RADIO CONSTANȚA, 30 DE ANI DE EMISIE | Interviu cu George Prodescu, redactor Radio România Internațional, unul dintre cei care au venit de la București să pregătească echipa de la Constanța
Publicat de Doina Sirbu,
24 ianuarie 2020, 16:14 / actualizat: 25 ianuarie 2020, 8:11
Studioul teritorial Radio Constanța a împlinit pe 21 ianuarie, 30 de ani de la înființare. George Prodescu, redactor Radio România Internațional, la secția de Limba Română, a fost unul dintre oamenii care au ajuns în ianuarie 1990 la Constanța.
George, ai făcut parte din echipa trimisă de la București să pună pe picioare studioul teritorial, noul studio teritorial. Ce îți aduci aminte din perioada respectivă?
George Prodescu – Înainte de toate, bun găsit cu adevăr și onoare ascultătorilor postului Radio Constanța. Au trecut 30 de ani de uitare și de neuitare. Pentru mine, Radio Constanța este o poveste de viață, de istorie a presei, notată așa cum se cade și pentru Radio România, dar și pentru presa românească. Ce a fost acum 30 de ani? Este bine că după atâta amar de vreme cineva a catadicsit să își aducă aminte că acel post, Radio Constanța, primul post care a luat ființă la malul mării, după Revoluția din 1989 a putut să își formeze o echipă redacțională, o echipă tehnică, datorită unui sprijin extraordinar și binevenit, spun eu, din partea postului Radio România. Cel care a dat OK-ul pentru ca eu, în calitate atunci de redactor, să plec de la București la Constanța, pentru a forma echipa redacțională, a fost regretatul Eugen Preda, primul și poate cel mai profesionist manager al postului Radio România în ansamblul său. Ce a urmat? O experiență cu bune și cu rele, dar, trecând peste toate cele rele, încerc să desprind momentele de trăire și de emoție. A fost o întâlnire cu un grup de entuziaști, cu un grup de tineri și de oameni mai puțin tineri ce au dorit să facă radio. Știau de Radio Vacanța, se simțeau legați, conectați de acel post și voiau din tot sufletul ca și Constanța să aibă un post care să îi definească personalitatea sa. Mi-a făcut o mare onoare să realizez împreună cu ei o mare echipă și atunci când am pornit la drum am făcut-o fără precepte învechite, fără balamalele ruginite ale unei concepții de tip securist sau de prin sertarele pline de memorii ale unor birouri ale fostului Partid Comunist. Am dorit să facem presă cu adevărat, am dorit să dăm curaj tinerilor. Asta o spun cu o foarte mare responsabilitate și tărie, pentru a se înțelege că în acel moment, 21 ianuarie 1990, punctul zero pentru Radio Constanța a fost o luptă, o luptă între ceea ce trebuia să reprezinte un post de radio cu totul și cu totul nou, îndreptat spre viitor și nu spre metehnele trecutului. Dacă după 30 de ani, cineva din echipa managerială actuală a postului Radio Constanța și-a adus aminte că a mai existat, printre alte „personalități”, și un redactor de la Radio România, dar mai mult decât atât, o echipă tehnică extraordinară, e un lucru foarte, foarte bun și vreau ca în memoria celor care nu mai sunt, dar au făcut parte din sufletul de atunci al echipei, să îmi îndrept recunoștința spre înaltul cerului, iar celor care mai viețuiesc pe acest pământ, să le adresez, cu toată sinceritatea, mulțumiri pentru felul în care au știut să dea dovadă de un profesionalism de excepție pentru a forma și echipa tehnică, înainte de orice. Mă refer la regizorii de montaj, la regizorii tehnici, la absolut tot ceea ce însemna culisele tehnice ale radioului. Trecând peste toate, repet, trăiesc cu emoție după 30 de ani această, hai să spunem, reconstituire.
George, când ai ajuns la Constanța?
George Prodescu – Imediat după evenimentele din București, mă refer la decembrie ’89. A fost începutul lunii ianuarie. Îmi amintesc că atunci când am coborât din tren, în Gară, încă erau militari cu pistoale mitralieră.
Ați fost controlați?
George Prodescu – Nu era vorba de control, ci era vorba încă de pază, încă nu se terminase ceea ce începuse în ’89. Încă era o oarecare stare de neliniște și de nesiguranță.
Ai venit singur atunci?
George Prodescu – Da, singur. Prima descindere cam așa s-a petrecut, iar apoi s-a format echipa tehnică, dar, repet, nu am avut eu această decizie, ci poate doar, sugestie, nimic mai mult, pentru a porni un post de radio. Decizia a aparținut domnului Eugen Preda, pe atunci director al postului Radio România, un profesionist desăvârșit, și a fost o echipă zdravănă.
Aș vrea să reconstituim primele momente. Ai ajuns la Constanța, ai ajuns în studio, probabil că v-ați apucat de treabă, că timpul era foarte scurt până la prima zi de emisie. În ce a constat activitatea acolo?
George Prodescu – Atunci când am ajuns la Vila nr. 1, o locație atât de dragă, pentru că a fost sediul de suflet al nostru, al celor care am realizat programele estivale ale Radio Vacanța. Am ajuns, repet, în primele zile ale lunii ianuarie 1990. În post era cel care asigura mentenanța studioului, închis pe timp toamnă, iarnă, primăvară, și erau, de asemenea, și alte persoane. Era și Rodica Șerbănescu. Am găsit-o acolo și am convenit că trebuie să purcedem la treabă. Am citit un documentar despre Radio Constanța și chiar am remarcat faptul că acest post a luat naștere ca urmare a unor inițiative ale revoluționarilor și a unor oameni de suflet din Constanța. Am pornit, repet, un program de pregătire al celor care doreau să devină redactori, reporteri, să învețe tehnica transmisiilor pe unde radio și toate acestea s-au derulat destul de rapid. Singurele probleme au fost, hai să spunem, de percepție a activității în sine în viitorul post Radio Constanța. Eu eram adeptul încurajării și responsabilizării tinerilor și a celor care voiau, într-adevăr, să facă radio. Nu eram adeptul unui control excesiv și al unui mod de cenzură care nu își mai găsea locul în anul de grație 1990. Una peste alta, a venit și momentul 21 ianuarie, când s-a hotărât să se lanseze prima emisiune pentru ascultătorii din Constanța și am făcut echipă cu Rodica Șerbănescu.
