Ascultă Radio România Constanța Live

dr tudor ciuhodaru

INTERVIU | Dr. Tudor Ciuhodaru: Testarea extinsă gratuită, inclusiv a contactelor asimptomatice, este strategia potrivită pentru țara noastră

INTERVIU | Dr. Tudor Ciuhodaru: Testarea extinsă gratuită, inclusiv a contactelor asimptomatice, este strategia potrivită pentru țara noastră

Publicat de , 2 noiembrie 2020, 13:45

Europa traversează cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Deși multe țări au apelat la lockdown, conferențiar universitar doctor Tudor Ciuhodaru, specializat în medicină de urgență, susține într-un interviu acordat postului Radio Constanța că ne trebuie o schimbare de strategie, programul de testare extinsă a populației fiind  soluția potrivită pentru România.

Cum caracterizați situația pandemiei de coronavirus din țara noastră?

Dr. Tudor Ciuhodaru: Critică. Este bombă cu ceas. Cifrele pe care le vedem zilnic raportate pentru țara noastră arată că strategia actuală este eșuată. Încă de la începutul pandemiei am propus un program  național de testare extinsă (gratuită, nu toți avem 100 de euro în buzunar) de care să beneficieze toți românii. Această testare voluntară pe o placă de izolare voluntară ar duce la întreruperea tuturor lanțurilor epidemiologice. Sper că mă aud acum și președintele țării și premierul și ministrul Sănătății, pentru că, evident, strategia actuală este eșuată. Oare e chiar așa de greu să aplici măsurile din restul Europei? Eu zic că se poate.

Slovacia este țara care a testat sâmbătă jumătate din populație. Din 2,58 milioane de slovaci testați doar 25.850  au ieșit pozitivi și vor fi plasați în carantină…

Dr. Tudor Ciuhodaru: Asta înseamnă doar 1% din populația Slovaciei. Au mers pe acele teste rapide despre care spun și eu că sunt extrem de utile a le folosi ca metode și a-i testa pe cei pe care nu-i testează nimeni în acest moment. Pe de altă parte, dacă ne uităm tot pe cifrele din Slovacia, au descoperit într-un weekend de 10 ori mai multe cazuri decât descopereau în fiecare zi. Ceea ce înseamnă că este eficient. Iar recomandările internaționale spun că 75% dintre cei care poartă acest coronavirus ar fi depistați, n-am mai avea mai multe valuri și am reuși să intrăm în acea fază de platou și ne-am vedea și de acea fază a vieții noastre. În România în continuare testăm puțin și prost, pentru că valorile ar trebui să depășească în permanență 0,1% din populație adică în fiecare zi. E și pauza aceea din weekend (virusul își ia liber în final de săptămână sau când afară plouă). Asimptomaticii, contactele asimptomatice sunt excluse de la testare, astfel testarea extinsă este practic blocată. Testăm doar o zonă vulnerabilă, cu risc epidemiologic crescut în spitale, în căminele pentru vârstnici, unde numărul de cazuri este clar altul decât cel din populația generală. Și vă repet că nu este suficient să aplici doar metode din Evul Mediu, să le ceri oamenilor să rămână pe veci în case, să oprești orice activitate. Și o spune chiar Organizația Mondială a Sănătății ce solicită explicit ca autoritățile să atace acum virusul, până nu e prea târziu, inclusiv cu testarea aceasta a contactelor asimptomatice. Toate țările care au avut succes. Toate țările care au avut succes în combaterea pandemiei au aplicat două lucruri: testare și izolare. Și sunt două măsuri clare și urgente: identificarea și izolarea fiecărui caz, anchetă epidemiologică și testare extinsă și, evident, creșterea numărului de teste. Am și reușit la nivel european, prin Comisia de Sănătate a Parlamentului European, să susținem ideea aceasta. Iar ca dovadă, Uniunea Europeană alocă 100.000 de euro doar pentru cumpărarea de teste repide. 22 de milioane de teste rapide sunt disponibile inclusiv pentru România. De fapt, ele erau disponibile încă de la începutul pandemiei. Dar nu știu cum se face că, în afară de a ne certa în fiecare zi, autoritățile politico-sanitare chiar n-au făcut nimic. Vorbesc despre acel program „Rescue” – Salvarea Europei (3,1 miliarde de euro) prin care puteai să cumperi teste, aparatură, ventilatoare și spitale mobile. Mi se pare incredibil că la 9 luni de la începutul pandemiei tot noi suntem certați, deși am îndurat una dintre cele mai crâncene stări de urgență din întreaga Europă.

