Agenția Națională pentru Sport a intrat în legalitate
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 iulie 2023, 07:22
Hotărârea de Guvern privind organizarea, funcţionarea și atribuțiile Agentiei Naţionale pentru Sport a fost adoptată în cadrul ședinței de ieri a Executivului.
Agenția Naţională pentru Sport intră în legalitate și se organizează ca instituţie publică având personalitate juridică, în subordinea Guvernului sub coordonarea prim-ministrului.
Finanțarea se va face de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, ca urmare a reorganizării prin transformare a Ministerul Sportului, care se desființează.
Agenția Națională pentru Sport preia de la Ministerul Sportului 48 de cluburi precum și toate activitățile, posturile, personalul și patrimoniul, în condițiile legii, fiind condusă de un președinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți şi eliberați prin deciziile prim-ministrului.
Tot în ședința de ieri a Guvernului au fost stabilite obiectivele acestei instituții:
Obiectiv 1: Participarea sportivilor din România la Jocurile Olimpice – Paris 2024;
Obiectiv 2: Educația fizică, sportul școlar și universitar, baza piramidei sportului de performanță;
Obiectiv 3: Reluarea programului „Registrul biomotric“;
Obiectiv 4: Implementarea Strategiei naționale pentru sport;
Obiectiv 5: Redefinirea cadrului legislativ în domeniul sportului;
Obiectiv 6: Reformarea sistemului de formare și perfecționare a specialiștilor în domeniul sportiv;
Obiectiv 7: Dezvoltarea și promovarea sportului pentru toți;
Obiectiv 8: Definirea unor noi programe de finanțare în domeniul sportului;
Obiectiv 9: Promovarea activităților fizice și a sportului pentru sănătate;
Obiectiv 10: Reorganizarea sistemului sportiv pentru sportul paralimpic;
Obiectiv 11: Dezvoltarea, promovarea și susținerea sportului de performanță;
Obiectiv 12: Promovarea de programe la nivel național pentru creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță și a numărului sportivilor legitimați;
Obiectiv 13: Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive;
Obiectiv 14: Investiții susținute în infrastructura sportivă pe tot teritoriul țării;
Obiectiv 15: Reforma finanțării sportului;
Obiectiv 16: Digitalizarea domeniului sportului.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto GOV.RO