Aș vrea să ne axăm puțin pe ce au însemnat primele emisiuni. Cât ai stat la Constanța?
George Prodescu – Câteva luni am stat.
Cum au fost primele luni de emisie? Știu că programul inițial a avut 4 ore, de la 9.00 la 13.00.
George Prodescu – Două ore, dacă nu mă înșel, a avut prima emisie. Am realizat-o împreună cu Rodica și cu echipa, iar după prima emisie am hotărât că programele trebuie susținute separat de mine și de Rodica Șerbănescu, pentru că stilurile erau cu totul diferite și modul în care se putea lucra cu echipa, era, de asemenea, diferit. Una peste alta, oamenii au fost extraordinari, mulți au căpătat curaj, au învățat ABC-ul radioului și au devenit, într-adevăr, jurnaliști. O parte lucrează și acum în cadrul postului teritorial Radio Constanța, alții au migrat spre posturi private, iar alții, poate, au ajuns la București sau cine știe pe ce alte meleaguri. A fost apoi o perioadă în care s-a obținut OK-ul pentru ocuparea oficială a unor posturi redacționale. A fost o implicare sută la sută. Din punctul meu de vedere, repet, au fost și momente în care au trebuit luate decizii privind funcționarea echipei, a postului, dar trebuia facută și treaba de gazetar așa cum se cade.
Știu că ai fost și la Radio Vacanța înainte de ’90, da?
George Prodescu – Am fost câțiva ani buni în echipa de aur Radio Vacanța și numesc acum oameni de legendă – regretatul Paul Grigoriu, alături de care sunt și alte nume de redactori, realizatori. Am avut onoarea să rămân în istoria postului, nu doar prin emisiuni de suflet apreciate de ascultători, dar și prin semnalul postului pe care l-am înregistrat cu vocea mea – „Aici e Radio Vacanța”. Primul semnal a fost cu vocea lui Paul Grigoriu, după care s-a hotărât schimbarea semnalului. Paul, vreun an de zile a fost supărat pe mine, crezând că cine știe ce stele or fi crescut pe umărul meu sau știu eu ce alte calități nebănuite am, dar după un an de zile s-a convins că nu a fost nimic rău intenționat și că nu eu am luat această decizie. Semnalul a mers ani de zile. În 1991 a fost ultima dată când am mai participat la realizarea programelor difuzate în Limba Română la Radio Vacanța.
Îți mai aduci aminte ce fel de emisiuni erau la Radio Constanța? Care era specificul lor în prima jumătate a anului 1990?
George Prodescu – Sigur că da! A fost un complex de emisiuni. A trebuit să facem prezentare, crăinicie, reportaje, transmisii live, transmisii în direct, interviuri, emisiuni complexe, absolut tot. În toate aceste emisiuni m-am bucurat de sprijinul colegilor mai tineri. Unii chiar aveau unele mici probleme și nu prea erau agreați și bine văzuți la începuturi. A fost o reacție extraordinară și am reușit să stabilesc atunci și coordonate de lucru pentru viitorii redactori.
Ce gând ai acum, la 30 de ani?
George Prodescu – Gândul se îndreaptă spre colegii mei de atunci, spre echipa tehnică, pe care am avut-o ca suport de la București și spre noua echipă pe care am lăsat-o moștenire constănțenilor și mai târziu, tulcenilor. Gândul trebuie să fie unul bun, pozitiv, un gând de speranță pentru respectarea adevărului, pentru demnitate, pentru că a fi un profesionist cu demnitate în presa românească nu e puțin lucru, și să nu te bată vânturile, interesele sau mai știu eu ce alte intemperii ale vremurilor când ți-e lumea mai dragă. Au trecut 30 de ani. Să mai treacă încă 300 și să putem asculta frumos, în liniște, cu drag, un post de radio, fie la București, fie la Constanța, fie la Târgu Mureș, în Limba Română sau în limba minorităților conlocuitoare din această minunată țară numită România. România are un dar pe care trebuie să îl prețuim. Cei dinaintea noastră l-au prețuit, trebuie să-l prețuiesc la rându-mi așa cum se cuvine, și după mine, cei ce vor rămâne – Radio România.
Realizator – Adelina Tocitu / Foto – arhivă Radio Constanța
DOCUMENTAR | Radio Constanța, 30 de ani de emisie. Primele momente ale radioului de la malul mării
Publicat de ,
21 ianuarie 2020, 14:21 / actualizat: 29 ianuarie 2020, 18:25
„Aici Radio Constanța!“ – se auzea de la microfonul din Vila numărul 1, din Mamaia, acum 30 de ani. La 21 ianuarie 1990, într-o perioadă în care România încă îşi căuta sensul, apărea primul post de radio din Dobrogea. Era ora 9.00, când primele cuvinte porneau în eter, din locul de unde se transmiteau, de peste 2 decenii, programele Radio Vacanța, oaza de libertate din România comunistă. Un grup de constănțeni pornea la drum cu entuziasm, având sprijinul Radio România, pentru a lansa un post de radio de care astăzi dobrogenii sunt legați sufletește.
Povestea Radio Constanța, Studio Teritorial al Societății Române de Radiodifuziune“, începe în zilele când românii își căutau identitatea. Adică în timpul Revoluției din decembrie 1989. Cum s-a coagulat ideea de a înființa un post de radio, în acele zile fierbinți, în care oamenii trăiau sub teroarea informațiilor ce anunțau că viețile le sunt puse în pericol de teroriști?
„La data de 22 decembrie 1989, ne-am gândit că, dacă ne vor tăia telefoanele pe care le aveam în sediul Securităţii şi Consiliului judeţean, rămânem în aer, nu mai aveam nicio comunicaţie cu cei de afară. Şi atunci ne-am gândit să dăm drumul la Radio Vacanţa şi atunci anunţam prin radio, că toţi aveau radio, dacă vin ăia (n.e. – teroriștii), dacă trag în noi…Că se-anunţau că vin elicopterele, că ne bombardează…Asta a fost ideea, să avem o comunicaţie cu populaţia Constanţei“, a povestit Florin Coșerin, ofițer maritim la Navrom, pe nava Baziaș II, într-un interviu acordat postului nostru de radio în anul 2016.
