FOTO-VIDEO | TULCEA: Accident naval, cu persoane dispărute, incendiu și pericol de explozie – SCENARIUL unui exercițiu desfășurat la Mila 23
Publicat de Adina Sîrbu, 13 octombrie 2023, 13:41
La data de 12 octombrie, în jurul orei 11,00, s-a produs o situație de urgență generată de producerea unui accident naval, pe raza localității Mila 23, comuna Crișan.
Conform planului de intervenție, un echipaj de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Pichetului de pompieri Nave Operative Crișan s-au deplasat în timp operativ către locul de producere a accidentului.
Au fost dislocate și forțe din cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Crișan, Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, Autoritatea Navală Română și Administrația Fluvială a Dunării de Jos.
La sosirea echipajelor de intervenție, acestea au constat că este vorba despre un accident naval, în care au fost implicate 4 persoane, dintre care o persoană cu atac de panică, o persoană cu multiple traumatisme și 2 persoane dispărute.
Persoana rănită a fost preluată de către echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical calificat, iar pentru căutarea celor două persoane dispărute, a fost solicitat, în sprijin și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o ambarcațiunea SAR tip Targa.
În urma executării misiunii de căutare, persoanele au fost găsite în viață, fiind transportate către punctul de acordare a primului ajutor medical de la nivelul ambulanței SMURD, suferind de o ușoară hipotermie.
La intervenție a fost solicitat și sprijinul echipajelor din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.
ISU ”Delta” Tulcea face precizarea că ESTE VORBA DESPRE SCENARIUL UNUI EXERCIȚIU, însă atrage atenția că, în ultima perioadă, pe raza județului Tulcea, s-au produs astfel de accidente, soldate, de cele mai multe ori, cu pierderi de vieți omenești.
Scenariul exercițiului a fost unul complex, incluzând și elemente surpriză, cum ar fi izbucnirea unui incendiu produs în urma unui scurtcircuit electric la instalația ambarcațiunii, dar și scurgeri de combustibil, pentru a testa capacitatea de adaptare a forțelor de intervenție la situații neprevăzute.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea recomandă tuturor conducătorilor de ambarcațiuni să manifeste prudență maximă, pentru a evita producerea unei situații de urgență similară.
Le mulțumim pentru participare tuturor forțelor implicate și voluntarilor care și-au luat rolul de victimă în serios, pentru ca acest exercițiu să fie cât mai apropiat de o situație reală – se arată într-un comunicat.
Sursă, foto, video: ISU Delta Tulcea