Campiona mondială la atletism Elena Fidatov Moruzov, întâlnire cu deținuții de la Penitenciarul Tulcea
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 noiembrie 2017, 10:02
Penitenciarul Tulcea, în colaborare cu multipla campioană la atletism cross Elena Fidatov Moruzov — director executiv la Direcția pentru Sport și Tineret din Tulcea, a susținut, ieri, o activitate pentru 16 deținuți condamnați pentru infracțiuni grave, clasificați în regimul de maximă siguranță, informează conducerea închisorii într-un comunicat de presă.
Activitățile de intervenție recuperativă derulată în unitățile de detenție se realizează respectând principiul deschiderii către comunitate astfel încât perioada carcerală să fie percepută ca parte componentă a traseului existențial al fiecărui individ care execută sancțiuni privative de libertate, urmărindu-se, în egală măsură, atât diminuarea cauzelor infracționale, cât și pregătirea revenirii în comunitate, au mai precizat reprezentanții penitenciarului de la Tulcea.
Prin prezența Maestrului Emerit al Sportului Românesc Elena Fidatov Moruzov s-a avut în vedere conștientizarea și exercitarea unei influențe pozitive prin exemplul personal cu ecou direct în structura interioară a fiecărui deținut. Exemplul din viața personală caracterizată de momentele grele când viitorul părea incert, renașterea speranței, reangajarea în lupta cu sacrificiile, antrenamentele percepute ca o adevărată muncă și înălțarea în repetate rânduri pe podiumul mondial al campionilor, au fost valorile și principiile de viață care i-au mișcat vizibil pe deținuții prezenți în clubul educațional.
Sub coordonarea a doi educatori, un asistent social și un psiholog, activitatea de tip conferință intitulată „De vorbă cu personalitățile locale“, a continuat cu sesiunea de întrebări pe parcursul cărora Elena Fidatov Moruzov a câștigat și mai mult simpatia ascultătorilor.
„Caracterizată de modestie, campioana de origine tulceană a dezvăluit spre finalul acțiuni, că nici după 30 de ani de atletism de perfomanță nu a renunțat la viața de sportiv continuând și în prezent să fie alături de tineri sportivi tulceni pe care îi antrenează și cu care participă la competiții reprezentând cu onoare cetatea Tulcea“, se mai arată în comunicatul transmis de penitenciar.