Franța, nevoită să importe grâu din regiunea Mării Negre
Publicat de , 18 august 2016, 11:27
Inundațiile din ultima vreme au redus producția de grâu a Franței, principalul producător din Uniunea Europeană, la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, ceea ce a creat o oportunitate pentru exportatorii din regiunea Mării Negre, transmite Bloomberg.
Cea mai mare cooperativă agricolă din Franța, InVivo, estimează o scădere de la 12% până la 7% a cotei ocupată de Franța pe piața mondială și în aceste condiții InVivo va fi nevoită să recurgă la furnizori din alte țări, inclusiv din statele riverane Mării Negre, pentru a face față cererilor clienților.
La rândul său, firma de consultanță Agritel estimează că veniturile realizate de fermierii francezi ar putea să se reducă la jumătate, până la 740 euro pe hectar, ceea ce înseamnă că o recoltă de pe o suprafață de 120 de hectare ar urma să aducă fermierilor pierderi de aproape 60.000 de euro.
„Am mai avut recolte proaste și prețuri proaste dar nu am avut niciodată ambele împreună. Până acum ne-am descurcat dar anul acesta nu o vom scoate la capăt. Va trebui să recurgem la economii”, a declarat fermierul francez Stephane Jean.
Inundațiile din Franța, care amenință și țara vecină Germania, al doilea mare producător din UE, precum și țările baltice, vor obliga importatorii să se adreseze cultivatorilor din regiunea Mării Negre pentru a-și acoperi necesitățile. Acest lucru deschide calea pentru statele din regiune să vândă grâu pe piețe precum Maroc sau Algeria.
Compania bulgară Vitagrain BG a avut discuții preliminare pentru a vinde grâu în Franța declară directorul general Martin Roussev și cel puțin un trader francez vrea să cumpere grâu din România, a declarat o sursă din apropierea discuțiilor. Avantajul grâului din Bulgaria și România este că acestea este scutit de la plata taxelor pe import în Franța deoarece fac parte din Uniunea Europeană.
Însă recursul la grâul din Marea Neagră reprezintă un risc pe termen lung pentru cultivatorii francezi deoarece clienții lor pot găsi noi furnizori. „Atunci când ești obișnuit să cumperi fructe de la un magazin și acel magazin se închide pentru reparații, mergi la un alt magazin și constați că fructele sunt la fel de bune”, a declarat directorul Agritel, Michel Portier.
Sursa – AGERPRES