Organizatorii evenimentului nautic, ‚‚Regatta Poseidon – Balchik’’, au anunțat că mâine, de la ora 18.00 încep înscrierile, ședința tehnică fiind programată în aceeași zi, de la ora 21.00.
Primul start de va da vineri, 30 august, în jurul ora 11.00 (ora de start poate să sufere mici modificări în funcție de condițiile meteo) și vor fi trei inshore-uri în zona Marina Eforie, estimându-se că se va finaliza în jurul orei 17.00.
Startul unui offshore către Balchik este programat sâmbătă, 31 august, de la ora 10.45, iar duminică, 1 seprembrie, va avea loc un costal în orașul bulgar, festivitatea de premiere fiind programată la ora 17.00.
Se estimează că vor participa aproximativ 55 de ambarcațiuni, atât românești cât și bulgărești.
FILMMIC înseamnă nouă ediții în care iubitorii artei cinematografice aflați la vârsta adolescenței au fost provocați an de an să ilustreze în mod creativ sentimente, trairi si experiente.
Filmul “Totul într-o secundă”, realizat de elevii Colegiului Comercial “Carol I”, a ocupat locul I la Festivalul Național de Scurtmetraj pentru Liceeni FILMMIC, organizat de Liceul Teoretic Traian Constanta.
Astăzi a avut loc festivitatea de premiere a celei de-a IX a ediții a festivalului, cu tema “Ești parte din diversitate “.
În cadrul evenimentului au fost premiate filmele care au întrunit sufragiile juriului în privinţa calităţii imaginii, sunetului şi regiei, a originalităţii şi creativităţii scenariului, precum şi a expresivităţii interpretării actoriceşti.
Organizatorii au acordat premiile I, II, III, Premiul pentru cea mai bună imagine, Premiul pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun actor, cea mai buna actriță, cel mai bun regizor. Au fost acordate diplome și premii în bani și obiecte prin amabilitatea sponsorilor care, an de an, sunt alături de festival.
Este o invitație de a contempla o tânără generație care prin aceste scurtmetraje a încercat să arate tuturor, tineri sau adulți, că nu există o vârstă pentru a analiza, compara sau sintetiza esența vieții, căci sunt parte dintr-un întreg…sunt parte din diversitate….
Prezent încă de la prima ediție în Calendarul Activităților Educative Naționale, Festivalul a căpătat notorietate în spațiul educațional românesc, astfel la Gala de Premiere fiind prezente toate cele 12 echipe finaliste din licee de prestigiu din toate colțurile țării: Baia Mare, Petroșani, Târgu Jiu, București, Corabia, Bistrița-Năsăud, Piatra-Neamț, Galați și Constanța.
Gala de Premiere a fost urmată de un workshop, unde membrii juriului au stat față în față cu câștigătorii premiilor.
Jurizarea filmelor a fost făcută de profesioniști din industria cinematografică, din media și din educație, profesioniști care au fost alături ediții la rând: regizorul Toma Enache- președintele juriului, Iulia Pană- scriitor-jurnalist, Dan Cojocaru – actor/director al Regiei Județene de Distribuție și Exploatare a Filmelor Constanța, prof. Natalia Marilena Mrejeru- inspector școlar pentru activiăți extrașcolare- I.S.J. Constanța, prof. Florian Stoica -inspector şcolar pentru arte-ISJ Constanța, prof. Ana Maria Burada – Casa Corpului Didactic Constanța.
Începând cu anul școlar 2007-2008 Liceul Teoretic „Traian” Constanţa a organizat, an de an, opt ediţii ale acestui festival de film.
A fost o adevarată provocare pentru elevii participanţi, aceştia încercând prin intermediul scurtmetrajelor, să găsească diferite modalităţi de a “Spune nu violenţei în şcoli” (aceasta fiind tema primelor două ediţii) sau de a ilustra atitudini prin “Implica-te! Nu fi indiferent” (ediţia a treia), toate regăsindu-se în ”Adolescenţa în lumini şi umbre” (tema ediţiei a patra), generând situaţia de a ne afla ”Între răspunsuri şi întrebări” (tema ediţiei a cincea) și toate pentru că fiecare a fost călăuzit de un singur gând “ Îmi pasă” (tema ediţiei a sasea), ajungând în final sa ne întrebăm dacă este “Miraj sau realitate” (tema ediției a șaptea) tot acest “Optimism” (tema ediției a opta).
“”Ne gândim deja la tema ediţiei din anul 2017”, a declarat coordonatorul manifestării, profesor Alina Dermengiu.
1. Premiul I şi premiul pentru cel mai bun actor – Colegiul Comercial “Carol I” Constanţa cu filmul “Totul într-o secundă”
Elevii- Daniel Dodiş (cel mai bun actor), Ersin Nezamali, Daniel Zamfir, Diana Hapliuc, Alexandru Drăghici coordonaţi de profesor Mihaela Postelnicu.
Radio Constanţa este partener media în acest proiect.
Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia organizează, sâmbătă, 23 mai 2015, ora 10, festivitatea de premiere a participanţilor la Concursul revistelor şcolare Aproape de voi, aflat la cea de-a IV-a editiei.
Evenimentul va avea loc în sala de festivităţi a liceului şi va reuni profesori, jurnaliști, oameni de cultură, părinți, elevi ai instituțiilor partenere din județul Constanța, precum şi invitaţi din județele Dâmbovița, Bacău, Arad, Buzău, Bihor, Ialomița, Mun. București.
Proiectul cultural-artistic Aproape de voi, aflat la cea de-a patra ediţie îşi propune să stimuleze creativitatea şi originalitatea elevilor şi să-i atragă spre universul jurnalismului, cultivându-le gustul pentru frumos, adevăr, imparţialitate.