Însă a porni la drum cu un post de radio nou, în vremuri atât de tulburi, nu era o misiune ușoară. „Drumul spre ceea ce avea să se cheme Radio Constanţa, cel mai tânăr glas al României libere, a început într-o zi din iarna aceasta, pe 4 ianuarie 1990, într-un ARO ce traversa Bărăganul înzăpezit, pe o şosea transformată de gheaţă într-o adevărată pistă de încercare. (…) În clădirea Radio Bucureşti, vegheată de cordoane de soldaţi înarmaţi şi de transportoare blindate, un prieten ne aşteaptă spre a ne întinde mâna şi a ne oferi ajutorul – directorul tehnic al Radioului, domnul Ilie Mihai. Acasă, la Constanţa, Rodica Şerbănescu, singurul redactor de radio, specializat, disponibil în acest oraş, la acea oră, aşteaptă, asemenea întregului nucleu de oameni de suflet ce vor întemeia Radio Constanţa, cu inima bătând în ritmul speranţei, dorinţei de realizare a acestui ideal, atât de visat, rezultatul convorbirii“, relata jurnalistul Costin Constandache, într-un articol publicat în „Cuget Liber“, pe 23 ianuarie 1990.
„Am trăit orele care au marcat certificatul de naştere al Radioului Constanţa“
Rodica Șerbănescu (foto), director al Radio Constanţa până în 2007, își amintește cu emoție momentele de început: „Cum a fost acel început? Superb şi irepetabil. Asemenea actului de creaţie. Am trăit orele care au marcat certificatul de naştere al Radioului Constanţa, cu o intensitate uriaşă, susţinută de o energie pe măsură. Am conceput o structură de programe care s-a dorit originală şi capabilă să transforme un post de radio într-un prieten apropiat, într-un aliat căruia i te poţi confesa. Zilnic, între orele 9.00 – 13.00, intram în studioul de emisie, prezentând programul care cuprindea buletine de ştiri, inteviuri şi opinii în direct, într-o perioadă în care descopeream cu toţii libertatea şi forţa cuvântului. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu aş fi avut ideea de a folosi Studioul Radio Vacanţa cu aparatura din dotare şi fără sprijinul marelui om de radio, domnul Eugen Preda, care a trimis, în acest scop, o echipă tehnică de la Bucureşti“.
Inginerul Radu Petrescu a lucrat în radio din anul 1969, iar din 1988 și până în 1996 a coordonat echipa tehnică de la Radio Vacanța. În 1990, a ajuns la Constanța în primele zile ale lunii ianuarie, pentru a pune la punct structura tehnică a viitorului studio teritorial. „Primisem dispoziție să verific starea tehnică a echipamentelor. M-am dus în studio, unde am și dormit în noaptea respectivă, și am început să verific echipamentul din toate regiile tehnice. Aveam de verificat două regii tehnice care aveau crainic, o regie tehnică fără regie de crainic și regia de emisie și controlul tehnic. În clipa în care am intrat în cabina de emisie, am rămas șocat, pentru că am văzut că cineva umblase acolo, dar nu știu cine era, pentru că am văzut casca microfonului înfiptă. Pe pupitrul de mixaj am văzut căile amestecate. Nici acum nu știu, dar am certitudinea că cineva a umblat la aceste echipamente, în dorința de a face o emisiune, numai că n-a reușit“, a povestit într-un interviu acordat jurnalistei Adelina Tocitu.
„Ne-am dorit să facem presă cu adevărat, să dăm curaj tinerilor…“
George Prodescu, realizator la Radio Vacanţa, în perioada sezonului estival, a fost trimis cu detașare la Constanţa să instruiască din punct de vedere redacţional personalul de la Radio Constanța.
„A fost o întâlnire cu un grup de entuziaşti care au dorit să facă radio. Ştiau de Radio Vacanţa, se simţeau legaţi, conectaţi de acel post şi îşi doreau din tot sufletul să aibă un post care să îi definească personalitatea sa. Mi-a făcut o mare onoare să realizez împreună cu ei o adevărată echipă şi, atunci când am pornit la drum, am făcut-o fără precepte învechite, fără balamalele ruginite ale unor concepţii de tip securist sau de prin sertarele pline de memorii ale unor birouri ale fostului PCR. Ne-am dorit să facem presă cu adevărat, să dăm curaj tinerilor…“ a declarat el, într-un interviu pentru Radio Constanța.
Virginia Acsinia, regizor de emisie, a fost trimisă în acele zile la Constanța să instruiască echipa tehnică ce urma să facă posibilă emisia. Locul îi era familiar, căci din 1984 fusese detașată în fiecare vară să realizeze programul estival Radio Vacanța.
„Îmi aduc aminte cu mare plăcere, dar și cu emoție, cum am ajuns în Gara din Constanța pe 17 ianuarie, unde am fost așteptată de Florin Munteanu, de inginerul Radu Petrescu care venea de la București și care deja era acolo pentru a face pregătirile tehnice pentru pornirea acestui post, cu domnul Varada. A fost o întâlnire foarte plăcut, cu mari emoții, pentru că nu știam exact ce mă așteaptă. Una este să lucrezi în domeniu, alta este să împărtășești din experiențele tale. Nu știam cum decurge comunicarea, nu știam cum sunt oamenii de acolo. Era un început emoționant, până la urmă. Oamenii s-au dovedit a fi absolut extraordinari, cu dorința de a învăța, cu aptitudini, cu dragostea asta pentru nou și pentru frumos“, a povestit Virginia Acsinia, într-un interviu acordat jurnalistei Adelina Tocitu, pentru Radio Constanța.
Prima emisie a fost, desigur, plină de emoție. Acultătorii aveau așteptări, iar echipa noului post de radio pornea la drum cu o misiune bine asumată. „De astăzi, un nou glas al libertăţii – Radio Constanța“ – titra Cuget Liber, în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 1990. „Iată o veste care nu poate să aducă decât satisfacţie: astăzi începe să emită Radio Constanţa. Realizare important în planul vieţii noastre noi şi libere, concretizare a eforturilor stăruitoare depuse de oameni de bine Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, în contextual atâtor şi atâtor preocupări presante, Radio Constanţa îşi are sediul la Mamaia, în localul Radiovacanţei. Prima emisiune va fi prezentată, deci, astăzi, cu începere de la ora 9. Postul va emite pe frecvenţa de 1.158 kHz şi 100,1 MHz. Din adîncul inimilor noastre, un călduros salut colegial din partea lui „Cuget Liber“, odată cu urări de succes în acţiunea de mare răspundere la care ai pornit, Radio Constanţa“, scria, la acea vreme, Arcadie Strachilevici, redactorul-șef al cotidianului constănțean.
