Ascultă Radio România Constanța Live

george scutaru

Fost consilier al preşedintelui Iohannis, trimis în judecată

Fost consilier al preşedintelui Iohannis, trimis în judecată

Publicat de Bogdan Comșa, 28 septembrie 2015, 16:17

George Scutaru, fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis şi fost lider al deputaţilor PNL, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub control judiciar sub acuzaţia de spălare de bani, infracţiune pe care a comis-o, susţin anchetatorii, în perioada în care era parlamentar, cu o funcţie de conducere în cadrul aprtidului amintit.

Până în 1998, Scutaru a fost jurnalist.

Alături de el, a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, un alt deputat liberal – Dan Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, acuzat de comiterea aceleiaşi infracţiuni: spălare a banilor,

În acelaşi dosar va ajunge în faţa judecătorilor şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăți comerciale, tot pentru spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunţătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.

Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, faţă de toţi cei trei inculpaţi, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurenţa sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 18:23

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării

Guvernul spaniol a anunţat trei zile de doliu naţional, de joi, 31 octombrie, și până sâmbătă, 2 noiembrie, în urma celor mai grave...

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării
Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:40

Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul

O fetiţă de doar o lună a murit carbonizată într-un incendiu care a mistuit, miercuri, o casă din localitatea constănţeană Oltina. Alţi 4...

Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul
Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:07

Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a implementat un nou sistem de alarmare pe platforma Petromidia...

Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari
Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 14:05

Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane

Ministerul Finanţelor și Autoritatea Vamală Română anunță operaționalizarea primului sistem fix de scanare cu raze X pentru autocamioane din...

Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:43

UCRAINA: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat în mod deschis, pentru prima dată de la începutul războiului, posibilitatea de a negocia un...

UCRAINA: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:01

CONSTANȚA: În foarte multe zone din oraș, bulevardele și străzile pe care s-a lucrat au asfaltul surpat. Care este cauza?

Marile proiecte de mobilitate urbană din municipiul Constanța, precum și cele care vizează înlocuirea rețelelor de apă rece și de...

CONSTANȚA: În foarte multe zone din oraș, bulevardele și străzile pe care s-a lucrat au asfaltul surpat. Care este cauza?
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 12:53

NĂVODARI: Doi pietoni s-au aruncat intenționat în fața unor autoturism. Ce recomandă Poliția

În orașul Năvodari, în decurs de câteva zile, doi bărbați s-au aruncat intenționat în fața unor autoturisme aflate în mers. Astfel, pe 16...

NĂVODARI: Doi pietoni s-au aruncat intenționat în fața unor autoturism. Ce recomandă Poliția
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 10:32

Județul CONSTANȚA: Incendiu la o locuință. Un copil de doar o lună a fost găsit carbonizat

Un incendiu a izbucnit astăzi în Oltina, la o locuință în care copil de o lună a fost surprins în interior. Echipele de intervenție din...

Județul CONSTANȚA: Incendiu la o locuință. Un copil de doar o lună a fost găsit carbonizat