Farul Constanța a fost învinsă în această seară în partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în cadrul Ligii I de fotbal, etapa a-III-a, faza play-off.
Partida a început într-o notă de dominare a echipei constănțene.FC Voluntari a jucat mai mult defensiv și nu a primit gol, dar nici jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi nu și-au creat oportunități de a înscrie.
În repriza a doua gazdele s-au bazat în continuare pe jocul defensiv încercând să profite de anumite situații pentru a se lansa în defensivă.Supriza a venit în minutul 89 dintr-o fază fixă.
FC Voluntari a beneficiat de un corner care a fost executat de pe partea dreaptă.Fundașul Denis Ciubotariu a trimis mingea cu capul spre poarta apărată de Marian Aioani, iar mijlocașul Ricardinho a preluat și a marcat, fiind mai rapid decât fundașul farist Radu Boboc care nu a reușit să-l blocheze.
Farul Constanța rămâne pe locul 5 în clasamentul provizoriu din play-off, cu 25 de puncte, iar FC Voluntari a urcat pe locul 3, cu 30 de puncte, fiind la egalitate cu Universitatea Craiova (locul 4).Echipa din Bănie joacă mâine de la ora 18.00, în deplasare, cu FCSB.
De luni începe etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale.
Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale, a anunţat duminică premierul Florin Cîţu.
”Etapa a III-a de vaccinare începe mâine. Este foarte simplu. Dacă doriţi să vă vaccinaţi, înscrierea se face prin intermediul listelor de aşteptare. Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale. Programarea se face online sau prin call center! Apoi veţi primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care aţi optat”, a precizat premierul.
Potrivit acestuia, vaccinarea nu este obligatorie, dar este ”singura soluţie pentru a reveni la normalitate cât mai curând”.
*** Listele de aşteptare pe judeţe pentru vaccinarea anti-COVID-19 se vor deschide succesiv luni, începând cu ora 9,00.
Potrivit CNCAV, în dimineaţa zilei de 15 martie, începând cu ora 9,00, se vor deschide succesiv listele de aşteptare pe judeţe, în conformitate cu următorul program:
* 9,00 – 11,00 – Centre de vaccinare din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna
* 11,00 – 13,00 – Centre de vaccinare din judeţele Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova
* 13,00 – 15,00 – Centre de vaccinare din judeţele Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
”De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanţă în vederea optimizării aplicaţiei. În aceste perioade este posibil ca aplicaţia să funcţioneze cu întârzieri”, arată sursa citată.
*** Pe 12 martie, conducerea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 a avut o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care a vizat operaţionalizarea listelor de aşteptare pentru programarea la vaccinare începând cu data de 15 martie.
Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va realiza în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi de ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:
* persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
* persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);
* persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).
„Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar, dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a”, arăta sursa citată.
Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.
Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât şi prin apelarea numărului de call center, iar modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:
* Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.
* Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare în ziua şi în intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate şi nu este necesar să confirme programarea.
O persoană de pe lista de aşteptare are posibilitatea de a se înscrie pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu
Programările pentru etapa a III-a de vaccinare încep de miercuri, 10 martie, pentru persoanele din localităţile sau municipiile cu rată de incidenţă cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
CNCAV afirmă că, pe lângă cele 21 de fluxuri deja existente pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, se vor deschide alte 38 fluxuri noi de vaccinare pentru acest tip de vaccin în următoarele municipii şi localităţi: municipiul Alba Iulia (2) – judeţul Alba, municipiul Braşov (6) şi localitatea Sâmpetru (1) – judeţul Braşov, municipiul Cluj-Napoca (13) – judeţul Cluj , municipiul Petroşani (2) – judeţul Hunedoara, municipiul Zalău (2) – judeţul Sălaj şi municipiul Timişoara (14) – judeţul Timiş.
Potrivit sursei citate, începând de miercuri, 3.540 de persoane se pot programa în aceste cabinete, pentru o perioadă de 10 zile (15.03 – 24.03), iar vaccinarea propriu-zisă se va realiza începând cu data de 15 martie.
‘Ulterior, programarea beneficiarilor se va efectua din listele de aşteptare, cu respectarea criteriilor de prioritizare, conform prevederilor HG nr.12 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea şi completarea HG 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România. Reamintim faptul că listele de aşteptare vor deveni operaţionale la data de 15 martie. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi’, arată sursa citată.
Totodată, CNCAV precizează că în municipiul Giurgiu – judeţul Giurgiu şi municipiul Baia Mare – judeţul Maramureş, vaccinarea persoanelor se va realiza prin intermediul fluxurilor deja existente, în limita locurilor disponibile.
Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu