Copiii din Centrul de plasament „Delfinul”, răsfățați de rotarienii de pe litoral
Publicat de Adina Sîrbu, 4 iunie 2024, 15:13
Cluburile Rotary „Cetatea Tomis” și „Interact Cetatea Tomis” din Constanța, precum și Club Rotary Mangalia, au organizat luni, 3 iunie 2024, o acțiune specială dedicată copiilor instituționalizați de la Centrul de plasament „Delfinul”, desfășurată sub genericul „Grădina copilăriei”.
Prima destinație a celor 26 de copii a fost Herghelia Mangalia, care a găzduit în mod gratuit vizita acestora și a îngrijitorilor lor.
A fost pentru prima dată când copiii de la „Delfinul” au văzut cai în realitate, încântarea și plăcerea lor fiind la cote maxime. Aici au putut să mângâie blândele animale și să se joace cu ele, rămânând cu amintiri de neprețuit.
A urmat o plimbare pe malul Lacului cu Nuferi de la Insula Neptun, unde tinerii de la „Interact” i-au încântat cu acorduri de chitară.
Evenimentul s-a încheiat la Domeniul „Boemul Neptun”, unde tinerii au fost așteptați cu preparate delicioase, desăvârșite sub îndrumarea chef Marcela Polovnic. Toți s-au distrat de minune, băieții pe terenul de fotbal Mobisho, iar fetele în frumoasa grădină a domeniului, cu diverse jocuri și alte activități distractive.
Despre acțiune, secretarul Clubul Rotary „Cetatea Tomis” Constanța, Aida Ciortan, a declarat:
Ne-am bucurat enorm pentru reușita acestei manifestări extraordinare organizate în sprijinul copiilor și adolescenților instituționalizați de la Centrul de plasament „Delfinul”, cu încrederea că astfel de gesturi pot modela pozitiv caracterele copiilor, care au posibilități reduse de distracție și voie bună. Scopul urmărit de noi prin aceste acțiuni este nu doar acela de a-i scoate din rutina cotidiană, ci și de a cunoaște copiii, a vorbi cu ei, a-i îmbrățișa, a lega prietenii, deoarece, dincolo de frumusețea unei excursii în natură, empatia și relaționarea emoțională și afectivă le lipsesc cel mai mult. Cluburile Rotary din județul Constanța vor iniția în continuare activități dedicate copiilor mai puțin norocoși, pentru a le oferi momente unice de bucurie și veselie, ei bucurându-se cu adevărat de astfel de clipe de neuitat”, a subliniat Aida Ciortan.
Sursă și foto: Biroul de Presă Club Rotary „Cetatea Tomis” Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu