Patru miniştrii sunt aşteptaţi astăzi, pe litoral
Publicat de Florentina Stan, 21 august 2015, 09:33
Încadrarea medicilor în categoria funcţionarilor publici şi tragerea lor la răspundere penală, dacă primesc atenţii din partea pacienţilor – au stârnit un val de nemuţumiri în rândul cadrelor medicale.
Acestea, alături de alte probleme ale medicilor vor fi discutate vineri, de reprezentanţii Sindicatului Sanitas cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicoiu, la o întânire ce are loc în staţiunea Venus.
Tot vineri, însă în staţiunea Mamaia, sunt chemaţi la discuţii premierul Victor Ponta şi miniştrii economiei şi finanţelor.
Ei vor discuta cu reprezentanţii mediului de afaceri din turism şi cu autorităţile locale, despre impozitul forfetar, codul fiscal şi măsurile de sprijinire a turismului.