CONSTANȚA: Poliția a fost dotată de Consiliul Județean cu cinci aparate DrugTest
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 iulie 2019, 10:02 / actualizat: 22 iulie 2019, 14:19
Cinci aparate de tip Drager DrugTest vor fi predate astăzi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Aparatele au fost achiziţionate de Consiliul Judeţean Constanţa, cu scopul de a susţine activitatea de combatere a consumului de droguri.
Detectoarele tip Drager DrugTest 5000 pot determina mai multe tipuri de substanțe, precum amfetamină, metamfetamină, opiacee, cocaină, benzodiazepan, cannabis, metadon sau ketamină.
Echipamentele au o valoare totală de aproximativ 130.000 de lei, iar CJ Constanţa a organizat o licitaţie pentru cumpărarea acestora.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Andreea Munteanu, în dialog cu Larisa Calistru:
Știm că în acest weekend au fost organizate razii pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența băuturilor alcoolice sau șoferilor care au consumat droguri. Care sunt rezultatele acestor controale efectuate în trafic?
Andreea Muteanu – În acest weekend ca și în orice alt weekend, mai ales în timpul sezonului estival, polițiștii din Constanța și nu numai, mă refer și la polițiștii Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se află la datorie pe litoral și efectuează aceste controale, razii, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante. Dacă ne referim strict la weekendul trecut am avut constatări pe această linie rutieră. Au fost constatate 7 infracțiuni, dintre care 6 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, a fost depistat și un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Iași, care conducea fiind sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Acesta a fost testat cu aparatul drug test, iar rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale dintre care 19 pentru alcool și au fost reținute și 27 de permise de conducere, dintre care 25 pentru alcool.
De astăzi vor intra în dotarea IPJ Constanța 5 noi drug testere. Controalele vor fi intensificate?
Andreea Munteanu – Da. De astăzi vor intra încă 5 drug-testere. Mai avem 8, acum vor veni alte 5, deci în total vom avea 13. Controalele vor fi intensificate în ceea ce privește acest sezon estival, dar și în afara lui.
În această vară au fost organizate mai multe astfel de acțiuni. Aveți cumva o statistică? Cam câți conducători auto au fost depistați sub influența drogurilor?
Andreea Munteanu – Avem, din păcate, destui conducători auto depistați sub influența drogurilor, majoritatea pentru cannabis. Am avut și un caz de cocaină. Ca și statistică au fost în jur de 10 conducători auto care au fost depistați sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Ce riscă un consumator de droguri care se urcă la volan?
Andreea Munteanu – Un consumator de substanțe cu efect psihoactiv riscă închisoarea de la 1 la 5 ani, sau amendă penală, în momentul în care se urcă la volan consumând aceste droguri.
Ce sfaturi le oferiți participanților la trafic în condițiile în care se constată o creștere a numărului de șoferi care consumă substanțe interzise?
Andreea Munteanu – Nu știu dacă putem să vorbim despre o creștere a numărului de conducători auto. Ideea este că, de la an la an, polițiștii rutieri chiar acționează și intensifică aceste controale, tocmai, pentru ca acești șoferi să nu scape nepedepsiți și să nu continue să conducă, pe drumurile publice, sub efectul substanțelor psihoactive. Îi sfătuim pe conducătorii auto să nu consume nici băuturi alcoolice și nici substanțe cu efect psihoactiv în momentul în care se urcă la volan. Este cel mai simplu și în siguranță să ia un alt mijloc de transport în comun în momentul în care știu că au consumat băuturi alcoolice pentru că noi suntem la datorie și nu vor rămâne nepedepsiți.
Realizator interviu – Larisa Calistru / Redactor online – Liviu Predescu / Foto – Arhivă