România a ajuns la peste 6.500 de cazuri săptămâna trecută . Astăzi au fost raportate doar 4041 de cazuri noi, dar venim după o zi de weekend. Unde ne vom situa în luna decembrie?

Dr. Tudor Ciuhodaru: Ca să faci o prognoză ar trebui să ai date exacte, iar până una-alta noi vedem că acest grup de informare strategică ne prezintă niște cifre în care nu poți să ai niciun fel de bază. Gândiți-vă că noi am avut  Stare de Urgență la 200 de cazuri depistate. Umbla o glumă sinistră prin sistemul de sănătate din România:  „Câți bolnavi de coronavirus avem astăzi? Câte teste avem!”. Astăzi aceste date sunt greu de acceptat pentru că pe de o parte nu se face testare proporțională în toate județele României. Nu se face măcar un procent din populația județului și evident dacă faci 10 teste în nu știu ce județ s-ar putea ca numărul să nu fie real. Iar pe de altă parte vedem că mizeria este ascunsă sub preș și că totul este făcut doar ca să mai avem un rând de alegeri. Dacă tot vorbim despre ce ar fi trebuit făcut în această pandemie, eu m-aș fi așteptat ca președintele să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării a doua zi după declararea pandemiei (dacă nu înainte), să facă un bilanț exact în ceea ce înseamnă materiale sanitare, profesioniști în sănătate, ventilatoare, paturi de terapie intensivă și să știm ce trebuie făcut de-acum încolo. Aș fi vrut aceste date, aș fi vrut să văd că acea companie farmaceutică română, pe care o susțin de-atâția ani (și nu m-ascută nimeni) ca soluție pentru a avea aproape la tine acasă  medicamente și materiale sanitate și o fabrică de vaccinuri ar fi putut fi pusă până acum în practică pe bani europeni. Gândiți-vă că soluția mea legislativă semnată de o treime din Parlamentul României privind redeschiderea Institutului Cantacuzino ne-ar fi oferit soluția să facem tot ceea ce înseamnă un institut de vaccinuri în România. Polidinul pe care îl folosim în sezonul rece era extrem de util pentru a lupta cu orice fel de viroze, inclusiv dacă vorbim despre coronavirus. Puteam să insistăm să avem și o Fabrică de Medicamente și de Antibiotice Iași sau Terapia Cluj. Uitați-vă și Bulgaria și Ungaria produc remdesivir la ele în țară, numai în România nu se poate. Se puteau cumpăra ventilatoare. Am văzut practic în aceste zile un nou caz Colectiv la Mediaș, pentru că a nu asigura posibilitatea de terapie intensivă pentru un pacient în România este crâncen, în contextul în care(vă spun de la nivel european) că erau alocate fonduri. România a dat în aceste zile 13 ventilatoare către Cehia. Poate era suficient un simplu telefon în Ungaria, că ei au reușit să aibă 16.000 de ventilatoare, iar noi nu le-am văzut nici pe acelea 200 promise încă din 14 martie de Ministrul Sănătății. Dacă lucrurile acestea ar fi fost făcute corespunzător cred că ar fi fost cu totul alta evoluția acestei pandemii.

