Echipele de fotbal calificate matematic la EURO 2024
Publicat de Claudiu Dobrescu, 18 noiembrie 2023, 10:29
Echipele naționale de fotbal din Franța, Portugalia, Belgia, Spania, Scoția, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Slovacia și Danemarca sunt calificate matematic la EURO 2024.
Calificările pentru Campionatul European de fotbal din 2024 au început la 23 Martie.Cinzeci și trei de echipe au fost repartizate în zece grupe.
Sunt șapte grupe a câte cinci echipe și alte trei grupe a câte șase echipe. România a fost repartizată în grupa I, alături de Elveția Israel, Belarus, Andorra și Kosovo.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct la EURO 2024, astfel încât turneul final vor fi inițial douăzeci de echipe. Alte trei selecționate îşi vor câştiga locul la turneul final în urma fazelor play-off din Liga Naţiunilor, în Martie 2024.
La Campionatul European de fotbal de anul viitor,Germania este calificată din oficiu în calitate de gazdă a competiției.
Text – Claudiu Dobrescu / Foto UEFA