Ascultă Radio România Constanța Live

Festivalul Internațional de Interpretare a Muzicii de Café Concert și Lăutărești „Georges Boulanger”

Tulcea: Regal de muzică de Cafe concert

Tulcea: Regal de muzică de Cafe concert

Publicat de Liliana Fustanela, 6 noiembrie 2019, 19:22

Prima ediție a Festivalului Internațional de Interpretare a Muzicii de Café Concert și Lăutărești „Georges Boulanger”a debutat în această seară, în foaierul Teatrului „Jean Bart” din Tulcea, cu lansarea biografiei romanțată: „GHEORGHE PANTAZI, ZIS BOULANGER, TULCEANUL CARE A UIMIT LUMEA”, a scriitorului Aurel Ifrim.

Ansamblul „Baladele Deltei” și Primăria Tulcea sunt organizatorii acestui festival ce se desfășoară în zilele de 6 și 7 noiembrie2019, de la ora 18.00, la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, cu participarea unor artiști și formații de prestigiu din: România, Franța, Argentina, Serbia și Republica Moldova. Tulceanul Georges Boulanger este considerat unul dintre părinții muzicii de café-concert, spune directorul Ansamblului Baladele deltei, Ștefan Coman care a oferit câteva date biografice despre  GEORGES BOULANGER, în emisiunea: „Viața-n cântec și poveste”, de la Radio Constanța.

„S-a născut la Tulcea, în ziua de 18 aprilie 1893, într-o veche familie de lăutari, fiind fiul lui Vasile Pantazi, poreclit „Boulanger” din pricina unei anumite asemănări fizice (mai ales barbişonul) cu generalul francez Georges Boulanger. La vârsta de 12 ani, beneficiind de o bursă, începe să studieze la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Peste trei ani este auzit de renumitul violonist si pedagog Leopold  Auer care, uimit de aptitudinile artistice ale lui Boulanger, l-a primit ca elev la Dresda, între anii 1908-1910. Se angajează, apoi ca violonist principal la „Café Chantant” (cea mai importantă cafenea din Sankt Petersburg, frecventată de aristocraţia rusă, audienţa care l-a aclamat în nenumarate rânduri). În Rusia, Boulanger  şi-a dezvoltat stilul unic: o combinaţie de muzică ţigănească, folclor balcanic şi valsuri vieneze. În perioada 1923-1924, Boulanger a plecat la Berlin cu vioara, compoziţiile şi partiturile sale şi s-a stabilit acolo, împreună cu tovaraşa sa de viaţă, Ellionor. În 1926 a semnat un contract cu Bote & Bock pentru editarea a şapte dintre lucrările sale, printre care şi celebra „Avant de mourir”, cunoscută mai târziu sub numele de „My Prayer”. În 1958, această piesa s-a clasat pe primul loc în topul difuzărilor radio din SUA, pentru 21 de săptămâni consecutiv. Ulterior, piesa a fost inclusă în coloana sonora a nenumărate filme. Afişele principalelor hoteluri şi music hall-uri anunţau „Boulanger cânta astăzi!”. A înregistrat piese cu mai multe case de discuri şi a atins vârful carierei sale artistice în 1935-36, devenind o legendă în Germania. În anul 1948 decide să plece în America de Sud și semnează un contract cu Hotelul Copacabana Palace (Rio de Janeiro Brazilia). În Brazilia, lucrează intens şi devine foarte cunoscut. Călătoreşte prin întreaga ţară, până când obţine primul său contract în Argentina, la staţia de radio Radio Belgrano. A trăit în Argentina până la moartea sa. Moare pe 3 iunie 1958, în oraşul Olivos. A lăsat două fiice, Nora şi Georgette. Tulceanul GEORGES BOULANGER este considerat unul dintre părinții muzicii de café-concert. Iată motivul pentru care considerăm important ca un festival de gen să-i poarte numele, și aceasta nu aste nicăieri mai potrivit decât în Tulcea, orașul său natal”, a afirmat Ștefan Coman.

În cele două seri de festival de muzică lăutărească și café concert, la Tulcea vor evolua:

-din România: ION GHIȚULESCU – solist vocal muzică lăutărească, Târgu Jiu;  IONEL TUDORACHE – solist vocal muzică lăutărească, Buzău; GRUPUL „CAFÉ-CONCERT” – Alba Iulia, cu următoarea componență:  OVIDIU BARTES – conducere muzicală , VICTOR GEOGEAN – acordeon, ZENO ZANC – contrabass, KALMAN URSUI – pian,  CONSTANTIN FLORESCU – solist vocal

-din Franța: DUO MĂCIUCĂ-LE CAM – La Chapelles de Marais, Franța, cu următoarea componență: MARIAN MĂCIUCĂ (România) – vioară, GERARD LE CAM (Argentina)  – pian

-din Serbia: ORKESTAR DANIJELA – Serbia, cu următoarea componență: DANIJELA VESELINOVIC – trompetă – VLADIMIR KLEM – instrumentist, BOGDAN VESELINOVIĆ  – instrumentist, NIKOLA PESTERAC  – instrumentist, BOJAN VESELINOVIC- instrumentist, DRAGAN LIJESKIC-instrumentist, PEDJA STAMENKOVIC -instrumentist, ALEKSANDAR VELIMIROVIC -instrumentist, MARKO BOJOVIĆ- instrumentist

-din Republica Moldova: COSTI BURLACU & CORINA ȚEPEȘ ȘI FESTIV BAND – Chișinău,  Republica    Moldova

Spectacolele din ambele seri ale festivalului vor fi deschise de artiștii orchestrei Ansamblului „Baladele Deltei”: LĂCRĂMIOARA CHIRIŢĂ – vioară; NICOLAE IFRIM – vioară; NICOLETA LUNGU – vioară; ANA MARCOCI – vioară; ALEXANDRU SAVA – vioară; RĂZVAN GEORGE CROITORU – vioară; VLĂDEANU DRAGOȘ – vioară; ŞTEFAN MINCĂ – chitară; DANIEL  APOSTOLATOS – violoncel bas; IONUŢ STINGHERU – țambal; MARIN ION – clarinet;  ROLLAN ŞTEFAN CHIRIŢĂ – clarinet/saxofon; MARIUS DOBRINEL IORDAN – nai, fluier, caval; CLAUDIU–BOGDAN PASCALE – acordeon; GABRIEL–VALENTIN ANDREI – acordeon, sub bagheta dirijorului AURELIAN CROITORU, cu participarea soliștilor vocali: GEORGETA NICHIFOR, COSTEL ATANASOF, ILEANA LAURA FERARU, LAURA MARIANA MOCĂNIŢĂ.

Redactor: Liliana Fustanela

Foto: Ansamblul „Baladele Deltei”

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism