Ascultă Radio România Constanța Live

export de grau romanesc

Egiptul primește mai puține oferte și la prețuri mai mari la licitația organizată pentru achiziționarea de grâu

Egiptul primește mai puține oferte și la prețuri mai mari la licitația organizată pentru achiziționarea de grâu

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 septembrie 2017, 18:41

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a primit mai puține oferte, și la un preț mai mare, la licitația pe care a organizat-o marți, traderii fiind reticenți să mai livreze grâu Egiptului după oprirea a două nave cu grâu din România și Franța pe motiv că ar conține semințe de mac, informează Reuters.

Potrivit surselor citate de Reuters, la licitația organizată marți, GASC a primit oferte de livrare de grâu în perioada 21-31 octombrie de la doar șase furnizori, în loc de 15 furnizori care în mod normal fac oferte pentru a livra grâu celui mai mare cumpărător mondial. În plus, un trader a dezvăluit că prețurile oferite la licitația de marți au inclus și o primă de risc cuprinsă între patru și 11 dolari pe tonă.

Procuratura din Egipt nu a luat încă o decizie cu privire la cele două nave cu grâu din România și Franța oprite în portul Safaga, dar se așteaptă ca acestea să fie eliberate după cernerea grâului. Cu toate acestea, furnizorii se tem că procedurile ar putea să se întindă pe mai multe luni.

Acest dosar este similar cu disputa de anul trecut când traderii au boicotat licitațiile organizate de GASC după introducere a unor cerințe conform cărora grâul importat trebuia să aibă un conținut zero de cornul secarei, standard pe care traderii îl consideră imposibil. În cele din urmă, autoritățile egiptene au renunțat la aceste cerințe.

„Există îngrijorări serioase cu privire la problema semințelor de mac care au dus la diminuarea numărului de ofertanți astăzi. Aceasta ar putea provoca întârzierea vaselor în porturi timp de mai multe săptămâni, până la o lună”, a declarat un trader european.

Cea mai mică ofertă formulată la licitația organizată marți de GASC a fost de 60.000 de tone de grâu din Rusia la un preț de 212,20 dolari pe tonă, inclusiv transport și navlu. Două firme au oferit grâu din România, ADM a oferit 60.000 de tone de grâu din România la un preț de 204,25 dolari pe tonă fără transport și navlu, iar Cofco a oferit și el 60.000 de tone de grâu din România la un preț de 204,99 dolari pe tonă fără transport și navlu.

Un trader din Cairo a precizat că prima de risc adăugată pentru grâul din Rusia este de aproximativ patru dolari pe tonă, în timp ce ofertele pentru grâul din Franța și România au adăugat o primă de risc de 10 respectiv 11 dolari pe tonă.

Rezultatele licitației organizate marți de GASC urmează să fie anunțate în cursul serii.

AUDIO | Șantierul Naval Mangalia, aflat în insolvență, vinde active de 8 milioane de euro
Economie luni, 19 august 2024, 08:53

AUDIO | Șantierul Naval Mangalia, aflat în insolvență, vinde active de 8 milioane de euro

Știri online - Radio...

AUDIO | Șantierul Naval Mangalia, aflat în insolvență, vinde active de 8 milioane de euro
TULCEA, CONSTANȚA: Noi focare de pesta micilor rumegătoare confirmate în 4 localități
Economie joi, 25 iulie 2024, 06:10

TULCEA, CONSTANȚA: Noi focare de pesta micilor rumegătoare confirmate în 4 localități

Știri online - Radio...

TULCEA, CONSTANȚA: Noi focare de pesta micilor rumegătoare confirmate în 4 localități
AUDIO | Seceta și căldura excesivă au compromis culturile de porumb și floarea-soarelui
Economie marți, 16 iulie 2024, 06:40

AUDIO | Seceta și căldura excesivă au compromis culturile de porumb și floarea-soarelui

Știri online - Radio...

AUDIO | Seceta și căldura excesivă au compromis culturile de porumb și floarea-soarelui
Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat miercuri
Economie marți, 14 mai 2024, 14:30

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat miercuri

Știri online - Radio...

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat miercuri
Economie luni, 13 mai 2024, 07:18

AUDIO | România riscă sancțiuni, dacă întârzie în aplicarea Directivei RED, ce vizează energia verde

Știri online - Radio...