Și tot Arcadie Strachilevici relata, în paginile ziarului, imediat după lansarea Radio Constanța, cum a descurs prima zi de emisie. Redăm și noi un fragment din articolul apărut la data de 23 ianuarie 1990:
„Mamaia, Vila nr. 1, sediul Radio-Vacanţei, ianuarie, 21. Pustiu altădată la o asemenea dată, locul e acum mai animat decât în plină vară. Urmează să se materializeze, să prindă „contur“ sonor o iniţiativă de bine: deschiderea emisiunilor postului Radio Constanţa. Am fost acolo şi depun mici pete de culoare pe tabloul acelei incandescente dimineţi de iarnă.
(…)
♦ Pentru început se lucrează cu numai doi redactori profesionişti; Rodica Şerbănescu şi George Prodescu, echipa tehnică fiind formată din Virginia Axinia, Gheorghe Mircea, Aurel Varada, Gheorghe Iancu. S-a constituit deja un numeros nucleu de inimoşi colaboratori.
♦ Cortina muzicală a primei emisiuni, cea de duminică? Fireşte, «Deşteaptă-te române», după care, imediat, Beethoven – «Oda bucuriei».
♦ Din cuvântul rostit în microfon de prof. dr. Gheorghe Dumitraşcu: «Timpul presează spre lămurirea oamenilor, a noastră… Revoluţia continuă sub diferite forme…».
♦ Florin Coşerin: «Zbaterea noastră pentru Radio Constanţa a început chiar în zilele Revoluţiei, pe 25 decembrie, când ne-am dus prima dată la Bucureşti.»“
„Fără cenzură, început de drum pe frecvenţele de 1458 KHz şi 100,1 MHz ale postului Radio Constanţa“
Rodica Șerbănescu, mai târziu director al Radio Constanța, avea să redea în volumul „Știrile despre strada mea“, editat de Societatea Română de Radiodifuziune, discursul pe care l-a avut atunci, în prima zi de emisie, la microfonul Radio Constanța. Redăm și noi un fragment, în cele ce urmează:
„Bun găsit, dragi prieteni! La microfon, Rodica Şerbănescu, care vă reţine atenţia cu câteva gânduri la început de drum.
21 ianuarie 1990. S-a împlinit astăzi o lună din întâiul an al libertăţii noastre. Cel mai tânăr, cel mai pur, cel mai sincer şi mai adevărat din existenţa României modern, asemenea milioanelor de tineri care, printr-o uriaşă forţă a spiritului şi sacrificiului de sine au schimbat fundamental destinul ţării ce părea închis în negurile infernului.
21 ianuarie 1990. O zi, o lună, un an ce au pătruns pentru totdeauna în conştiinţa fiecărui roman de bine, redându-i nobleţea raţiunii de a exista. Niciun sentiment nu poate fi mai puternic, mai înălţător, mai convingător, decât acelea că suntem, după decenii de întuneric şi umilinţe, noi înşine – cei adevăraţi, eliberaţi de povara ruşinoasă a minciunii.
21 ianuarie 1990. Fără cenzură, început de drum pe frecvenţele de 1458 KHz şi 100,1 MHz ale postului Radio Constanţa. Un radio fără trecut, doar cu prezent, al cărui certificate de naştere îl semnăm acum, în prezenţa dumneavoastră“.
Toată lumea lucra cu bucurie și satisfacție. Se scriau pagini din istoria presei dobrogene. „Evident că atunci când radioul public s-a născut efectiv la Constanţa erau zilele acelea de emulaţie, de nebunie frumoasă, în care simţeam gustul libertăţii, a fost practic una din nevoie, cerinţele constănţenilor. Eu cred că radioul public reprezintă pentru fiecare dintre noi acel acasă, un acasă în care ne regăsim, avem identitate, tradiţie, civilizaţie. Pot să spun așa, ca o definiţie mai romantică, că a rămas fereastra deschisă a Constanţei spre lume“, spune Conf. Univ. Dr. Aurelia Lăpușan, președintele Filialei Dobrogea a Asociațiie Române de Istorie a Presei.
„Avem nevoie de oameni pe care să îi instruim!
Cecilia Pătrăhău
„Se spunea că cine are acces la un microfon, poate schimba soarta Revoluției…era foarte multă diversiune, erau foarte multe știri false. Autoritățile, armata, revoluționarii s-au gândit că existența unui post de radio estival în Constanța ar tenta teroriștii să vină să îl folosească. Atunci, s-au gândit că e mai folositor pentru comunitate, pentru constănțeni, și să îl facem un post, nu numai estival, ci un post permanent care să existe în Constanța. Un radio 24 de ore din 24, cum este acum, nu a fost atunci, au fost doar câteva ore de emisie. Nici nu s-ar fi putut altfel, pentru că nu existau oameni specializați în meseria aceasta. De asta am și spus că am venit în vizită să văd despre ce e vorba și mi s-a spus: «Ai venit, nu ne încurca! Dacă vrei să rămâi, rămâi. Noi avem nevoie de oameni pe care să îi instruim!» Veniseră tehnicieni, operatori, redactori de la Radio București ca să pornească acest lucru. A fost, ce să zic, o perioadă romantică… Așa, privind în urmă, pot spune că atunci era destul de înspăimântător, se vorbea despre fake-news, despre camioane cu teroriști care vin și pun mâna pe radio și noi trebuie să îl apărăm inclusiv cu arma în mână…Acum putem să râdem privind în urmă, dar atunci chiar eram îngrijorați“, își amintește Cecilia Pătrăhău, pe atunci o tânără dornică să pornească pe un drum necunoscut și plin de provocări.
