Fotbaliștii Andrei Borza și Denis Alibec au fost transferați de la Farul la alte echipe
Publicat de Claudiu Dobrescu, 16 august 2023, 07:48
Potrivit site-ului oficial www.farulconstanta.com, fundașul stânga Andrei Borza și atacantul Denis Alibec nu mai fac parte din lotul de la Farul Constanța fiind transferați la alte echipe de club.
”Farul Constanța și Rapid București au ajuns la un acord privind transferul fundașului stânga Andrei Borza la formația giuleșteană. În vârstă de 17 ani (născut lșa 12.11.2005), Andrei a debutat în Liga 1 la finalul sezonului 2021-2022, iar de atunci a disputat 45 de partide în tricoul alb-albastru al Farului. A reușit în sezonul trecut 3 goluri și 3 pase decisive, fiind, la numai 17 ani, unul dintre jucătorii de bază ai echipei care a devenit campioana României.”, menționează site-ul oficial al clubului de fotbal Farul.
”Atacantul Denis Alibec nu mai este jucătorul echipei noastre. În vârstă de 32 de ani, Denis va evolua în continuare în Qatar, la formația Muaither SC, câștigătoarea Supercupei în 2003.
Transferat în vara anului trecut la Farul, Denis Alibec a avut o contribuție foarte mare la câștigarea campionatului de către clubul nostru. În 31 de partide disputate pentru Farul Constanța în sezonul 2022-2023, Denis a reușit 14 goluri și 8 pase decisive. În acest sezon reușise să înscrie trei goluri și să ofere două pase decisive în șase partide disputate în alb-albastru.”, este al doilea mesaj adresat de conducerea tehnică a clubului Farul.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FARULCONSTANTA