AUDIO | România riscă sancțiuni, dacă întârzie în aplicarea Directivei RED, ce vizează energia verde
Economie joi, 9 mai 2024, 09:16

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale şi electricitate, în scădere cu 25%, respectiv 15%, în luna aprilie

Știri online - Radio...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale şi electricitate, în scădere cu 25%, respectiv 15%, în luna aprilie
Economie luni, 15 aprilie 2024, 09:19

AUDIO | Noi măsuri de sprijin financiar pentru firme. Cererile se pot depune începând de astăzi

Știri online - Radio...

AUDIO | Noi măsuri de sprijin financiar pentru firme. Cererile se pot depune începând de astăzi
Economie vineri, 22 martie 2024, 07:37

Preţul aurului a atins joi un nou record

Știri online - Radio...

Preţul aurului a atins joi un nou record

Zeci de mii de tone de grâu românesc, respinse la export în Egipt. Președintele ROMPAN: „Este un afront adus agricultorilor români“

Zeci de mii de tone de grâu românesc, respinse la export în Egipt. Președintele ROMPAN: „Este un afront adus agricultorilor români“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 23 august 2017, 17:39

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, analizează o posibilă respingere a unei livrări de 63.000 de tone de grâu din România care a ajuns în portul Safaga de la Marea Roșie, susține agenția Reuters.

Conform surselor citate de agenția britanică, Autoritatea Sanitar-Veterinară din Egipt a identificat semințe de mac în grâul importat din România, achiziționat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean.

Dacă va fi re-exportată, aceasta va fi prima livrare de grâu achiziționată de GASC căreia îi va fi refuzat accesul într-un port egiptean după refuzarea unei livrări de grâu din Franța în anul 2015 pe motivul conținutului ridicat de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale — n. r.), refuz care a provocat o dispută care s-a întins pe durata unui an cu privire la cerințele care trebuie respectate de grâul importat de Egipt.

„Discuția cu grâul care ar fi fost refuzat în Egipt, am spus foarte clar că nu este o informație oficială. Grâul despre care este vorba a fost exportat din Portul Constanța, dar în Portul Constanța au fost inspectorii egipteni care aici au făcut verificările, au dat bun de export, deci nu pot fi probleme de genul acesta. Mai mult decât atât, în România grâul nu are mac”, a precizat președintele PSD, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Întrebat dacă a luat legătura cu autoritățile egiptene, Dragnea a răspuns: „Nu am luat, pentru că nu am un telefon al lor”, subliniind totodată că „în condițiile în care inspectorii egipteni l-au verificat aici, când a plecat din Portul Constanța, este foarte greu de crezut că pot fi probleme acolo”.

Pierderi semnificative pentru economia României

Dacă s-ar renunța la contractele cu Egiptul, România ar urma să piardă 20% din piață pentru că exportăm 2 milioane de tone de grâu pe piața egipteană din totalul de 10 milioane pe care le exportă România în lume.

„În spatele unei așa-zise măsuri pentru evitarea unei calități inferioare a grâului de fapt stă interesul marilor traderi internaționali de a elimina micii exportatori români  care se văd nevoiți să declare originea mărfurilor, în timp ce marii traderi nu spun de unde este marfa și, ca atare, nu este supusă acestui embargou calitativ. România este practic o victimă a acestui joc al multinaționalelor“, este de părere președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, într-un interviu acordat Radio Constanța.

Aceleași condiții de calitate le sunt impuse și marilor jucători de pe piața de profil, mai susține Ionescu, însă, afirmă acesta, „în vamă dacă vrei să deschizi amândoi ochii, îi deschizi, dacă nu, deschizi doar unul și unul îl închizi. În mod cert pentru marii traderi care exportă tot grâu românesc, acest grâu va pătrunde pe piața egipteană obligându-i pe mici producători și traderi autohtoni să apeleze la intermedierea acestor traderi internaționali“

Dacă embargoul calitativ va fi, în cele din urmă, impus României, măsura va afecta prețul de comercializarea a cerealelor și implicit pe comercianții care au investit în depozite, în silozuri și care acum se văd nevoiți să-și vândă afacerile către străini, după cum susține tot președintele ANEIR.

O altă explicație ar fi de natură politică, a mai afirmat  Mihai Ionescu.

„România, deși a avut relații politice foarte bune cu Egiptul, anumite opinii din ultima perioadă ar putea fi o altă explicație a motivelor pentru care s-au năpustit efectiv acum să interzică orice import din România sub diferite pretexte așa-zis calitative“, crede Ionescu.

Președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu este de părere că ne confruntăm cu o problemă artificial creată, deoarece încărcătura de cereale nu a plecat din Portul Constanța fără a fi fost mai întâi supusă unor analize calitative.

