Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, a declarat pentru Radio Constanța, că administrației publice locale i-a fost solicitată prelungirea termenului de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului Năvodari-Mamaia.
Matei susține că, în speță, constructorul a cerut ca termenul final de execuție să fie luna iunie 2016, în condițiile în care termenul prevăzut inițial este septembrie 2015.
Edilul-șef al Năvodariului a precizat că NU va acorda termenul suplimentar solicitat, iar dacă lucrările nu vor fi finalizate la termenul prevăzut inițial va trece la penalizarea celor ce efectuează lucrările.
Drumul Năvodari-Mamaia are o lungime totală de 6,3 km și o lățime de 24 m, include patru benzi de circulație, o pistă de biciclete, trotuare. Valoarea totală a proiectului finanțat cu fonduri europene este de 57,74 milioane lei cu o cofinanțare locală de 2%.