La Năvodari începe „Cupa Prieteniei” la fotbal
Publicat de Catalin Donose, 7 iulie 2017, 13:07
Ediția a II-a, a „Cupei Prieteniei” la fotbal va începe sâmbătă, 8 iulie, de la ora 18, pe Stadionul „Flacăra” din Năvodari.
Meciurile se vor juca doar sâmbăta și duminica, iar competiția este programată pe tot parcursul lunii iulie.
O echipă va avea 9 jucători, terenul are ca dimensiuni 60×40 metri, iar un meci va dura 40 de minute.
Organizatori sunt: Primăria Năvodari, Consiliul Local Năvodari, CS Năvodari, în colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal Constanța.
Până în prezent au confirmat participarea șase echipe AOR, Midia, Inter, FC Năvodari, Romstar și Real Madrid Năvodari.
Formațiile vor fi împărțite în două grupe, primele două clasate urmând să joace în semifinale.
Premiile constau în cupe, medalii, mingi, diplome, seturi de echipament sportiv pentru cel mai bun portar, cel mai bun jucător și premiul fair-play.