturii române de origine aromână, care au devenit lucrări esenţiale pentru aromâni.

În 1989, au căzut pe rând sistemele comuniste din Balcani şi din Europa de Est, s-au produs deschiderile necesare, Europa a devenit una singură, iar internetul a spulberat definitiv orice încercare de a bloca legăturile, de a împiedica o extinsă comunicare.
Cu o energie nebănuită, comunităţile compacte de aromâni (armâni cum îşi spun ei înşişi, dorind să accentueze şi prin denumire, îndârjirea cu care îşi apără identitatea) aromânii deci, din România şi din Balcani sau din alte părţi ale globului au început să se organizeze mai bine, să recupereze trecutul, să recupereze tradiţiile, limba, lucrările de literatură populară, cultă, vechile poveşti de odinioară, costumele, amintirile, fotografiile vechi şi, mai ales, istoriile de familie.
Dacă până în 1990 informaţiile despre aromâni erau preluate şi prelucrate la nivelul fiecărui stat (Grecia, Bulgaria, Yugoslavia, Albania, România etc.) funcţie de linia ştiinţifică oficială, de politica proprie, după acest an a început un fel de cruciadă aromână pentru recucerirea nu a pământului sfânt ci a elementelor fundamentale identitare, la fel de sfinte pentru orice popor, la care au participat grupuri cu păreri (foarte) divergente.
Promotoarea acestei mișcări energice a fost, indiscutabil, organizația cu caracter transnațional, intitulată „Uniunea pentru Cultura și Limba Aromână”, de la Freiburg, coordonată de profesorul Vasile Barba. Ea a generat o revigorare a activităților de recuperare a identității aromâne și a determinat apariția și a altor organizații în diferite țări, fiind iniţiatoarea demersului de pe lângă Parlamentul European (celebra recomandare 1333 din 1997).
E complicat să le prezentăm pe toate, o minimă informare de pe internet vă poate da o imagine, cert este că, în România, pe lângă Societatea de Cultură Macedo-Română, înființată la sfârșitul sec XIX, au apărut și alte asociații care au radicalizat problematica.
Nu este locul să dezbatem aceste păreri divergente, cert este că ele există, sunt susținute de grupuri largi, nu pot fi ignorate, chiar dacă nu convin politicilor oficiale, sunt deci o realitate, căci lumea se schimbă, este în mișcare, iar într-o lume plină de mixaje etnice, rasiale, cred că auto-amplasamentul socio-epistemic devine determinant.
Un anumit eveniment însă, petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, m-a făcut să reflectez cu mare atenție la un moment aș zice istoric pentru aromânii de astăzi.

În organizarea federației ”Liga Aromânilor din România”, sâmbătă 26 martie, a avut loc ”Gala Premiiloru Omlu a Anului Bana Armânească 2016” ediția a XIX-a și ”Festivalu di Folclor Armânescu”, ediția a XIV-a, promotorul și principalul organizator fiind medicul Dumitru Piceava, din București.
Este o manifestare care, an de an, aduce în atenția aromânilor realizările deosebite de peste an ale membrilor comunității și nu numai.
De această dată, gazdă generoasă a fost comuna Mihail Kogălniceanu, unde trăiesc aproximativ 2000 de aromâni (fărșeroți), comună cu tradiție în conservarea specificului aromânesc. O comună cu un aspect frumos, curat, prosper aș spune, unde am văzut un Centru Cultural proaspăt renovat, demn de orice oraș cu pretenții intelectuale.
În desfășurarea evenimentului a fost un sprijin de nădejde doamna primar Ancuța Belu, care a primit premiu special din partea inițiatorilor.

S-au acordat, pe rând, mai multe premii. Premiul ”Lumina cărții” a fost primit de scriitoarea Catia Maxim, autoarea trilogiei ”Îngerii din Moscopole”. Ea este româncă, dar s-a îndrăgostit iremediabil de istoria aromânilor, graţie unui manuscris descoperit în Bucureşti, în care se vorbea despre atacurile asupra cetăţii Moscopolei, organizate de Ali Paşa, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Premiul ”Gaudeamus Igitur” a fost acordat lectorului univ. Dr. Enache Tușa, Premiul pentru întreaga activitate i-a revenit doamnei Lila Cona din Serbia, cu o prestigioasă activitate culturală, chiar la nivel de Academie, la Belgrad, Premiul Special domnului Emil Hagi, din localitatea Câmpulung Muscel, președintele Asociației Multiculturale ”Nicu Hagi” Carpați și Pind, unul dintre cei mai activi promotori ai tradițiilor și culturii aromâne, în Muntenia.
Au participat numeroase formații, precum grupul ”Vanghelismo” (Bunavestire), al comunei Mihail Kogălniceanu, unul dintre cele mai numeroase dintre grupurile folclorice armânești, coordonat de Costel Puiu, grupul de copii ”Lilici ditu Maiu”, coordonat de Zoe Gică, formațiile Ianina, Liva, Sammarina și Iholu, soliștii Corina Elena Badea, Camelia Bizdu, Nicu Atanasie și Nelu Ianca. Prezentarea a fost făcută de Aurica Piha (Radio România Internațional, secția aromână) și Mariana Budeș (colaborator Radio Constanța).
Muzica a fost foarte diversă, de la cântecele populare reorchestrate puţin cam prea electronizat de mai multe formaţii, la melodiile moderne compuse şi interpretate de Corina Elena Badea.
Am lăsat menționarea celui mai important premiu la sfârșitul comentariului.

