Denis Alibec crede că Farul putea obține un rezultat mai bun în meciul cu Sheriff Tiraspol
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 iulie 2023, 09:39
În meciul de aseară disputat la Ovidiu, FarulConstanța – Sheriff Tiraspol, scor 1-0, atacantul Denis Alibec a purtat banderola de căpitan de echipă în lipsa titularului Ionuț Larie, care se află în continuare într-o perioadă de recuperare medicală.
Alibec a avut chiar o ocazie bună în prima repriză când se afla în careul de 16 metri al adversarilor.El a ezitat să șuteze pe poartă și a preferat să facă încă un dribling scurt, dar a fost deposedat repede de apărătorii echipei din Tiraspol.
La interviul realizat după această partidă din manșa I a primului tur preliminar din Liga Campionilor la fotbal, Denis Alibec a declarat că formaţia sa putea să obţină un rezultat mai bun.
„Se putea mai bine, am avut mai multe ocazii. Important e că nu am luat gol şi mergem acolo să ne batem cu ei şi să mergem mai departe. Sperăm să facem şi acolo un meci destul de bun.
Eu zic că ei au fost norocoşi pentru că putea să fie 2-0 în minutul 10. Si ei au o echipă bună, cu calitate, cu experienţă în cupele europene. În meciurile astea important nu e să marchez, ci să câştige echipa.”, a menționat Denis Alibec.
Referitor la meciul retur care va avea loc la 18 Iulie în deplasare, atacantul formației constănțene a afirmat: ”Toată lumea vrea să treacă mai departe. Acolo cu siguranţă vor veni peste noi, acum ne cunosc jocul, dar noi trebuie să rămânem calmi şi să ne facem jocul. Pentru asta am rămas aici, să mergem în Europa şi să facem istorie la Constanţa”, a spus Denis Albec la finalul victoriei cu Şeriff Tiraspol.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FARULTV