Program mai lung la Evidenţa Persoanelor Constanţa
Publicat de magda.chirana, 29 octombrie 2014, 09:44
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi-a suplimentat programul de lucru cu publicul în această săptămână pentru a face faţă solicitărilor persoanelor care vor să aibă buletinele în regulă pentru alegerile prezidentiale de duminică.
Astfel, miercuri şi vineri se primesc documente între orele 8.30 – 14.30 şi se eliberează actele de identitate în intervalul orar 14.30 – 18.00.
În cursul zilei de joi, documentele se primesc între orele 12.30 şi 18.30 iar restituirea cărţilor de identitate se face în intervalul orar 9.00 – 12.30.
Ghişeele vor fi deschise pentru public şi sâmbătă , 1 noiembrie când se primesc şi se restituie acte de identitate de la 8.00 la 16.00, iar duminică, 2 noiembrie, chiar în ziua alegerilor, se primesc şi se restituie acte de identitate în intervalul orar 8.00 – 21.00.
SediuL pentru lucrul cu publicul se află în CITY Park Mall la etajul II, în cadrul Centrului pentru Servicii Publice Constanţa.