După cum ați aflat și din articolele și reportajele noastre apărute la vremea respectivă, începând cu luna octombrie a anului 2015, la Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța, săptămânal, sunt ținute slujbe în aromână, la care participă preotul Goerge Dima și Lucian Săftescu, împreună cu dascălul Nicolae Racu, organizatorul întâlnirilor săptămânale fiind dl. Nicolae Caramihale. Slujbele se țin cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi cu sprijinul preotului paroh Stoichin Ciprian.

Ei bine, momentul istoric pentru aromâni constă, în opinia mea, în acordarea Premiului Special Celnic, Înalt Preasfinției sale Teodosie, care a onorat cu prezența sa manifestarea dar, mai ales, în binecuvântarea făcută publică, într-o sală arhiplină cu peste 400 de spectatori, sâmbătă, 26 martie. Cuvântul Înalt Preasfinției Sale a mișcat profund întreaga adunare, fiind cu adevărat emoționant.

xxx
În aceste condiții, dincolo de orice dezbatere, de orice îndoială și grijă că identitatea se poate pierde, există o certitudine: pentru aromâni lumina vine şi dinspre Biserică și, de acum încolo, nicio intervenție laică nu poate anula o binecuvântare de la Arhiereu!
Vă invit să ascultați emisiunea ”Stil de viață” din această seară, invitați fiind medicul Dumitru Piceava și scriitoarea Catia Maxim, de la ora 18.10, unde veți auzi și această binecuvântare.
Vă aștept!
Steliana Bajdechi

Pe scurt despre… o seară specială

Publicat de , 27 martie 2016, 11:48 / actualizat: 27 martie 2016, 19:06

Sâmbătă, în comuna Mihail Kogălniceanu din Judeţul Constanţa, nou renovata sală de festivităţi a Căminului Cultural a fost arhiplină, pentru un spectacol de suflet dedicat aromânilor. Manifestarea s-a intitulat „Gala Premiiloru Omlu a Anlui –Bana Armânească-2015″ şi este concepută ca o recunoaştere a activităţii de peste an a celor care se implică în redescoperirea tradiţiilor aromâne, în promovarea lor, iniţiatorul şi promotorul acestei manifestări fiind medicul Dumitru Piceava. Cu o clasificare pe mai multe categorii, educaţie, cultură, păstrarea tradiţiei şi, ca o mare onoare, premiu special CELNIC, această ediţie a reunit aromâni din România dar şi din Balcani.
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi a doamnei primar Anca Belu.

Au fost premiaţi: Înalt Preasfinţia Sa, Teodosie, Premiul CELNIC, doamna Anca Belu a primit Premiul Special, Premiul „Lumina cărţii” a fost înmânat scriitoarei Catia Maxim, Premiul Omul Anului 2015, pentru doamna Lila Cona din Serbia, premiul Gaudeamus Igitur, pentru lector univ. dr. Enache Tuşa, Premiul Special 2015 pentru domnul Emil Hagi.

Astăzi vă prezentăm doar câteva imagini şi vă invităm să ascultaţi emisiunea „Stil de viaţă” de joi, 31 martie, la Radio Constanţa, de la ora 18.10

Despre Moscopole, la Constanţa

Publicat de , 20 aprilie 2015, 17:16

Nume de legendă, cetatea Moscopolei atrage cu siguranţă atenţia celor care sunt preocupaţi de romanitatea balcanică. De la amplificările aproape ireale ale datelor statistice (se spune că la începutul sec. al XVIII-lea oraşul ar fi avut 60.000 de locuitori), la chipurile sfinţilor din biserici pictaţi pe la 1700 şi distruse de comunismul albanez, Moscopole generează noi poveşti.
Una dintre ele este cea a scriitoarei Catia Maxim, care şi-a lansat la Constanţa volumele despre misterioasa cetate: ” Îngerii din Moscopole” şi „Îngerii din Moscopole. Exilul”, ambele apărute la Editura Tracus Arte. Astăzi, de la 18.05, la emisiunea „Stil de viaţă” un dialog cu scriitoarea, realizat de Steliana Bajdechi, o înregistrare făcută la sfârşitul săptămânii.

Pare de necrezut astăzi că Moscopole, o comună din Albania având 800 de suflete (dintre care 600 sunt aromâni iar 200 albanezi), a fosţ, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, cel mai mare oraş şi cea mai vestită cetate din Imperiul Otoman, după Istanbul. Sunt cifre care spun că oraşul ar fi avut atunci 60.000 de locuitori, în timp ce Atena număra doar 10.000 de loc.
Istoricul Neagu Djuvara susţine însă că cifra reală ar fi undeva în jurul a 20.000 de oameni. În orice caz, enorm pentru acea vreme, în condiţiile în care Viena imperială, de exemplu, era cam de două ori mai mică.
Mărturisesc despre aceasta ambasadorii occidentali acreditaţi în imperiul turcesc din veacul al XVIII-lea, învăţaţii timpului, călătorii străini, corespondenţa comercială a negustorilor vlahi ori documentele unor procese ale acestora cu veneţienii.
Astăzi, la Moscopole, se zăresc încă ruinele bisericilor distruse după cel de al doilea război mondial, dar, în interior, chipurile sfinţilor au fost şterse.
Sfinţii au fost pictaţi pe la 1720. La vremea aceea, Moscopole avea o tipografie unică în Balcani, şcoli, bănci, chiar şi o Academie.

Între realitate şi fictiune se desfăşoară şi acţiunea din romanele Catiei Maxim , membră a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, care construieşte o istorie în jurul unei familii de aromâni din această cetate legendară.