Folclor autentic cu Georgel Nucă
Publicat de nicu.ispas, 21 iulie 2016, 09:55
Invitat în studio apreciatul interpret de cântece olteneşti şi realizator de emisiuni TV Georgel Nucă, a dialogat, în direct, cu acultătorii Postului Radio Constanţa.
Prezent în emisiunea de sâmbătă a fost şi interpretul de cântece ardeleneşti Irinel Popa care şi-a lansat albumul de debut.
Georgel Nucă pomoveză prin activitatea sa, talentele din muzica noastră populară într-un mod special, pentru fiecare interpret având cuvinte deosebite de apreciere dar şi sfaturi pentru o evoluţie artistică de succes.
Îndrăgitul interpret ne spune şi cum anume şi-a alcătuit repertoriul: „Merg la bătrânii satului, culeg cântecele, le trec prin” filtrul sufletului”, le recondiţionez şi le dau o nouă viaţă”.
Un rol important în desăvârşirea sa ca artist şi ca realizator au avut şi întâlnirile sale providenţiale cu nume mari ale etnomuzicologiei româneşti dar şi cu realizatori Radio şi TV, dintre care le amintim pe Emilia Comişel, Angela Marinescu şi Marioara Murărescu.
Georgel Nucă a câştigat peste 100 de premii la concursurile şi festivalurile de folclor şi a înregistrat până în prezent două albume: ,,Mă duc şi eu la Ilinca” şi “L-am visat pe Dumnezeu”
În prezent Georgel Nucă este realizator de emisiuni de televiziune la Postul Favorit TV şi prezintă deseori spectacole în colaborare cu Radio România Antena Satelor.
Nicu Ispas