Apar strigăte și din spitale. Cadrele medicale sunt epuizate în acest moment…

Dr. Tudor Ciuhodaru: Este o situație crâncenă din punctul meu de vedere. Pe statisticile oficiale unul din 25 de pacienți infectați cu noul coronvirus vine din sistemul de sănătate iar unul din 200 de decese vine tot din personalul medical. Ceea ce este enorm! Tocmai de aceea cred că lucrurile trebuiau făcute și aici repede și bine: se putea suplimenta personalul medical încă de la începutul pandemiei. Era suficient să angajezi asistenți medicali (și vă reamintesc că la Iași au fost dați afară), puteai să devansezi examenele de specialitate, mai ales pe specialitățile importante pentru această pandemie. Și vorbesc de bolile infecțioase, terapie intensivă, epidemiologie, sănătate publică. Pentru că rezidentul de anul 5 este doctor care a lucrat cu pacienții și nu îî mai trebuie decât un examen care se putea da în acea perioadă de aparentă relaxare și să îi ai disponibili pentru a prelua tot ce înseamnă o disponibilitate medicală, să crești numărul de oameni care lucrează în sistemul de sănătate. Dar ei nu s-au gândit la aceste lucruri, ci  vin acum cu un ordin de pe la comandantul acțiunii în care se caută tot felul de măsuri ciudate, represive. Se caută a se pune un fel de instrument de presiune pe cei care vor intra în grevă de altfel în aceste zile. Colegii mei s-au cam săturat de faptul că există o discrepanță majoră între declarațiile cu eroii de la televizor și modul în care sunt tratați în realitate.

Când credeți că vom avea un vaccin anticovid în țara noastră?

Dr. Tudor Ciuhodaru: La nivel european am reușit să facem un fel de strategie comună pentru a dobândi cât mai repede un astfel de vaccin, dar nu se știe dacă va fi cu adevărat eficient. În Comisia Europeană sunt mai multe firme implicate în studiul unui astfel de vaccin, iar ideea la nivel european este să avem o panoplie dacă vreți. Mai multe tipuri de vaccinuri care să poată fi utilizate eficient. Declarațiile oficialilor europeni (nu ale celor din România) le contrazic pe cele din România care spun că vom avea vaccinul în decembrie 2020. Estimările europene cele mai optimiste spun că vom avea un vaccin în aprilie anul viitor. Pe de altă parte, gândiți-vă că mai sunt mari probleme în ceea ce privește acește aceste tipuri de vaccinuri. Unele dintre ele au dovedit deja efecte secundare. Celelalte sunt eficiente în sensul că dezvoltă o imunitate mai crescută la vârstnici sau pot fi eficiente dintr-o singură doză. Dar sunt mari probleme în ceea ce privește transportul la temperaturi extrem de scăzute și nu se știe în ce măsură dezvoltă pacienții anticorpi și cât durează aceștia. Iar relatările OMS care spun că acești anticorpi ar putea să dureze 3-7 luni ridică o mare problemă în ceea ce privește utilizarea acestor vaccinuri. Și nu doar ele vor rezolva această problemă. Eu cred că orientarea spre acei anticorpi monoclonali poate să fie o soluție, dar pe de altă parte ar trebui să venim cu ceva eficient acum imediat, în al 12-lea ceas, când bomba deja ticăie. De bun simț mi s-ar părea a-i retesta extins și a-i izola pe cei care sunt purtători de coronavirus. Sunt tot mai multe focare de coronavirus în spitale și oamenii aceștia poartă măști și echipamente de protecție. Ar trebui să îi putem trata pe pacienții cu coronavirus într-un anumit spital, iar pentru pacienții cronici din România (3-4 milioane) să asiguri accesul la tratament ca o veritabilă redeschidere a spitalelor. Uitați-vă și dumneavoastră cum arată transportul în comun și la Constanța și la Iași și la București. Aici puteau găsite soluții de tipul decalării programului în care încep școlile, ar fi trebuit găsită o soluție în așa fel încât să nu se aglomereze în stațiile de autobuz și să fie respectate regulile de distanțare fizică. Sunt convins că, la fel ca după alegerile locale, așa cum s-a întâmplat și după alegerile locale din Franța, urmează o perioadă în care aceste cazuri pot să crească. Și oricât mă asigură oricine că în aceste zone nu există risc de transmitere a virusului nu pot crede acest lucru. Mi s-a spus că a merge la vot este la fel de sigur ca a merge la hipermarket sau la magazinul de cartier. Dar vă reamintesc că nu tot cartierul se duce într-un singur loc și nu stau nici 20 de oameni în permanență acolo. Și dovada o dau cifrele care au izbucnit după alegerile locale. Cred că măcar acum, în al 12-lea ceas, trebuie să ne uităm ce fac și celelalte țări europene. Iar China a testat Wuhan-ul care are 10 milioane de locuitori în câteva zile și acum iar a testat un oraș de 6 milioane de locuitori în câteva zile, nu doar pentru că au descoperit 12 cazuri pozitive. Sunt soluții, există planuri de plecare, dar din păcate în țara ta nu poți să fii profet. Bine că te ascultă în Comisia de Sănătate a Parlamentului European! Testarea extinsă, gratuită, inclusiv a contactelor asimptomatice este soluția. Acest lucru înseamnă creșterea numărului de teste din weekend și creșterea capacității de terapie intensivă în spitalele din România. E importantă și creșterea capacității de a rezolva problemele pacienților cronici. Că de povești și de vorbe goale…ne-am cam săturat! Să știți că întotdeauna Constanța rămâne o zonă apropiată de sufletul meu. Și țineți cont că ni se spunea că în această vară va fi măcel pe litoralul românesc. Lucrurile nu au confirmat acest lucru. M-am uitat și eu pe declarația domnului Horațiu Moldovan, ministru secretar de stat la Ministerul Sănătății. Nu există niciun studiu care să confirme că în aceste zone se răspândește altfel virusul. Pentru că în acest caz am fi avut un adevărat WUHAN în zonele cu turism semnificativ. Poate ne adunăm cu toții, cei care vrem o schimbare de strategie pe această pandemie. Un gând bun de la UPU și gândiți-vă că există soluții, pot fi puse în practică. Trebuie doar să îți pese de viețile oamenilor și de știință. La Constanța, la Iași, la București, la Alba vreau să fiu tratat ca la Bruxelles. Și să știți că nu mă refer doar la tratamentul medical!

