FOTO-VIDEO | Pompierii tulceni au salvat o cățelușă căzută într-o groapă de 10 metri
Publicat de Adina Sîrbu, 15 septembrie 2024, 19:57
În această după amiază, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei cățelușe căzute într-o groapă adâncă de aproximativ 10 m, într-o mină dezafectată din localitatea Somova.
Către locul indicat de apelant a fost direcționat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea. Cu ajutorul scării culisabile, salvatorii au coborât după patruped, iar la scurt timp, acesta a fost scos și predat, în siguranță, stăpânilor.
Iată mesajul pompierilor postat pe pagina de Facebook a ISU Tulcea:
Ea este Alma, o cățelușă frumoasă, curată (cel puțin înainte de eveniment) și dornică de andrenalină. „Vedeta” zilei le-a cam dat bătăi de cap salvatorilor tulceni. Curioasă și exploratoare din fire, aceasta se afla la plimbare cu stăpânii ei, când a decis să plece, pe furiș, într-o „misiune de recunoaștere” chiar într-o mină dezafectată din localitatea Somova.
Nu se gândea că va fi aventura vieții ei. Din păcate, această aventură nu s-a terminat bine pentru ea, Alma nimerind fix într-o groapă adâncă de aproximativ 10 m. Norocul ei a fost că stăpânii, care o căutau de minute bune, i-au auzit lătratul și au solicitat ajutorul pompierilor.
După aproximativ 30 de minute de la sosirea acestora, cățelușa a fost scoasă la suprafață, nevătămată. Alma s-a întors bucuroasă la stăpânii ei. Și, ca să nu uite prea curând sperietura, ca amintire, a făcut și o poză cu salvatorii.
Sursă și foto: ISU Tulcea/ Redactor: Adina Sîrbu