Nușa Ionescu s-a alăturat şi ea echipei tehnice, în primele săptămâni de emisie, şi îşi aminteşte foarte clar acea zi. „Când am ajuns pe malul mării, aici, la Radio Constanța, mi s-a părut că sunt undeva la marginea lumii. Plaja era pustie, clădirea era înconjurată de câțiva soldați, la ușă nu se putea intra, trebuia să o deschidă un soldat. Mi s-a părut totul deosebit!“, îşi aminteşte ea cu emoţie.
„Căldura glasului unui prieten“
Emisia Radio Constanța acoperea, la început, patru ore şi cuprindea buletine de ştiri, interviuri şi opinii în direct, asumându-şi, printr-o deviză devenită celebră, misiunea de a aduce în casele dobrogenilor „căldura glasului unui prieten“. Emisia a fost extinsă apoi la opt ore.
În 1994, prin art. 34 din Legea 41/1994, s-a stabilit că Societatea Română de Radiodifuziune are în structură, studiouri teritoriale cărora li se acordă împuterniciri de reprezentare în domeniul public, economic, comercial, financiar şi juridic, iar pentru coordonarea activităţii studiourilor, prin acelaşi act normativ, s-a constituit Departamentul Studiourilor Teritoriale şi Locale. Începând din septembrie 1995, emisia Radio Constanța a fost extinsă la zece ore.
Din septembrie 2002, radioul ce se autointitula „inima ce bate pentru toată Dobrogea“ a început să emită program propriu 24 de ore din 24.
Pionierat în radio
Echipa care a participat, în acele zile, la începuturile Radio Constanța, a făcut pionierat în domeniu. Astăzi, la 30 de ani de la momentul zero, redactorii și realizatorii Radio Constanța își amintesc cu emoție începuturile acestei povești.
Jurnalista Steliana Bajdechi a realizat numeroase emisiuni complexe de actualitate culturală, a intervievat personalități marcante și a lucrat mereu cu pasiune și devotament. A debutat în 1990, în primul an de emisie al Radio Constanța. Realiza, pe atunci, o emisiune pentru aromâni, alături de profesorul Aurel Papari: „Este şi prime emisiune pentru aromâni realizată în România, pentru că Radio România Internaţional a creat secţia aromână mai târziu, în 1991, în primăvară. Noi am fost primii. A fost un debut foarte frumos“.
De altfel, Steliana Bajdechi a renunțat la profesia de inginer și s-a dedicat jurnalismului cultural. „Meseria aceasta a avut pentru mine un mare câştig sufletesc! Cred că am cunoscut vreo 6000 de oameni de când sunt în acest radio, cu care am stat de vorbă, la microfon, şi de la fiecare am avut lucruri deosebite de învăţat. Mai presus de toate, tot ceea ce am realizat în emisiunile mele, în afara radioului, datorez ascultătorilor Radio Constanța, celor care ne-au fost alături în cei 30 de ani, care ne-au prețuit sau ne-au criticat atunci când a fost cazul“, declară astăzi jurnalista.
Pentru toți cei care au pornit la drum, alături de Radio Constanța, în anii ’90, pasiunea a fost cuvântul de ordine. „Au fost ani în care ne-am petrecut mai mulți ani în radio decât acasă. Era o bucurie să vii aici, veneam și nu știam când ajungeam înapoi acasă. Am învățat meseria din mers, am făcut tot ce se putea face. În afară de Redacția Sport, am făcut tot ce se putea face în radio. Mi-au plăcut oamenii. Toți eram tineri, toți eram entuziaști, toți eram avizi de cunoaștere. Virusul meseriei de jurnalist te cuprinde încet, dar iremediabil pe viață“, își amintește jurnalista Cecilia Pătrăhău, care face parte și astăzi din echipa Radio Constanța.
Cristina Iliuță este şi ea unul dintre cei mai vechi jurnalişti ai Radio Constanţa, de care este legată emoțional, pentru că este locul unde s-a format. „Începutul a fost foarte frumos. Am avut parte de colegi care, din păcate, nu mai sunt printre noi, care m-au ajutat extraordinar de mult. Țin să le amintesc numele: Daniel Trușcă, Marian Moldoveanu, Adrian Vasile, Nick Vîrgolici. Nick Vîrgolici a fost cel care mi-a pus pentru prima dată reportofonul în mână și mi-a spus: Întreabă! Cam așa a fost debutul meu în Radio Constanța“, povestește ea.
Cătălin Donose își amintește cu emoție primii ani la Radio Vacanța. „Aveam 22 de ani când am intrat în Vila nr. 1 din Mamaia, iar acum am 52. Au trecut 30 de ani, în care am avut ocazia să învăț și să lucrez cu mari maeștri ai microfonului. Unii nu mai sunt printre noi, Marian Moldoveanu, Adrian Vasile, Nick Vîrgolici, Daniel Trușcă (Yoghi). O contribuție esențială în tot ceea ce este Radio Constanța o are Rodica Șerbănescu, iar pentru mine personal, omul de la care am învățat mult este Virgil Mocanu“, adaugă el.
Cătălin Donose, alături de marele fotbalist Nicolae Dobrin, în 1994
Catalin Donose, transmisiune pentru Radio Constanța, la Giurgiu, Astra – FC Viitorul
Alături de Simona Amânar, în studioul Radio Constanța
„Pentru cele câteva ore de emisie se lucra încontinuu“
La acea vreme, programele de editare audio nu existau, așa că fonotecările se făceau cu…forfecuța, multă răbdare și mult devotament.
Mihai Mândriloiu s-a alăturat echipei tehnice Radio Constanța la puțin timp de la inaugurare, prin detașare de la Romtelecom. Își amintește și acum primele emoții „Era prima dată când vedeam că cineva intră cu cronometru şi ştie să-şi dozeze atâtea minute de vorbire, de muzică şi comentarii. Pentru Constanţa, era începutul în ale radioului. Era cu totul şi cu totul deosebit, toţi lucram cu entuziasm şi dăruire. Fonotecările se făceau cu forfecuţa, dar faptul că obţineai un produs prin foarte multă muncă, era o satisfacţie formidabilă! Toată lumea muncea non-stop, nu conta ora, pentru cele câteva ore de emisie se lucra încontinuu. Niciunul nu voia să plece acasă!“, își amintește el.
