CONSTANȚA/VIDEO: Explozie într-un apartament. Două persoane și-au pierdut viața – update
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 august 2017, 21:30 / actualizat: 31 august 2017, 23:11
UPDATE:
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță: „În această seară, pompierii constănțeni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc compus din parter și 4 etaje. O parte dintre locatari s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă și spumă, 2 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe SAJ. O parte dintre colegi interveneau pentru lichidarea acestui incendiu, iar ceilalți, pentru evacuarea persoanelor rămase în bloc. După lichidarea incendiului, în apartament au fost identificate 2 persoane decedate: un copil minor și o femeie.”
–––––––––––––––––––––––––––––
UPDATE:
Patru persoane, printre care și un copil de 4 ani primesc îngrijiri medicale în ambulanțe.
Din primele informații, două persoane sunt decedate.
Cele două persoane care și-au pierdut viața sunt mamă și fiu.
ISU a informat că a fost vorba despre o explozie, urmată de un incedniu puternic.
Cauza acestei tragedii nu este încă stabilită, iar pompierii și poliția efectuează cercetări.
–––––––––––––––––––––––––––––––
Pompierii ISU Dobrogea intervin la un incendiu puternic, care a cuprins un apartament de pe bulevardul Aurel Vlaicu numărul 11, bloc C3.
Potrivit primelor date, mai multe persoane ar fi blocate în interior.
Revenim cu amănunte.