AUDIO: Ex Librisuri ”Constantin Brâncuși”, de văzut pe verticală
Publicat de Carmen Secuiu, 7 mai 2016, 17:29 / actualizat: 7 mai 2016, 22:56
În România, 2016 a fost declarat „Anul Constantin Brâncuși”, pentru a aminti lumii întregi că în urmă cu 140 de ani, pe 19 februarie, în satul gorjean Hobița, se năștea părintele „Păsărilor măiastre”, al „Coloanei infinitului” și al multor alte capodopere intrate în istoria artei.
În semn de prețuire pentru memoria marelui sculptor, la Constanța s-a organizat, sub înaltul patronaj al Comisiei Naţionale a României UNESCO, Simpozionul Ex Libris „Constantin Brâncuşi – 2016” la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
”La 150 de ani de la înființarea Academiei Române, artiști și maeștri din academie ne-am reunit în cadrul acestei expoziții. Este vorba despre mândria de a face parte din cultura română. Occidentalii au obiceiul de a se lăuda cu artiștii și cu tot ce ține de cultura lor, ceea ce ar trebui să facem și noi și asta facem prin acest proiect la care au participat studenți, liceeni, artiști consacrați, din toate generațiile, din toate spectrele culturale, din toate zonele țării și din Republica Moldova.
Prin acest ”Ex libris” am vrut să autentificăm un personaj pentru un colecționar de carte, iar faptul că noi am făcut-o virtual, biblioteca este numită România. Este esențial ca vizitatorii să cunoască gravura și metoda de multiplicare care a stat la baza digitalului, a offset-ului. Aceste ex librisuri reprezintă tehnica de multiplicare din trecut”, menționează acad. prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu și managerul de proiect, conf. univ. Florin Stoiciu de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Cele 200 de gravuri au fost realizate de 200 de artiști, printre care cei mai importanți pictori, sculptori și gravori ai momentului. Au semnat ex librisuri ”Brâncuși”, Mircia Dumitrescu, Napoleon Tiron, Mihail Mănescu, Marieta Besu, Gheorghe Caruțiu, Ion Tițoiu, Tudor Tițoiu, Gina Costescu.
Impresionanta expoziție de ex librisuri va rămâne deschisă până pe 12 mai, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța după care urmează să fie itinerată la Muzeul de Artă Tulcea, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi Bucureşti, Muzeul Cotroceni, Muzeul Peleş, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin, Muzeul de Artă Târgovişte, Muzeul de Artă Târgu Jiu și Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea.
Eveniment-pilot, simpozionul va fi continuat, începând din anul 2017, cu o bienală sau o anuală internaţională, Ex Libris „Constantin Brâncuşi“.
Lucrările au fost așezate atipic, pe podea. Explicația: ”Fiind expuse într-un muzeu de arheologie, să poată fi privite de sus în jos”!
carmensecuiu@radioconstanta.ro