(AUDIO) Vorba aceea – Cacofoniile acceptate în limba română
Publicat de Larisa Calistru, 27 noiembrie 2014, 07:27
Noțiunea de cacofonie (numită uneori și disonanță) se folosește în lingvistică și în muzică pentru a denumi orice fel de asociații neplăcute de sunete. Termenul antonim este eufonie.
În limba română majoritatea vorbitorilor sunt conștienți de acea categorie de cacofonii create prin alăturarea silabelor ca-ca (sau a unora asemănătoare) din cuvinte învecinate: negru ca cărbunele, vezi că cazi, politică care etc. Aceste cacofonii sunt în mod deosebit evitate de vorbitori, mai ales în vorbirea sau scrierea îngrijită, pentru că astfel de succesiuni de sunete stânjenesc transmiterea corectă a mesajului prin crearea unei asociații de sensuri nedorite. Pentru evitarea lor, unii vorbitori ajung să facă greșeli gramaticale propriu-zise (cacologii), de exemplu prin introducerea între cele două cuvinte implicate a cuvântului virgulă (care de altfel mai mult atrage atenția asupra cacofoniei) sau prin folosirea în locul cuvântului ca a locuțiunii ca și, chiar și atunci când sensul acesteia nu se potrivește în propoziție.Exemple : Eu, ca virgulă controlor, Eu, ca și conducător , etc.
Cacofonii acceptate: biserica catolică, stenoză aortică calcificată, Ion Luca Caragiale, bancă comercială, tehnica cavalerească
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!