Autorităţile lucrează la o formă simplificată a formularului 600. Între timp, până pe 15 aprilie, contribuabilii nu mai sunt obligaţi să meargă la ANAF pentru a depune formularul 600.
Precizarea a fost făcută de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prezent astăzi, la Tulcea:
„Ieri, în ședința de Guvern a fost o primă ordonanță de urgență, OUG nr. 1, prin care primul ministru a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie, iar aici aș adăuga, până la acest termen contribuabilii nu mai trebuie să mai depună acest formular. Chiar dacă unii se vor întreba sau vor spune că nu este în mod clar menționat într-un act normativ, atât timp cât s-a prelungit acest termen, nu mai este nevoie să depună acest formular“, a explicat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.
Formularul 600 se depune în cazul contribuabililor care au obţinut venituri din activităţi independente.
Termenul de depunere a Formularului 600 – prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
31 ianuarie 2018, 10:42 / actualizat: 31 ianuarie 2018, 12:43
Guvernul a emis astăzi următorul comunicat de presă:
,,Formularul 600 – Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – va putea fi depus până la 15 aprilie 2018, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate astăzi de Guvern.
Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. Măsura a fost luată în scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii (contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate). Menționăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016.
Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse. CAS și CASS se datorează astfel:
– CAS se datorează de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);
– CASS se datorează de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).”
–––––––––––––––––––––––––––-
Termenul de depunere a Formularului 600 va fi prorogat de la 31 ianuarie la 15 aprilie, a anunţat miercuri premierul Viorica Dăncilă.
„Astăzi vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Ea a precizat că, în perioada următoare, va fi identificată „o soluţie permanentă” cu privire la acest formular.
„În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat”, a afirmat Dăncilă.
Contribuabilii-persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real sau pe baza normelor anuale de venit au obligaţia să depună până la 31 ianuarie inclusiv, „Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”- formularul 600.
Pentru că, în anul 2016, data de 31 ianuarie este zi nelucrătoare, termenul limită de depunere a formularului 600 este 1 februarie 2016.
Contribuabilii-persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real sau pe baza normelor anuale de venit au obligaţia să depună până la 31 ianuarie inclusiv, „Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”- formularul 600.
Pentru că, în anul 2016, data de 31 ianuarie este zi nelucrătoare, termenul limită de depunere a formularului 600 este 1 februarie 2016.