Ascultă Radio România Constanța Live

film de prezentare

Festivalul Internațional al Dunării, un succes – FOTO

Festivalul Internațional al Dunării, un succes – FOTO

Publicat de Doina Sirbu, 14 mai 2019, 10:28

Festivalul Internațional al Dunării (10 – 12 mai 2019) s-a încheiat duminică printr-un spectacol folcloric de înaltă ținută artistică.  A treia ediție s-a desfășurat timp de trei zile la Casa de Cultură a Sindicatelor (prima zi) și în Piața Civică (a doua și a treia), continuând seria începută în 2003, respectiv 2005, de Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.

Gazdele de la „Baladele Deltei” au deschis seara, apoi spectatorii au fost încântați de iuțile dansuri brăilene ale Ansamblului „Mușețeanca”, ritmurile alternante ale călărășenilor de la „Bărăganul”, jocurile giurgiuvenilor de la „Românașul”, au vibrat la versul și trăirile fraților din Chișinău, de la „Comoara” și „Cireșarii”, au apreciat calitatea artistică, varietatea repertorială, cromatica costumelor și măiestria interpretativă a Ansamblului „Cununa Carpaților”, apoi bogăția dansurilor vecinilor bulgari de la „Trakia”, varietatea dansurilor și sonoritățile cântecelor grecești ale sulinenilor de la „Artemis”, tradiția nealterată a Zonei Romanaților, așa cum a fost prezentată de Ansamblul din Corabia, orchestra, dansatorii și soliștii celui mai reprezentativ ansamblu al Moldovei de Jos, „Doina Covurluiului”, stilul artistic aparte, modul în care folclorul ucrainean a fost combinat cu tendințe muzicale contemporane și spectaculozitatea dansurilor căzăcești ale ansamblului ucrainean din Podilia, talentații copii ai Ansamblului „Danubius” al Centrului Cultural „Jean Bart”, ca tinerii tulceni de la Ansamblul Folcloric de Copii „Dorulețul” să încheie seara în aplauzele spectatorilor.

Sâmbătă, 11 mai 2019, începând cu ora 11.00, la Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea s-a desfășurat Simpozionul „Dunărea – fluviul care unește!”. Această manifestare culturală și-a propus să prilejuiască întâlnirea membrilor ansamblurilor folclorice dunărene prezente în festival: Olt, Giurgiu, Călărași, Tulcea, Brăila, Galați, București, precum și Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, în scopul cunoașterii lucrurilor comune care ne leagă, precum și a unor specificități locale. În holul sălii de conferințe a fost amenajată o expoziție de fotografie conținând imagini care ilustrau localitățile de proveniență ale ansamblurilor participante, ale Dunării în zonele respective, precum și imagini evocând ocupații tradiționale legate de fluviu. De asemenea, fiecare ansamblu participant a prezentat o comunicare legată de zona sa etno-folclorică. Prezenți la simpozion, primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, au salutat participanții, urându-le bun venit la festival și invitându-i, ca turiști, cu viitoare prilejuri. Simpozionul a constat în prezentarea unor comunicări legate de Dunăre, cu privire la vechile credințe legate de fluviu, pe teme vizând mitologia (Dan Arhire – „Dunărea, simbol preistoric”), geografia (profesor Dana Radu – „Date geografice referitoare la fluviul Dunăre”), istoria veche (preot profesor Nicolae Feier, din județul Bistrița-Năsăud – „Dunărea, coloana vertebrală a neamului românesc”), creștinismul specific limesului roman (preot Felix Neculai, Tulcea – „Început de creștinism la Dunărea dobrogeană”) și a Dunării în cultura tradițională și creațiile artistice culte (profesor Adrian Ardeleanu, Iași – „Armonii danubiene”). Totodată, în cadrul simpozionului a fost proiectat un film de prezentare a Deltei Dunării, intitulat „Delta fluviului nostru”, după care reprezentanții tuturor ansamblurilor participante s-au deplasat în Piața Civică pentru fotografii de grup.

Tot în Piața Civică, de la ora 17.00, a început spectacolul folcloric al celei de-a doua seri, în festival intrând, pe lângă cei menționați mai sus, ansamblurile tulcene „Floricica”, format din copii ai Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” din municipiul nostru, „Golovița” și „Dobrogeanca” din Ceamurlia de Jos.

Duminică, 12 mai 2019, în Piața Civică a Municipiului Tulcea, începând cu ora 17.00, s-a desfășurat o magnifică horă care a strâns laolaltă, prin limbajul internațional al dansului, toate ansamblurile artistice participante la festival, din țări diferite, din județe românești diferite, din localități și etnii diferite din cuprinsul județului Tulcea. Susținută cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România (instituită prin Legea nr. 102/2015), hora a adus în Piața Civică a Municipiului Tulcea imaginea viu colorată a unei lumi diverse, dispusă și capabilă de a trăi în armonia generoasă a tuturor părților sale. Astfel, alăturarea costumelor membrilor celor 17 ansambluri și formații participante au transformat spațiul central tulcean într-un imens caleidoscop, care, prelingându-și culorile cusăturilor și modelele croielilor în ritmul unui aceluiași dans, a lăsat privitorilor amintirea de neuitat a unui adevărat „costum dunărean”, dacă îl putem numi așa!

Înainte de spectacolul propriu – zis, primarul municipiului, dr. ing. Constantin Hogea, și maestrul coregraf Ștefan Coman, managerul Ansamblului „Baladele Deltei”, au înmânat reprezentanților ansamblurilor și grupurilor diplome și trofee care vor sta mărturie relansării acestui festival, iar viceprimarul Andaluzia Luca a îmbrăcat costumul popular și s-a prins în hora mare.

În ultima seară de festival, mii de tulceni s-au arătat dornici să le cunoască participanților obiceiurile prin intermediul dansului, muzicii și al portului tradițional, iar calitatea evoluțiilor a fost peste așteptările spectatorilor, fiecare ansamblu mândrindu-se, în unitatea conferită de parcursul Dunării, cu particularitățile folclorice zonale. De altfel, unitatea culturală și umană dintre grupuri împărtășind valori dunărene a fost resimțită și de public.

În încheiere, organizatorii au anunțat că ediția de anul viitor (a IV-a) va purta numele Festivalul Internațional al Dunării și al Românilor de Pretutindeni.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – Consiliul Local Tulcea

 

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală