Echipa României a fost învinsă de campioana olimpică la EURO 2022
Publicat de Catalin Donose, 8 noiembrie 2022, 05:49
Naţionala României a fost învinsă clar de Franţa, campioana olimpică en titre, cu 35-21 (17-11), luni seara, la Skopje, în Grupa C a Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2022, găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru.
Tricolorele au suferit al doilea eşec consecutiv în grupă, după 28-29 cu Olanda.
Jucătoarele antrenate de Florentin Pera, previzibile în atac şi fragile în apărare, nu au făcut faţă campioanei olimpice, nereuşind să profite nici de momentele de superioritate pe care le-au avut.
Franţa a controlat jocul încă din start, dar România a reuşit să egaleze de câteva ori în prima repriză (5-5, 6-6, 7-7), însă echipa pregătită de reputatul Olivier Krumbholz a marcat patru goluri consecutive (11-7) şi s-a desprins pe tabelă, pentru ca la pauză să conducă la o diferenţă de şase goluri (17-11).
În repriza secundă, ecartul a crescut la nouă goluri, 22-13 (min. 37), iar selecţionerul Florentin Pera a decis să odihnească cele mai bune jucătoare şi să dea o şansă handbalistelor care au evoluat mai puţin, astfel că diferenţa de pe tabelă a crescut, iar în final a fost de 14 goluri, 35-21.
Pentru România au marcat Cristina Neagu 5 goluri, Sorina Grozav 5, Maria Diana Lixăndroiu 4, Crina Pintea 3, Alexandra Badea 1, Bianca Bazaliu 1 (din 8 aruncări), Eliza Buceschi 1, Sonia Seraficeanu 1.
Yuliya Dumanska a apărat 5 şuturi (22,73%), iar Diana Ciucă a apărat 4 aruncări (28,57%).
Golurile învingătoarelor au fost reuşite de Estelle Nze Minko 6, Pauletta Foppa 5, Beatrice Edwige 4, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 4, Laura Flippes 4, Pauline Coatanea 4, Grace Zaadi Deuna (CSM Bucureşti) 3, Coralie Lassource 2, Deborah Lassource 1, Alicia Toublanc 1, Chloe Valentini 1.
Floriane Andre a apărat 8 aruncări (44,44%), iar Cleopatre Darleux a parat 6 (35,29%).
Meciul a fost arbitrat de slovenii Ozren Backovic şi Mirko Palackovic, iar delegaţi EHF au fost croata Lidija Bojic-Cacic şi norvegianul Oeyvind Togstad.
În celălalt meci al grupei, Olanda a dispus de Macedonia de Nord cu 30-15.
În clasament, Franţa ocupă primul loc, cu 4 puncte (+24), urmată de Olanda, 4 puncte (+16), ambele calificate în grupele principale, România, 0 puncte (-15), Macedonia de Nord, 0 puncte (-25). Primele trei clasate se califică în grupele principale.
Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 9 noiembrie (la Skopje), România – Macedonia de Nord (19:00) şi Franţa – Olanda (21:30).
Cătălin Donose
Foto – FRH