Elevii din învăţământul preuniversitar beneficiază de transport gratuit pe calea ferată
Publicat de Doina Sirbu, 4 septembrie 2024, 12:35
În contextul începerii anului școlar, pentru facilitarea călătoriei elevilor cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, CFR Călători reamintește că:
Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimației de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul școlar în curs, de:
- bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a și tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare;
- abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.
- pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferențele tarifare și tariful de rezervare.
Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv.
Excepție: elevii care au înscris pe carnet “an terminal”, nu mai beneficiază de această facilitate începând cu data de 9 septembrie 2024.
De la data de 1 octombrie 2024, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025.
Emiterea biletelor și abonamentelor de călătorie pentru elevi:
Biletele de călătorie gratuite se pot procura de la:
- Casele de bilete din stațiile de cale ferată cu personal propriu și agențiile de voiaj CFR Călători;
- Personalul de tren, în următoarele situații:
- stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare;
- îmbarcarea se face în afara programului de lucru al caselor se bilete;
- stația cf de îmbarcare nu este deservită de personalul aparținând CFR Călători;
- în cazul în care călătorul prezintă un bilet eliberat în tren valabil la un tren care a sosit în stația de îmbarcare pentru noul tren într-un interval de până la 15 minute – cu condiția prezentării imediat după urcarea în tren la personalul de tren;
- Automatele de bilete ale CFR Călători amplasate în stații, precum și ONLINE, numai după confirmarea/ validarea calității de ELEV la casele de bilete, care se efectuează o singură dată pentru fiecare an şcolar si emiterea unui ID.
Abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite se pot procura de la:
- casele de bilete pe suport tip carton din agențiile de voiaj CFR Călători și stațiile cu personal propriu;
- automatele de bilete ale CFR Călători, numai după confirmarea/ validarea calității de ELEV la casele de bilete
- prin aplicațiile descărcabile pe telefon sub formă de cod QR cu elemente dinamice, numai după confirmarea/ validarea calității de ELEV la casele de bilete.
* Confirmarea/validarea calității de elev se poate solicita la orice stație sau agenție de voiaj CFR Călători dotată cu sistem electronic de emitere, în cadrul programului de lucru al acestora, în baza carnetului/legitimației de elev în original, care are înscris nume, prenume și CNP elev și este vizat pentru anul școlar în curs sau în baza adeverinței doveditoare emisă de unitatea de învățământ de apartenență, prezentată în original. Confirmarea/ validarea calității de elev la casele de bilete se efectuează o singură dată pentru fiecare an şcolar. După confirmarea / validarea calității de elev și crearea profilului de utilizator online se emite un ID în baza căruia se vor purea procura bilete/abonamente online pe site sau prin aplicația descarcabilă pe telefon.
Documente necesare la emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie la casele de bilete și în tren:
Pentru emiterea biletelor și abonamentelor de călătorie lunare gratuite pentru elevi, este necesară prezentarea următoarelor documente:
- carnetul/legitimația de elev prezentat/ă în original, care are înscris/ă nume și prenume elev, codul numeric personal al elevului și este vizat de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs;
- sau adeverinţa doveditoare a calității de elev emisă de unitatea de învățământ de apartenență, prezentată în original; adeverința trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.
- sau adeverință colectivă emisă de unitatea de învățământ de apartenență, prezentată în original; această adeverință este folosită numai în cazul călătoriei elevilor în grup; adeverința trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.
- nu vor fi acceptate alte tipuri/modele de adeverințe pentru emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie pentru elevi.
Verificarea în tren
La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii trebuie să prezinte următoarele:
- biletul / abonamentul de călătorie gratuit valabil la trenul respectiv în original cu excepția celor emise pe suport digital (online), la care este necesar să fie prezentat codul QR fie în format tipărit fie pe dispozitivul mobil. În cazul abonamentelor digitale emise prin aplicația descărcabilă, sub formă de cod QR cu elemente dinamice, obligatoriu este necesar prezentarea codului pe telefonul mobil asociat abonamentului respectiv;
- un document de identitate (carte de identitate, paşaport, permis de ședere, permis de conducere) în original sau certificat de naștere în original sau copie pentru elevii sub vârsta de 14 ani;
- în locul documentului de identitate elevii pot prezenta carnetul/legitimația de elev în original numai dacă acesta/aceasta conține fotografia elevului și CNP-ul elevului.
Atenţionare
În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele precizate mai sus, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren -superioare tarifelor de la casele de bilete).
Informații despre circulația trenurilor:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- de la personalul din staţii.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: CFR Călători