Președintele ROMPAN: România ar putea fi victima unui conflict intern între autoritățile de la Cairo

„Nava n-a plecat din România decât după ce comisia egipteană și-a dat avizul că marfa corespunde condițiilor contractuale, cât și de către SGS, supraveghetorul internațional care a fost agreat de ambele părți contractante că prezența semințelor toxice nu trebuie să depășească 0,05%, iar pe navă s-au găsit semințe toxice de 1.700 de ori mai puțin decât ce e prevăzut în contract. Acest lucru mă face să cred că operatorul român, respectiv Cereal Com Dolj, nu va păți ceva într-un proces internațional, ori GASC, autoritatea egipteană care importă grâu să dorească să mai reducă din preț pentru că între timp prețul grâului a mai scăzut pe piața internațională, ori este o luptă internă între autoritatea de import și autoritatea sanitar-veterinară egipteană“, a evidențiat liderul ROMPAN, chestionat de reporterii Radio Constanța.

Aurel Popescu a mai specificat faptul că firma exportatoare din România poartă negocieri cu autoritatea de stat egipteană pentru ca cerealele să fie descărcate.

„Cei doi parteneri, respectiv Cereal Com Dolj și GASC poartă discuții și negocieri ca să dea drumul la descărcarea navei și eu cred că și autoritățile române ar trebui să intervină foarte direct și decis și la Ambasada Egiptului în România, și probabil cu ministrul Agriculturii din Egipt să lămurească aceste probleme pentru că nu este numai un afront adus unui operator, ci este un afront care se aduce agricultorilor români și calității grâului românesc care este recunoscut pe plan internațional ca un grâu foarte bun pentru panificație și un grâu foarte bun pentru export“, a mai denunțat președintele ROMPAN, Aurel Popescu.

Control deosebit de riguros sau… nod în papură?

Adrian Butucă, directorul executiv al companiei Cotecna Inspection SA, filiala Constanța, una dintre firmele mandatate pentru serviciile de inspecție și certificare comercială, a declarat pentru Radio Constanța, că avizul final de control al calității, la plecarea navei,  a fost dat de TUV Nord Egipt, firma nominalizată de compania GASC, achizitorul de stat egiptean.

„Noi am fost nominalizați și am avut un mandat clar asupra a ceea ce trebuie să facem și asta am făcut. Nu am avut nicio treabă cu semințele de carantină. Macul (poppy seeds – eng.) nu este o plantă de carantină nici la noi, nici în Egipt. Există un standard pe care îl avem și nu scrie așa ceva“, susține directorul executiv al Cotecna Inspection SA, Adrian Butucă.

Tot el spune că l-a întrebat pe omologul său egiptean despre motivele pentru care macul a fost respins.

„Mi-a spus că în Egipt e considerat drog. Shipper-ul a avut un contract comercial în care se prevedeau niște chestii. Nu apare nimic de semințele de mac. Nu există în standardul lor. Lucrăm pe standarde. Nici măcar în standardul lor nu există macul ca o plantă de carantină. Atunci, de ce vreți să refuzați marfa? Pe standardul pe care autoritățile fitosanitare s-ar fi uitat ca să vadă dacă corespunde sau nu, nu este trecut acest lucru.  Orice firmă din România, dacă ar fi fost nominalizată, avea acceași problemă, care nu știu dacă e reală. În plus, dacă tu nu știi trebuie să controlezi așa ceva, mă apucam eu să fac ce?!“, se întreabă retoric Adrian Butucă.

Potrivit agenției Reuters, purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii, Hamid Abdul Dayem, a declarat că Direcția de Carantină Agricolă de la Cairo  a respins transportul românesc, însă decizia finală va aparține procuraturii, căreia i-a fost trimis dosarul din cauza existenței semințelor de mac.

***

Anul trecut, în urma boicotării licitațiilor sale de către traderii de cereale, autoritățile egiptene au trebuit să renunțe la cerințele conform căruia grâul importat trebuia să aibă un conținut zero de cornul secarei, standard pe care traderii îl consideră imposibil. În plus, autoritățile egiptene nu mai trimit inspectori guvernamentali peste hotare să aprobe grâul care urmează să ajungă în Egipt. Cu toate acestea, în luna iunie a acestui an acest sistem de inspecție a fost pus sub semnul întrebării după ce un tribunal egiptean a decis să îl suspende, chiar dacă guvernul de la Cairo nu a implementat încă decizia tribunalului și are timp să facă recurs la decizia curții.

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism