Ascultă Radio România Constanța Live

eva pavel

Telemedicina – o a doua opinie medicală pentru pacienții români

Telemedicina – o a doua opinie medicală pentru pacienții români

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 iunie 2020, 14:23

În vremea pandemiei de coronavirus, spitalele din stăinătate au identificat o metodă de comunicare cu pacienții români, astfel încât aceștia să nu se simtă abandonați: video-call-ul.

Medici din Elveția, Franța, Grecia, Turcia și Austria oferă prin telemedicină o a doua opinie medicală. Cazurile oncologice grave au ajuns însă la tratament, prin curse charter organizate special, spune Eva Pavel, consilier pentru spitale din străinătate.

Vă rog să ne spuneți dacă pacienții care au dorit să apeleze la o a doua opinie medicală au fost afectați de pandemia de coronavirus?

Eva Pavel : În această perioadă a trebuit să identific o serie de servicii și să obțin mai multe beneficii pentru pacienții români, pentru că nu au avut posibilitatea să plece în străinătate. Însă am identificvat mai multe spitale din străinătate care au fost de acord să ofere opinii medicale pacienților din România prin intermediul Video Call-ului. Practic, pacientul a avut acces video la medicul care i-a primit dosarul și i-a răspuns pacientului la toate întrebările pe care el le avea și a putut să înțeleagă dacă este o situație urgentă, dacă poate să aștepte să treacă această perioadă și să meargă în spitalul respectiv, dacă există soluții, dacă există o altă aparatură care să rezolve situația medicală pe care o are.

Ce s-a întâmplat cu cazurile grave,pacienții oncologici care aveau tratamente programate în străinătate sau intervenții chirurgicale?

Eva Pavel : Spitalele respective au găsit soluții și pentru acești pacienți. Au fost situații diferite. Unii pacienți au pus în legătură medicul curant din România cu medicul din străinătate. Cei doi medici au discutat despre starea pacientului și au fost situații în care pacienții ar fi trebuit să meargă la tratamentul pe care ei îl începuseră acolo și atunci au apelat la serviciul de ambulanță al spitalului din străinătate, care s-a ocupat de toate aprobările, astfel încât cazurile urgente chiar au putut să meargă la unele spitale din străinătate. Au fost operații foarte complicate care au avut nevoie de o anumită aparatură. În schimb, pacienții care au avut tratamente ce se puteau amâna sau care se puteau face în țară au ales să le facă în România.O altă posibilitate pentru pacienții români în vremea pandemiei de COVID-19 au fost charterele pe care spitalele le-au organizat, au existat chiar și bilete de avion pe care am putut să le obținem gratuit pentru pacienți la aceste chartere, ca să poată merge să își rezolve problemele medicale.

În ce țări au plecat pacienții români?

Eva Pavel :Cei mai mulți, în proporție de 98%, au plecat în Turcia. Au mai mers și în Austria. Iar opiniile prin intermediul serviciului Video Call le-am obținut din Elveția, Franța, Grecia, Turcia și Austria.Mă bucură faptul că spitalele imediat au identificat și au acceptat această metodă de comunicare cu pacienții, astfel încât să nu se simtă abandonați.

Ce pași trebuie să urmeze pacienții care doresc de acum încolo o a doua opinie medicală pentru un diagnostic pus în țară?

Eva Pavel : Noi continuăm cu consultațiile oferite prin serviciul Video Call și nu știm încă pentru ce perioadă. Pacienții ne pot trimite dosarele medicale iar noi le vom transmite către țările pe care pacientul le alege și stabilim o dată și o oră la care sunt disponibili medicul și pacientul, pentru ca pacientul să primească răspuns la întrebările sale. Pacienții ne pot identifica foarte ușor, pe siteul www.spitalestrainatate.ro sau pe paginile de facebook și de instagram Eva Pavel. Românii pot apela cu încredere la serviciul gratuit de „second opinion”. A doua opinie este importantă în diagnosticare, este important ca omul să știe și ce alte scheme de tratament sunt aplicate în străinătate. Trebuie doar să se documenteze puțin și să ne transmită dosarul, astfel încât noi să putem da informația corectă către spitalele din străinătate iar pacientul să primească o a doua opinie cât mai clară.

Realizator – Larisa Calistru

Participanți de toate vârstele au venit la Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 15:26

Participanți de toate vârstele au venit la Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum

A șasea ediție a Crosului Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, s-a desfășurat, astăzi, la Constanța pe plaja Modern. Evenimentul i-a...

Participanți de toate vârstele au venit la Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum
Vergil Chițac: “Constanța este mult mai bine decât am găsit-o”
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 14:28

Vergil Chițac: “Constanța este mult mai bine decât am găsit-o”

La preluarea celui de-al doilea mandat de primar al municipiului Constanța, Vergil Chițac i-a criticat pe foștii edili, chiar dacă s-a lăudat...

Vergil Chițac: “Constanța este mult mai bine decât am găsit-o”
Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere, în cadrul unei ceremonii la Ovideo
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 14:06

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere, în cadrul unei ceremonii la Ovideo

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei...

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere, în cadrul unei ceremonii la Ovideo
podgorie, vita de vie, struguri - foto - unsplash
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 13:13

AUDIO | Regiunile viticole din Dobrogea, renumite pentru calitatea vinurilor

Regiunile viticole din Dobrogea sunt renumite pentru calitatea vinurilor, dar și pentru multitudinea de atracții turistice. Enoturismul pune în...

AUDIO | Regiunile viticole din Dobrogea, renumite pentru calitatea vinurilor
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 13:02

CONSTANȚA: A fost constituit noul Consiliu Local al Municipiului

Ceremonia oficială de constituire a Consiliului Local Constanța a avut loc astăzi, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului judeţean...

CONSTANȚA: A fost constituit noul Consiliu Local al Municipiului
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 12:36

Comportamentul agresiv în trafic poate fi semnalat pe aplicația M.A.I.

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea...

Comportamentul agresiv în trafic poate fi semnalat pe aplicația M.A.I.
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 12:02

Doi șoferi care consumaseră alcool, opriți în trafic de polițiștii constănțeni

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa...

Doi șoferi care consumaseră alcool, opriți în trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 10:34

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații despre această tânără, anunțați autoritățile. Este căutată de familie

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la...

Județul CONSTANȚA: Dacă aveți informații despre această tânără, anunțați autoritățile. Este căutată de familie

INTERVIUL DIMINEȚII | Eva Pavel, consilier medical: „Sunt aici pentru toți românii care doresc să ceară o opinie sau să meargă să se trateze la unul din spitalele din străinătate, fără a fi nevoie să mă plătească“

Publicat de , 23 noiembrie 2019, 10:08

În România prinde tot mai mult  ideea de lua o a doua opinie medicală, prin serviciul de consiliere medicală care este gratuit, și la care poate apela oricine se află în dificultate. Eva Pavel a ajuns să fie consilierul medical al multor români cu diferite probleme de sănătate (oncologice, transplant de celule stem, cardiologice, estetice) care își caută salvarea în spitalele din alte țări. 

La Interviul dimineții am aflat astăzi care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pacienții pentru a obține o opinie  medicală din străinătate și care sunt beneficiile în cazul în care apelăm la un consilier.

Eva Pavel: Prin serviciile pe care eu le fac, facilitez accesul pacienților români la opinie medicală gratuită la spitalele cu care lucrez în întreaga lume și accesul lor în unitățile respective. Pacienții vin la noi să ne ceară o opinie și atunci identifică metode noi, revoluționare, de tratament, și pleacă în străinătate pentru a se trata, dar de cele mai multe ori rămân în țară, venind practic doar să se informeze dacă există alte metode de tratament. N-aș putea să spun că este o modă în a pleca în străinătate, mai degrabă aș spune că este o necesitate, având în vedere noile metode de tratament și de investigație. Din păcate, românii nu sunt familiarizați cu conceptul de consiliere. Ei nu știu că pot beneficia de un consilier la spitalele din străinătate în mod gratuit. Deci, practic, eu sunt aici pentru toți românii care doresc să ceară o opinie sau să meargă să se trateze la unul din spitalele din străinătate, fără a fi nevoie să mă plătească. Cel puțin până anul trecut nu au fost atât de familiarizați, este adevărat că au început din ce în ce mai mult să înțeleagă faptul că la nivel mondial sunt o serie de descoperiri și de tratamente, dar și de investigații.

E important să apelăm la un consilier medical, este un serviciu gratuit?

Eva Pavel: Da, este un serviciu gratuit pentru pacienții români. Rolul meu este să îi fac pe ei să se simtă cât mai aproape de casă acolo unde merg să se trateze, rolul meu este să le obțin o serie de beneficii la spitalele la care ei merg, la aeroport îi așteaptă o mașină din partea spitalului în mod gratuit, opinia medicală pe care ei o primesc este gratuită. Înainte de a pleca la spitalul respectiv primesc de la mine schema de investigații pe care o vor urma acolo, costurile pe care le vor avea la spital pentru investigații sau tratamente și îi va aștepta un vorbitor de limba română, care îi va însoți pe toată perioada șederii în spital.

După opinia din România, este bine să luăm o a doua părere din străinătate?

Eva Pavel: Nu pot să dau niciun sfat pacienților, ei aleg! Ei vin la mine și îmi cer câte 2-3 opinii, le dau opinii de la mai multe spitale, din mai multe țări. Tot ei sunt cei care aleg unde să meargă. Practic, eu pot să îi ajut cu mai multe opinii medicale din străinătate, pot merge să iau opinii medicale de la mai multe spitale din România. Prefer să îi las pe ei să decidă.

De obicei, primul diagnostic este confirmat?

Eva Pavel: De-a lungul anilor ne-am întâlnit cu tot felul de situații. Au fost pacienți care au avut scheme de investigații incomplete, din cauza aparaturii performante din străinătate au reușit să facă investigații mult mai detaliate, au fost pacienți cărora li s-a confirmat sau li s-a infirmat diagnosticul, începând de la copii până la bătrâni.

Ce se întâmplă după ce pacientul primește opinia secundară?

Eva Pavel: pacientul decide care sunt următorii pași pe care îi face. Teoretic, aș putea să spun că o parte dintre ei merg să se trateze, îmi răspund că vor să se trateze în spitalul de la care au primit opinia medicală, urmând ca eu să iau programarea de la medic, pacientul îmi transmite biletul de avion, le rezerv mașina la aeroport să îi aștepte, le dau o listă cu hotelurile la care se pot caza și mă ocup inclusiv de rezervarea la hotel. Practic, pacientul are o singură grijă: aceea de a se întoarce sănătos acasă.

De ce preferă românii să plece să se trateze în străinătate și mai ales unde?

Eva Pavel: Românii fac acest lucru într-un moment critic al vieții lor. Atunci când practic nu reușesc să identifice ușor soluțiile de vindecare pleacă bolnavii oncologici cel mai mult. N-aș putea să spun de ce preferă, n-aș putea să spun că din cauza confortului. Aș spune că pleacă din cauza metodelor revoluționare. Cel mai des, de exemplu în ultima lună, sunt pacienții care au plecat pentru transplant de celule stem, pentru o metodă nouă de tratare a unui tip de cancer, este metoda hypech, chimioterapie caldă care acolo se face foarte des. Aici nu știu să se practice. Cam acestea sunt motivele pentru care pleacă pacienții. Cel mai des aleg Turcia și Austria. Acolo ei își plătesc tratamentele, iar prețurile diferă de la un pacient la altul. Chiar dacă doi pacienți au același diagnostic, nu urmează același tratament. Sunt personalizate. Doar testul de analize este standard.

Care sunt cele mai mari probleme de sănătate ale oamenilor care apelează la acest serviciu?

Eva Pavel: Sunt pacienții bolnavi de cancer, din păcate.Însă avem și pacienți care merg pentru pachetele de ceck up. Mă încântă că din ce în ce mai mulți oameni se gândesc că prevenția este mai importantă decât tratarea unei boli. Multe persoane merg să facă un set complet de analize, într-o singură zi și au și un răspuns. Sunt persoane care merg și pentru estetică (de ce nu?), pentru cardiologie și din păcate sunt tot mai mulți copii.

Pacientele cu cancer ovarian sau cancer la sân beneficiază de opinie medicală gratuită din partea medicilor din Turcia?

Eva Pavel: Joi a avut loc o astfel de întâlnire la București. Am avut o comisie medicală care a fost alături de pacientele din România, pentru a le oferi o opinie medicală pe baza dosarului medical. Practic, a fost o discuție liberă între pacient și această comisie. A fost o zi plină de emoție. Unele paciente au ieșit de acolo foarte împăcate, fericite că au primit răspunsuri bune. Eu organizez astfel de întâlniri pe secții diferite aproximativ odată pe săptămână. Joi, pe 28 noiembrie, voi aduce în București un oncolog care este deschis să stea de vorbă cu toți pacienții cu probleme oncologice de orice tip. Discuția are loc doar pe baza dosarului medical, iar pacientul poate să îi adreseze medicului orice întrebare.

Cum pot da pacienții din Constanța de dumneavoastră?

Eva Pavel: Este foarte simplu, sunt foarte ușor de găsit pe facebook și pe instagram: Eva Pavel. La fiecare întâlnire pe care noi o stabilim între pacienți și medici vin persoane din Constanța. Am o colegă aici la malul mării care este foarte aproape de pacienții din Constanța și oricând îi poate ajuta.

Cum ați ajus să fiți consilier medical?

Eva Pavel: Din păcate, este o poveste tristă așa cum am început eu, dar cu un final fericit pentru pacienții din România. Sunt destul de emoționată când vorbesc despre acest lucru  și îmi este destul de greu.

Care sunt pașii pe care ar trebui să îi facă un pacient pentru a obține o opinie medicală din străinătate?

Eva Pavel: În primul rând să mă contacteze, așa cum am spus, pe pagina de facebook sau pe instagram. Pacientul va primi informații foarte clare despre fiecare pas pe care trebuie să îl facă. Primul este acela de a-mi transmite dosarul medical. De preferat, dosar medical complet. Echipa mea va traduce acel dosar, îl va trimite către spitalul pentru care pacientul m-a contactat. În aproximativ 2 zile primim o opinie medicală la acel dosar și informăm pacientul cu răspunsul medicului. De regulă, pacienții nu prea știu la ce spital își doresc să ajungă. Ne caută și spun că doresc să găsească o soluție pentru boala de care suferă. Și atunci noi trimitem la 2-3 spitale din lume.

Care sunt beneficiile pacienților care apelează la un consilier?

Eva Pavel: Printr-un consilier medical, pacientul ajunge mult mai repede la spitalul la care își dorește să meargă. Am posibilitatea să le obțin programarea de pe o zi pe alta dacă sunt urgențe. Dacă ar merge singur către acest spital, probabil ar dura o lună sau două. Există departamente de relații internaționale în fiecare spital și este destul de greu să fie preluat extern. Atunci, spitalele preferă să lucreze cu persoane ca mine, cu un consilier care le facilitează accesul. Un alt beneficiu, pe lângă faptul că primește rapid opinie medicală și programare, aș putea să spun că dosarul său ajunge mult mai rapid la clinica la care pacientul dorește să urmeze tratamentul. Știu să identific mai ușor care sunt clinicile care simulează pe nevoia pacientului, comparativ cu el, care încearcă să caute singur și ar putea ajunge, de exemplu, la un spital care nu are specializarea necesară lui.

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – Radio Constanța