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – facebook.com

 

 

 

AUDIO | Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, are loc astăzi
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 09:22

AUDIO | Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, are loc astăzi

A șasea ediție a Crosului Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, se desfășoară, astăzi, la Constanța cu start de pe plaja Modern. Acesta...

AUDIO | Crosul Mării Negre, organizat de ONG Mare Nostrum, are loc astăzi
La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:55

La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda

În perioada 26-28 octombrie, la terminalul de pasageri al portului Constanța este acostată nava fluvială de croazieră Viking Rinda. La bordul...

La terminalul de pasageri al portului Constanța a acostat nava fluvială de croazieră, Viking Rinda
AUDIO | La Muzeul de Artă Populară puteți admira scoarța moldovenească din lână
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:48

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară puteți admira scoarța moldovenească din lână

Piesa de Patrimoniu de astăzi aduce sub lumina reflectorului o scoarță moldovenească din lână, țesută la război în anul 1849. Deși foarte...

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară puteți admira scoarța moldovenească din lână
România a învins Macedonia de Nord la Trofeul Carpați de handbal feminin
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:11

România a învins Macedonia de Nord la Trofeul Carpați de handbal feminin

...

România a învins Macedonia de Nord la Trofeul Carpați de handbal feminin
Actualitate sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:02

Naționala de fotbal feminin a României a fost învinsă de naționala Poloniei

...

Naționala de fotbal feminin a României a fost învinsă de naționala Poloniei
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 16:37

CONSTANȚA: O nouă amânare a pronunţării Curţii de Apel în dosarul arhiepiscopului Teodosie, judecat pentru cumpărare de influenţă

Curtea de Apel Constanţa a amânat din nou pronunţarea, la termenul de vineri, pentru data de 11 noiembrie, în dosarul în care arhiepiscopul...

CONSTANȚA: O nouă amânare a pronunţării Curţii de Apel în dosarul arhiepiscopului Teodosie, judecat pentru cumpărare de influenţă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 16:34

S-a depus jurământul la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea

Depunerea jurământului este un moment unic în viața fiecărui militar, iar un asemenenea eveniment a avut loc la nivelul Inspectoratului pentru...

S-a depus jurământul la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 15:40

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 25 octombrie – 8 decembrie 2024, expoziția temporară, realizată cu valoroase...

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța