Fondul de Mediu face apel către cei care au rezervat vouchere la programul „Rabla pentru Electrocasnice”, să achiziţioneze cât mai repede aparatele, întrucât bonul valoric obţinut are o valabilitate de doar 15 zile.
Preşedintele Fondului, Cornel Brezuică, a explicat că până pe 31 decembrie au fost rezervate aproximativ 50.000 de vouchere, însă au fost folosite doar 6.000.
El a precizat că bonurile valorice nu pot fi prelungite, reînnoite sau transferate către alt titular şi de aceea le recomandă celor care au făcut rezervarea să contacteze rapid magazinele partenere în program pentru a-şi cumpăra aparatele.
Brezuică a mai anunţat că Fondul de Mediu vrea să lanseze o nouă etapă a programului „Rabla pentru Electrocasnice” în luna februarie.
Programul Rabla va reîncepe de luni, a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Ea a spus că vor fi 30.000 de noi prime de casare disponibile.
Asta după ce Guvernul a aprobat, săptămâna aceasta, rectificarea bugetului Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei.
Se va acorda în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, la care se adaugă încă 1.700 de lei, pentru cei care cumpără o maşină hibrid.
Autorităţile române urmează să prezinte o alternativă la taxa pentru Timbrul de mediu, a anunţat ministrul Mediului Daniel Constantin.
El a explicat că noul sistem nu va veni ca o impozitare suplimentară către cetăţeni, dar va urmări reducerea numărului de autoturisme poluante din marile aglomerări.
Demnitarul a mai spus că anul acesta din Fondul de Mediu şi alte fondurile de profiul, se vor finanţa 11 programe, printre care înlocuirea taxei de timbru, sau programele Rabla şi Rabla Plus, Casa verde şi Casa verde plus.
„Timbrul de mediu ca și taxă a fost eliminat. Aici este important să trăim într-un mediu mult mai curat. Eu gândesc împreună cu alte instituții ale statului în momentul de față un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetățean, dar în același timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puțin poluante care să fie mai ales în zonele unde avem mari aglomerări urbane. Este un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat minsitrul Daniel Constantin.
Evaziune fiscală de 37 de milioane de euro, cu deșeuri!
Publicat de ,
29 martie 2016, 07:16
Poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează, marți dimineața, patru percheziţii la persoane bănuite că ar fi cauzat Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37.000.000 de euro, prin înregistrarea unor operaţiuni fictive în domeniul reciclării ambalajelor.
Descinderile au loc pe raza municipiului Bucureşti și a judeţului Giurgiu.
De asemenea, sunt puse în executare șase mandate de aducere, în cauză fiind cercetate 50 de persoane.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, în legatură cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje.
Din cercetări a reieșit că, numai în anul 2014, una dintre societăţile vizate ar fi înregistrat operaţiuni fictive de achiziţie şi reciclare a 113.131.060 de kilograme de deşeuri de ambalaje.
Ambalajele respective ar fi fost raportate la 6 operatori economici licenţiaţi în vederea preluării obligaţiilor privind realizarea obiectivelor anuale minime de îndeplinit de firmele ce au introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.
Prin înregistrarea documentelor ce atestă operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, primite de la această societate, cei șase operatori licenţiaţi ar fi declarat, în anul 2014, în mod nereal, îndeplinirea obiectivelor minime prevăzute în anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ceea ce ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către Fondul pentru mediu, în cuantum total de 167.938.548 de lei (peste 37.000.000 de euro).
De asemenea, prin evidenţierea în actele contabile ale societății reciclatoare şi ale celor șase operatori licenţiaţi cărora această societate le-ar fi emis facturi de prestări servicii, în anul 2014, de cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale ori prin evidenţierea de operaţiuni fictive, s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de 4.292.469 de lei (peste 947.000 de euro), reprezentând taxa pe valoare adăugată şi impozit pe profit.
Percheziţiile au ca obiect documentarea şi investigarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau rezultate din acestea şi conducerea bănuiților la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Reamintim că, la data de 17 noiembrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 59 de percheziţii în cadrul aceluiași dosar penal, se arată într-un comunicat al IGPR.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, mai precizează sursa citată.
Peste 19.500 de tichete, din cele 25.000 puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice în acest an în cadrul programului Rabla, au fost rezervate până în prezent, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul.
Până în prezent, au fost analizate 1.609 dosare din cele 2.215 depuse la AFM de persoanele juridice şi instituţiile publice, dintre care 817 dosare au fost acceptate, pentru 2.488 de autovehicule, și 808 dosare au fost respinse.
Firmele, instituţiile şi reprezentanţii profesiilor liberale interesaţi să participe la programul Rabla pot depune dosarele de finanţare la sediul AFM până pe 30 octombrie 2015.
CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a spațiilor verzi din campusul universitar realizată de studenții Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), cu sprijinul Ligii...