„Era fascinant felul în care lucram lucram pe bandă magnetică, erau înregistrate toate interviurile, se fonotecau şi fonotecarea însemna o tăietură la cuvînt aproape, să ai grijă să nu tai o consoană sau o vocală, să iasă cuvântul întreg, să nu se simtă toate acele ezitări. Exsta şi momentul nostim, de la 1 ianuarie, când toate acele ezitări erau strânse într-o bandă foarte frumoasă, în care colegele noastre, operatoarele, realizau banda de bâlbe. Iar la 1 ianuarie, dimineaţa, se începea cu banda de bâlbe. Era o mare competiţie să apari“, își amintește Steliana Bajdechi.
Însă toată lumea lucre cu pasiune. „Terminasem Liceul de Chimie de la Năvodari, nu eram pregătită pentru așa ceva, dar mai venisem în vizită de foarte multe ori, pentru că participasem la concursuri la Radio Vacanța. Voluntar am aranjat Fonoteca pentru prima dată, pe multe benzi de magnetofon. Pe cutiile benzilor de magnetofon era semnătura mea. Îmi plăcea foarte mult clădirea dinainte de a ști că aici e Radio Vacanța“, își amintește Carmen Secuiu.
Dana Vintilescu povestește cu umor cât de dificilă era munca în departamentul tehnic, în acele vremuri. „Am avut o periodă de 15 ani în care am lucrat la magnetofoanele clasice, magnetofoane care aveau 40 de ani când m-am angajat eu și râdeam că arată ca niște aragaze. Vara erau extraordinar de calde. Noi stăteam în picioare și aveam o foarfecă pe care o țineam între degete, într-un mod ciudat pentru ceilalți, care să ne permită să tăiem banda, o lipeam cu scotch și cu toate astea făceam niște emisiuni, niște ilustrații muzicale spectaculoase lipind banda, înregistrând pe 3 – 4 magnetofoane în același timp. Era fascinant, dar acum avem tehnologie avansată, de ultimă oră. Lucrăm cu două computere, cu 2, 3 programe. Cunoaștem parametrii tehnici de mare finețe și reușim să modulăm vocile care ne sunt aduse pentru prelucrat, astfel încât să se audă foarte frumos, să se audă înalt, să se audă perfect. Și redactorii, colegii noștri, ne ajută ca aceste materiale să devină perfecte prin vocile lor și prin explicațiile lor. Este o echipă“.
Claudiu Dobrescu, realizator în cadrul departamentului Sport, a avut ocazia să-și transforme pasiunea în profesie. „Sunt 30 de ani de existență a postului Radio Constanța dintre care 25 i-am petrecut lucrând în echipa redacțională, cu încredere și devotament față de profesia de jurnalist! Am apreciat intotdeauna valoarea «cuvintelor rostite de la distanță în spațiul hertzian» în interesul și în folosul celor aflați lângă radio-receptoare! Chiar dacă vremurile se schimbă și nici presa românească nu mai este la nivelul calitativ al anilor trecuți, am încredere că ascultătorii noștri nu-si vor uita prietenii nevăzuți care le vorbesc în fiecare zi! Numai așa, radioul public va rezista“, este de părere jurnalistul.
1997 – Claudiu Dobrescu, în timpul unei înregistrări în studio, alături de copii talentați, pentru emisiunea „Universul copilăriei”
Ședință de redacție. Claudiu Dobrescu, alături de Cătălin Burada, Valentin Lungeanu si Cătălin Anton
2004 – Claudiu Dobrescu, la Baza militară NATO de la M. Kogalniceanu. Jurnalistul a realizat timp de doi ani rubrica „Euroinfo-Radio Constanta”
2006 – Claudiu Dobrescu, la Batalionul Mobil de Jandarmi din Palas. Jurnalistul a realizat timp de șapte ani emisiunea săptămânală a jandarmilor dobrogeni, „La ordin pentru ordine publică!”
Martie 2019 – Claudiu Dobrescu, pe Arena Națională din București, la meciul de fotbal din Liga 1, FCSB – FC Viitorul, scor 1-2
Liliana Bara Fustanela, vocea pe care ascultătorii o identifică cu programele folclorice, s-a alăturat şi ea, acum aproape un sfert de secol, echipei Radio Constanța. „La 1 mai 1996, începeam să lucrez la Radio Constanța și după numai o lună citeam știri, la Radio Vacanța – postul ce răsuna în orice casă toată vara. Așa era și Radio Constanța în primii ani, de după evenimentele din Decembrie 1989. Am prezentat știri, am fost reporter, prezent și în micile sate Arsa sau Brebeni și la Palatul Cotroceni sau Palatul Parlamentului, de exemplu. Am fost editor, producător și nu există comună din Dobrogea unde să nu fi ajuns. Din 2009 și până în 2013, am prezentat emisiunea «Dimineți cu cântec» și dialogul cu ascultătorii era cel mai bun feedback că am ajuns să lucrez în locul potrivit. Au urmat alte și alte emisiuni: «Un cântec pentru fiecare», «Pe drumul dorului», «Autentic românesc» și în prezent «Viața-n cântec și poveste»- despre tradiții, obiceiuri, oameni și locuri, despre interpreți de muzică populară și nu numai. Mașina de scris cu care redactam primele știri, zecile de spectacole din fața radioului, drumurile în echipă spre Ostrov, Mangalia, Munții Măcin sau spre Deltă, relatarea directă de pe Distrugătorul Mărășești, din dreptul stațiunii Venus, la eclipsa solară din 1999, telefoanele și scrisorile primite de la ascultători ….toate îmi trec prin minte, ca într-un film, ca într-o poveste. O poveste cu multă adrenalină, dinamică, originală, antrenantă, palpitantă, o poveste frumoasă, asta este Radio Constanța. Anii au trecut și colegii și prietenii pe care îi aveam la început de poveste au fost înlocuiți de alții, mulți dintre ei nevăzuți, dar pe care îi simt aproape după fiecare emisiune prezentată“, a declarat realizatoarea.
Pentru Adrian Băncilă, care s-a alăturat echipei acum mai bine de zece ani, radioul este mai mult decât o pasiune, este un stil de viață. „Radio Constanța mi-a oferit șansa de a testa mai multe laturi ale lumii radiofonice. De-a lungul celor aproape 11 ani am fost reporter, comper, redactor, redactor de rubrica, redactor de stiri on air si online. Am avut ocazia de a cunoaște oameni importanți, iar echipa de aici poate fi un model pentru orice redacție“, este el de părere.
