Farul Constanța și-a aflat adversarele din Liga Campionilor
Publicat de Catalin Donose,
5 iulie 2024, 14:07 / actualizat: 5 iulie 2024, 15:12
Campioana României la fotbal feminin, Farul Constanța și-a aflat astăzi, grupa din Women’s Champions League.
După tragerea la sorți de la Nyon, prima adversară a campioanei României va fi pe 4 septembrie, formația Mitrovica din Kosovo.
În cazul în care va câștiga acest meci, Farul va juca pe 7 septembrie împotriva norvegiencelor de la Valerenga.
Turneul se va desfășura la Baza Sportivă a Academiei Hagi în perioada 4-7 septembrie.
Runda 1 este una dintre cele două premergătoare fazei grupelor, care începe în octombrie.
Este împărțită în două căi: calea campionilor și calea ligii.
În ambele căi, runda 1 va consta din două etape, fiecare cu meciuri eliminatorii jucate într-un singur loc sub forma unor mini-turnee, cu semifinale pe 4 septembrie și finale pentru locul trei pe 7 septembrie.
Tiberiu Curt, vicepreședinte Farul: „Din păcate, nu putem spune că am avut o tragere ușoară, urmând să jucăm împotriva unor formații puternice, mai ales campioana Norvegiei, care cred ca este favorita grupei. Noi ne vom juca însă șansa și, așa cum poate nu mulți credeau că vom căștiga titlul din primul an, vom aborda cu încredere fiecare meci. Este o nouă experiență din care cu siguranță vom avea de câștigat. Ne bucurăm că vom putea organiza acest turneu pentru că suporterii Farului meritau să vadă la Constanța partide de acest nivel, iar sprijinul lor a fost mereu important pentru echipă”