Înfrângere pentru CSU Neptun Constanța în partida cu Rapid București DivA
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 ianuarie 2023, 07:21
CSU Neptun Constanța a pierdut partida de ieri cu Rapid București Divizia A, disputată în Sala Sporturlor din Constanța. Meciul a contat pentru etapa a-XII-a din al doilea eșalon al handbalului feminin, Seria A.
La pauză, echipa oaspete a condus cu 19-16, iar la final a câștigat la o diferență de două goluri, scor 38-36.
Pentru CSU Neptun Constanța au marcat: M. Stănciulescu 8 goluri, M. Gheorghe 6, Tilea 6, D. Milea 6, Căldare 4, D. Mihăilă 3, Cercel 2, D. Matei 1.
În urma acestui rezultat, formația constănțeană ocupă locul 5 în Seria A, cu 18 puncte, iar Rapid București II este pe locul 6, cu 15 puncte.
În etapa următoarea, CSU Neptun va juca în deplasare cu ultima clasată, Spartac București, Sâmbătă 21 Ianuarie de la ora 16.30.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto CSU NEPTUN