SPANIA: Continuă greva controlorilor de trafic aerian
Publicat de Bogdan Comșa, 10 iunie 2015, 18:24
În Spania, greva parţială a controlorilor de trafic aerian continuă şi miercuri.
Este a doua zi a protestului din cele patru anunţate ca reacţie la sancţiunile aplicate controlorilor, care în decembrie 2010 nu s-au prezentat la serviciu, provocând închiderea spaţiului aerian spaniol.
În prima zi a protestului anunţat de sindicatul controlorilor, lunea trecută, nu s-au înregistrat întârzieri ale zborurilor operate în intervalul orar 10-12 şi 18-20.
Miercuri, în acelaşi interval, se înregistrează 1.217 zboruri, urmând a se calcula dacă au loc întârzieri.
Până acum aeroporturile au funcţionat normal. Sindicatul controlorilor de trafic aerian a anunţat că va contesta hotărârea Ministerului Dezvoltării, care a stabilit servicii minime de 70%, deoarece consideră că se încalcă dreptul la grevă.
Sindicatul precizează într-un comunicat că aceste servicii nu au fost negociate, ci stabilite direct de minister, la indicaţiile societăţii ENAIRE, care gestionează traficul aerian spaniol.
Vineri, aproximativ 6.000 de zboruri vor fi operate în Spania, iar pentru duminică, ultima zi de grevă parţială, se prevăd alte 5.500.