În cursul zilei de ieri, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a unui 9 inculpați, pentru săvârșirea, în forma autoratului și a complicității, a infracțiunilor de evaziune fiscală, grup infracțional organizat și spălare de bani.
Ancheta în acest caz a fost declanșată în data de 28 noiembrie 2011, când procurorii DIICOT Constanţa s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa pe teritoriul României a unui grup structurat infracţional, format de cetăţeni de naţionalitate chineză și română, asociaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale cu personalitate juridică română.
Ulterior cazul a fost preluat la Structura Centrală a DIICOT, având în vedere faptul că, pe parcursul cercetării penale, Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF a sesizat cu privire la faptele de evaziune fiscală săvârșite de aceleași persoane de cetățenie chineză, prin intermediul mai multor societăți comerciale care activau pe teritoriul României și care în mod fictiv au înregistrat în contabilitate facturi fiscale provenite de la societăți comerciale tip ,,fantomă”, în scopul măririi cheltuielilor efectuate și, implicit, al diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Gruparea ar fi fost constituită încă din anul 2010, mai spun procurorii DIICOT.
În perioada 2010 – 2013, aceştia au înfiinţat mai multe firme care înregistrau în contabilitate facturi fictive provenite de la societăţi de tip fantomă.
Prejudiciul adus bugetului statului este de 1.984.683 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Procurorii au dispus măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului, o parte din acesta fiind recuperat în timpul urmăririi penale.
Cazul a fost înaintat Tribunalului București spre competentă soluționare.