Spectacolele de pe terasa Radio Vacanța, rampă de lansare pentru artiști
Una dintre perioadele cele mai efervescente a fost cea în care la Constanța exista o adevărată pepinieră de artiști, ce se lansau la spectacolele de pe terasa Radio Vacanța, în prezența a mii de oameni. „Mulţi dintre artiştii pe care îi vedem astăzi la TV au debutat în emisiunile mele. Românii treceau de la şlagărele româneşti la hiturile internaţionale, de la muzica uşoară la muzica dance. Era altceva pentru publicul din România, tinerii voiau ritmurile muzicii străine, dar cu versuri în română, iar la Constanţa era un pol al muzicii. Primele studiouri aici au fost deschise, litoralul era o rampă de lansare pentru artişti“, îşi aminteşte Liviu Predescu, realizator de emisiuni muzicale.
Steliana Bajdechi, alături de Liliana Moldoveanu și Daniel Sîrbu
Ce a contat cel mai mult în cei 30 de ani de activitate ai radioului dobrogean? „Faptul că, prin fiecare cuvânt, prin fiecare melodie, am încercat să fim alături de cei care au ales să ne asculte. Că am fost onești și credibili. De fapt, lipsa de sinceritate e cel mai ușor de depistat la radio. De aceea sunt convinsă că, oricâte mijlocea moderne de informare vor apărea, radioul va exista mereu, pentru că el vă poate însoți cu sinceritatea sunetului, oriunde veți dori să îl invitați… În mașină, acasă, la o petrecere în familie, la un foc de tabără în vârful muntelui sau pe o plajă pustie…“ – este de părere Steliana Bajdechi.
„Îmi place să vorbesc despre echipă și am considerat, întotdeauna, că valoarea de aici vine“
Dana Sterghiuli, redactor-șef adjunct, este de părere că povestea Radio Constanța este și povestea unui colectiv care a pus în realizarea programelor radio tot ce e mai bun, mai valoros, experiența profesională și personală. „Îmi place să vorbesc despre echipă și am considerat, întotdeauna, că valoarea de aici vine. Ne-am pus mereu întrebari: Cum e mai bine să facem? Ce păstrăm și ce adăugăm? Ce este necesar să schimbăm? Și cum facem schimbarea? În ultimii cinci ani, spre exemplu, obisnuințele de consum radio s-au reconfigurat, iar competiția în FM ne-a dus la a fi împreună pe o piață radio extrem de dinamică și ne-a deschis online-ului, o lume pe care o descoperim în fiecare zi. Această realitate ne invită la transformare, iar această transformare este un proces pe care-l trăim alături de publicul Radio Constanța“, a declarat Dana Sterghiuli.
Dana Sterghiuli, redactor-șef adjunct Radio Constanța
Provocările au vizat două direcții principale: fidelizarea publicului și atragerea unei audiențe noi. „Aceste provocări au devenit obiectivele noastre și ne-au determinat să fim mai atenți la calitatea programelor și să ne dorim să fim principalul furnizor de informații locale și regionale- un partener credibil, autentic, o prezență de referință în Dobrogea. Ne propunem să contribuim consistent, în plan social, cultural și educativ, pentru a susține, prin prisma activității noastre editoriale, procesul de creștere și schimbare la nivel regional“, a precizat Dana Sterghiuli.
Radio Vacanța, în povestea radioului de la malul mării
Radio Vacanța este, desigur, o parte esențială în povestea radioului de la malul mării. „Aici avem două direcții pe care ne concentrăm: una în care ne dorim să avem continuitatea conceptului de program Radio Vacanța de-a lungul celor 53 de ani de existență, tocmai pentru a valoriza pentru public acea amprentă unică, inconfundabilă, a anilor în care Radio Vacanța a adus un sentiment de libertate și expresie de sine, o descătușare din limitele impuse de regimul de dinaintea anilor 90, și, apoi, o a doua zonă, cea în care dorim să integrăm experiena trecută, în acest prezent dinamic, tehnologic, inovativ. Mă bucur că am avut posibilitatea să dezvoltăm coerent conceptul de program estival, în interiorul grilei standard Radio Constanța, și acest fapt ne-a permis să oferim, pentru publicul din Dobrogea, un program predictibil, pe parcursul întregului an, și să întâmpinăm turiștii care ajung pe litoral cu informația și starea potrivite unei vacanțe pe litoral, în Delta Dunării sau în alte puncte de vacanță din Dobrogea. Echipa editorială este formată din colegii mei de la Radio Constanța. Sunt animatori cu multă experiență radio, sunt dinamici și iubesc ceea ce fac. Vrem să ne menținem tonusul și prezența plăcută în FM, tocmai pentru ca publicul care ne alege să găsească în noi și un prieten de vacanță și de drum lung”, a mai declarant redactorul-șef adjunct al Radio Constanța.
„Radio Constanţa se dezvoltă cu fiecare zi“
Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanța
Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanța, este de părere că, după 30 de ani de activitate, Radio Constanţa este pus în faţa unor provocări deosebite. „Pentru că suntem un radio al secolului XXI, Radio Constanţa este acum obligat să facă paşi rapizi, să fie un radio modern, care să răspundă cerinţelor cât mai multor ascultători, cu obiectivitate, cu rapiditate, fie că vorbim despre seniori sau despre un public activ, dornic de cunoaştere, sau despre un public tânăr, care are deja alte aşteptări. Radio Constanţa are forţă, pentru că personalul de aici este un personal care emană forţă, care ştie să răspundă acestor provocări şi care se confruntă în fiecare zi cu problema competiţiei, cu dorinţa de mai mult şi de mai bine şi reuşeşte să răspundă foarte bine acestor provocări. Radio Constanţa se dezvoltă cu fiecare zi ce trece, păstrându-şi tradiţia, dar având acea tentă de modernitate cu care trebuie să ne obişnuim zilnic“, a declarat Daniel Sîrbu.
Una dintre provocări este, desigur, mediul online, ce oferă radioului şansa de a avea o arie mult mai mare de acoperire. „Explozia internetului a făcut ca radioul să poată fi recepţionat oriunde, să poată fi vizibil de acum, pentru că vorbim deja de un radio care se şi vede, nu doar se aude, iar această provocare reprezintă pentru noi un motor de dezvoltare şi ceva ce trebuie să ne asumăm!“, a mai declarat Daniel Sîrbu.
