Poezia și credința, suport pentru foștii deținuți politici
Publicat de Carmen Secuiu, 8 noiembrie 2014, 11:01 / actualizat: 8 noiembrie 2014, 12:21
Un subiect mai puțin cunoscut în literatura românească este cel al capodoperelor scrise în memoria celor care s- au aflat în temnițele comuniste, perioadă greu de imaginat pentru tinerii din ziua de astăzi.
Un exemplu concret este al celui care peste ani devenea Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, care a compus, în memorie poezia de zece mii de versuri ”Steaua Zimbrului”, pe care a reușit s- o recite, tot din memorie, pe parcursul a două ore și jumătate.
Un documentar exprimat prin viu grai, al unor martori, care au trăit acele experiențe ne demonstrează, că într- adevăr suportul cel mai mare pentru ei l- a constituit credința, după cum spune unul dintre martori Nicolau Vlad, care a fost în detenție politică, din 1958 până în 1964.
Fostul economist spune că ”perioada de pușcărie, însemna restricții, chiar și la medicamente. Un exemplu ar fi cazul profesorului George Manu, care a murit deoarece nu a beneficiat de un medicament necesar, fiindcă nu a convenit o înțelegere cu comandantul închisorii.
Majoritatea erau oameni intelectuali și aveau deschidere către literatură sau limbi străine, dar regimul forțat de muncă îi obliga pe deținuți să producă ceva”.
O altă mărturie îi aparține fostului jurnalist, Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, între 1959 și 1963, care a asistat la nașterea poeziei carcerale, pe care editorii și istoricii literari o refuză. ”Aceasta este expresia lirică a unei suferințe îndurate de milioane de oameni, la modul general și de sute de deținuți politici”.
Profesorul de matematică și folkistul Walter Ghicolescu, cântă poezia filozofică și spirituală, pe versuri ale poeților ca Radu Gyr sau Andrei Ciurunga, ”deoarece poezia cântată ajunge mai ușor la urechile tinerilor și la sufletul lor, să știe ce s- a întâmplat, vor lua contact cu ce- au trăit acești oameni, înainte de această libertate pe care tinerii și- au ales- o și au primit- o, până la urmă”, spune folkistul Walter Ghicolescu, pe care îl puteți asculta în documentarul audio.
carmensecuiu@radioconstanta