Gimnasta constănțeană, Sabrina Voinea, va concura astăzi în finala probei de sărituri, la Campionatele Europene din Antalya, iar mâine va evolua în finala de la sol.
Tot Duminică, Ana Maria Bărbosu va intra în concurs la sol, iar Amalia Ghigoarță în finala de la bârnă.
De asemenea, la masculin, gimnastul Gabriel Burtănete va fi prezent în finala de la sărituri, iar colegul său, Andrei Muntean, va reprezenta România în finala de la paralele.
La această ediție a Europenelor, echipa feminină a României s-a clasat pe locul 5, un rezultat cu care gimnastele noastre și-au asigurat calificarea la Campionatele Mondiale din toamnă, de la Anvers (Belgia).
Programul finalelor pe aparate la CE din Antalya
Sâmbătă de la ora 13:30: sărituri, paralele (feminin) și sol; cal cumânere, inele (masculin)
Duminică de la ora 13:00: bârnă, sol (feminin); sărituri, paralele, bară fixă (masculin)
Gimnasta constănţeană, Maria Ceplinschi (16 ani), legitimată la CS Farul, a trecut cu bine de faza calificărilor la Campionatele Mondiale de seniori din Japonia.
Ea a concurat ieri în cea de a 7-a subdiviziune și a obținut rezultate bune la sol, la paralele, la bărnă și la sărituri.
Sportiva din Constanța este pe locul 16 la individual (cu un total de 50.399 puncte) și pe locul 7 la sol.În urma acestei clasificări, ea va participa la individual-compus la turneul final de la Kitakyushu.
Maria Ceplinschi face parte din proiectul „Ţară, ţară vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Belu.
Aflat pentru a 14-a oara la Campionatele Mondiale, Marian Drăgulescu va concura în calificări în cea de-a 5-a subdiviziune, la aproape 41 de ani.
În Octombrie 2019, gimnasta constănțeană, Maria Larisa Holbură, a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în concursul individual-compus și a devenit al 49-lea membru din echipa României pentru competiţia olimpică de vară.
Maria Larisa Holbură (20 de ani) a terminat pe locul 54 concursul de calificare al Campionatul Mondial de la Stuttgart, cu 50.632 puncte (la sărituri 13.300, la paralele 12.233, la bârnă 12.733 şi la sol 12.366). După eliminarea naţiunilor calificate cu echipa, sportiva din Constanța a devenit a treisprezecea calificată la Olimpiadă dintre cele douăzeci de sportive care au îndeplinit baremul de calificare.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au calificat de la CM de la Stuttgart nouă echipe, fiind în total doisprezece gimnaşti şi douăzeci de gimnaste la individual-compus precum şi medaliaţii în finalele pe aparate, la feminin şi la masculin.
Despre Maria Holbură puțini știu că are o mare pasiune pentru pictură.De aceea in timpul liber pictează, iar această activitate plăcută o relaxează.
Maria a pictat cinci tablouri, iar unele dintre ele sunt la Deva unde s-a pregătit o perioadă cu lotul national, dar și la București.Altele sunt acasă la Constanta.
Constănțeanca este și studentă a Facultății de Kinetoterapie din cadrul Universității Ovidius.
A început să practice gimnastica la vârsta de 5 ani, la CSȘ 1 din Constanța, fiind selectată de antrenorul Sorin Bechir, iar la vârsta de 12 ani a făcut pasul spre pregătirea centralizată în cadrul lotului de gimnastică pentru junioare de la Deva.
În cariera sa, Maria Holbură a avut și momente de cumpănă din cauza unor dureri la gleznă.O perioadă nu a putut concura fiind în refacere, apoi a revenit în competiții, dar nu cu rezultatele pe care și le dorea.De aceea se gândea că ar putea să se retragă din activitatea de mare performanță, dar marea ei șansă a apărut exact când nu se aștepta.Bârna este aparatul ei preferat deoarece și-a învins demult teama și nesiguranța atunci când urcă pe „puntea suspinelor”.
La Olimpiada din Japonia, echipa de gimnastică a țării noastre este formată din trei sportivi: Maria Larisa Holbură (individual compus), Larisa Andreea Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Antrenori: Ştefan Csaba Gal, Lăcrămioara Moldovan, Cristian Moldovan.
Din păcate, echipa feminină de gimnastică a României nu va fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a încheiat pe locul 22 din 24, faza calificărilor la Campionatul Mondial de la Stuttgart.