Distincții obținute, de-a lungul timpului, de Radio Constanța
De altfel, Radio Constanţa a păstrat, de-a lungul celor trei decenii, o comunicare constantă cu ascultătorii. „Ascultătorul este barometrul nostru! Nu putem face programe fără ca ascultătorul, principalul nostru beneficiar, să nu fie implicat 100%…Interactivitatea este una dintre condiţii şi este unul dintre crezurile noastre principale!“, a subliniat managerul Radio Constanţa.
––––––––
Radio Constanţa a rămas, de-a lungul celor trei decenii, o voce de referinţă în spaţiul etnic multicultural dobrogean, prin numărul de ascultători care îi aleg zilnic programele şi prin proiectele culturale derulate.
Printre emisiunile cele mai cunoscute ale postului de radio se numără „Radio Constanţa – Actualităţi economice şi financiar – bancare”, „Piese din tezaur”, realizată de Angela Culețu, „Meridiane folclorice”, „Radio Constanţa – Actualităţi Post Meridian” – realizată de Isabela Rădulescu, „Radio Constanţa Matinal” – (realizator Daniel Sîrbu), Buletine informative (Dana Sterghiuli), „Panoramic social” (Rodica Simionescu), „33 1/3 – repere discografice“, „Muzică și muzichiie“ (programe realizate de Horia Pătrăhău), „Viaţa Satului” (Manuela Prajea), „La miezul zilei” (Costi Dumăscu), „Agenda portuară” (Cristina Iliuţă), „Barometru cotidian” (Mihaela Andrei), „Universul artelor dobrogene” (Liliana Moldoveanu), sau programele interactive ce au apărut încă de la lansare, din anul 1990: „Şapte zile în săptămână, cântec, joc şi voie bună” – Angela Culeţu, „Puls 120” – Cătălin Donose, sau „Jazz context” – Harry Tavitian.
Caravana Radio Constanța
Caravana Radio Constanța
Caravana Radio Constanța
Începând din 2009, oferta de programe a Radio Constanţa a fost concepută pentru atragerea publicului ţintă (activ, ocupat, cu nivel de educaţie mediu şi peste mediu, cu vârste între 35 si 55 de ani), dar şi pentru menţinerea pe frecvenţe a publicului consacrat, a continuat să se diversifice şi a crescut gradul de adaptabilitate a materialelor informative şi a modului de tratare jurnalistică a evenimentelor la nevoile punctuale ale publicului, odată cu separarea emisiei pe frecvenţele de unde ultrascurte, respectiv medii.
Astăzi, programul are un conţinut informativ important, iar formatul muzical este HOT Adult Contemporary, cu un nucleu semnificativ de creații muzicale ale artiștilor români.
De la ora 6 şi 30 de minute, vă spunem „Bună Dimineaţa!”. Emisiunea dă tonul întregii zile și reprezintă principalul comunicator al subiectelor din actualitatea dobrogeană. Cuprinde grupaje de ştiri, rubrici cu tematici variate, informative, culturale, educative și de divertisment. Programul matinal este completat cu interviuri, reportaje şi corespondenţe din regiune, iar rubricaţia este astfel concepută încât fiecare program informativ să conţină şi repere educativ-culturale.
„De zece ori România!“, emisiune de actualitate produsă la nivelul Departamentului Studiourilor Teritoriale, este difuzată în intervalul orar 10:00 – 11:00 şi conține grupaje informative, relatări și reportaje din regiunile țării, concursuri și producții derivate din campaniile în care sunt implicate studiourile teritoriale.
De la 11:00 luăm împreună „Pulsul Zilei”, un program dinamic, în ritmul desfăşurării zilei, cu grupaje informative, rubrici variate – de actualitate, cultural-educative, de fapt divers, meteo- trafic, relatări telefonice şi reportaje din regiune, iar de la ora 14:00 vă însoţim pe „Sens Unic” şi vă oferim ştiri, reportaje şi transmisiuni în direct.
Seara de la 17:00, discutăm pe larg, în emisiunea „Atelier Urban“, cele mai importante probleme regionale şi locale, cu specialişti în domeniu.
Ziua se încheie cu „Discuri de colecţie“ (19:00 – 22:00), o emisiune ce cuprinde știri și informații din lumea artistică, referiri și ilustrări din muzica specializată.
În fiecare sâmbătă, de la 10:00 la 11:00, puteţi asculta „TOP 10 Radio Constanţa“- un clasament al melodiilor de top în playlist-ul Radio Constanța, iar duminica, în acelaşi interval orar, emisiunea automobilistică „Hobby pe 4 roţi“.
De asemenea, programul folcloric din programele de pe frecvenţele AM începe de la ora 14:00. Emisiunea „Viața-n cântec si poveste” (14.00-17.00), reflectă preocupările locuitorilor din mediul rural, valorile culturale şi spirituale ale satului românesc. Alături de interpreţi consacraţi şi solişti de muzică populară, sunt invitaţi în studioul Radio Constanța oameni de cultură şi personalităţi din Dobrogea, promotori ai tradiţiilor şi obiceiurilor din spaţiul rural, precum şi tineri artişti populari, îndrăgiţi de comunităţile locale.
Răsăritul, văzut de pe terasa Radio Constanța Foto: Florentina Stan
Radio Constanţa emite pe frecvențele de 100,1 FM în Constanța și Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea și 106,2 FM Sulina, precum și pe frecvențele de unde medii 909 KHz Valu lui Traian – Constanța și 1530 KHz Topolog – Tulcea, iar prin intermediul internetului, programele primului post de radio din Dobrogea ajung la românii de pe tot cuprinsul ţării, cât şi la cei din diaspora.
Vara, pe frecvenţele 100,1 FM Constanţa şi Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea şi 106,2 FM Sulina, se aude Radio Vacanţa – pe întreg litoralul românesc, dar şi zona Deltei Dunării. De asemenea, programele estivale pot fi accesate online, pe site-ul radiovacanta.ro.
******************
Pe parcursul întregii săptămâni, pe site-ul www.radioconstanta.ro, puteţi citi interviuri şi reportaje ce redau povestea Radio Constanţa, de la începuturi și până în prezent.